Traficul rutier a fost blocat marți pe marile artere din Sibiu și la fel s-a întâmplat în mai toate orașele care au servicii de ridesharing, Bolt și / sau Uber. Taximetriștii au protestat față de concurența neloială pe care spun că o fac serviciile de ridesharing.
Taximetriştii au mărşăluit cu autovehiculele la o viteză de 5 – 10 kilometri pe oră pe străzile Ștefan cel Mare, Contantin Noica, , Dealului, Transilvaniei, Bulevardul Victorie, Corneliu Coposu, Bâlea, Bulevardul Vasile Milea și altele.
Taximetriștii au solicitat abrogarea OUG 49/2019 și o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului pentru a se găsi soluţii. Ei spun că cifra de afaceri a companiilor de taximetrie, dar și veniturile taximetriștilor au scăzut cu cel puțin 30% în ultimii ani după aparția serviciilor de ridesharing.
Totodată, taximetriștii spun că în vreme ce platformele Uber sau Bolt pot folosi maşini vechi de până la 15 ani, autoturismele folosite ca taxi nu pot fi mai vechi de 10 ani.
Întâlnire cu prefectul Sibiului
“Marţi, 20.06.2023, în contextul protestului taximetriștilor, la care au participat aproximativ 200 de taximetre și care s-a desfășurat pe străzile și în fața principalelor instituții din oraș, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Taximetriștilor Independenți din județul Sibiu.
În cadrul întâlnirii, membrii asociației menționate mai sus și-au prezentat principalele doleanțe. Aceștia au solicitat abrogarea O.U.G nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, aprobată prin Legea 204/2019 și alinierea activității „transportului alternativ” la politicile comune de transport al persoanelor.
Pe această cale, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu i-a asigurat pe reprezentanții conducătorilor auto și administratorilor de taxi că solicitările lor vor fi transmise Guvernului României.
La rândul lor, aceștia i-au mulțumit domnului prefect pentru dialog, solicitudine și sprijin”.