Taxa de salubritate se majorează din ianuarie

Taxa de salubritate se majorează din ianuarie

Din 1 ianuarie 2026, taxa de salubritate plătită de sibieni va fi majorată cu 22 la sută, după ce Consiliul Local al Municipiului Sibiu a aprobat, ieri, într-o ședință extraordinară, actualizarea cuantumului acestei taxe. Hotărârea se aplică atât persoanelor fizice, cât și agenților economici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma adoptării hotărârii, taxa de salubritate va crește cu 22 la sută, începând cu anul 2026. Cel mai mic abonament lunar va urca de la 17 lei la aproximativ 21 de lei, iar cel mai mare va crește de la 70 la circa 85 de lei, în funcție de categoria de contribuabil.

Diana Mureșan, consilier local din partea USR s-a opus acestui proiect de hotărâre, declarând în timpul ședinței: „USR va vota impotriva majorării taxei de salubrizare. La inceputul anului acesta, pe 30 ianuarie, prin votul consiliului, această taxă a crescut cu 40 la suta. La acel moment, aveam un deficit de incasare de 8,6 milioane de euro, la municipiului SIbiu. Azi deficitul este de 8,68 milioane de euro. Practic, deficitul a rămas același, desi taxele au crescut cu 40%. Am și un exemplu concet, pentru că am cifre exacte. în 2023, înainte de introducerea sistemului SGR, cantitatea de deseuri din fractia galbenă era 2500 tone. În 2025, am ajuns la 2000 de tone colectate din această fracție. Practic, o scădere de 20% din volumul total, la nivelul orașului. Poate că era mai eficient să reducem frecventa colectării fractuei galbene. Grupul consilierilor USR consideră că solutia acestei probleme este colectarea mai eficientă, nu majorarea taxei, încă odată. Azi, există sibieni care beneficiază de serviciile de salubrizare dar nu platesc nimic.”

Noua grilă de taxare se va aplica tuturor utilizatorilor serviciului de salubrizare din oraș. Autoritățile locale susțin că măsura este necesară pentru menținerea unui serviciu funcțional și conform cerințelor de mediu. Decizia a fost luată la propunerea primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor. Majorarea are ca scop alinierea taxei la costurile actuale de operare ale serviciului public de salubrizare.

De ce cresc taxele de salubritate

Potrivit raportului de specialitate ce a stat la baza hotărârii, actualul nivel al taxei nu mai acoperă cheltuielile reale generate de colectarea, transportul, sortarea și tratarea deșeurilor. Creșterea tarifelor practicate de operatorii de salubritate, alături de evoluția costurilor logistice și de mediu, a generat presiuni suplimentare asupra bugetului local.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În documentele administrației locale este menționat și gradul scăzut de încasare a taxei de salubritate de la persoanele juridice. Această situație care a contribuit la apariția unui dezechilibru financiar. Potrivit Primăriei Sibiu, deficitul de încasare ajunge la 8,68 milioane de lei, aferent anilor anteriori.

Autor - Vlad IGNAT
30 decembrie 2025 la 12:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Ike

    Sa ia bani din alta parte, ei se apuca de aruncat bani pe prostii gen modernizarea parcurilor.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 13 ore
Cum va arăta Sibiul în 2036? Pariurile Primăriei și transformările din noul Plan Urbanistic General
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
Pompierii sibieni au câștigat campionatul militar de fotbal al județului
Lotul sportiv de fotbal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a câștigat ediția din acest an a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
„Fără ei, probabil am fi asistat la dispariția serviciului”. Povestea celor 33 de ani în care studenții voluntari au ajutat la construirea SMURD Sibiu
Înainte ca medicina de urgență să devină o specialitate bine definită și înainte ca echipajele SMURD să funcționeze...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
VIDEO | Intersecția dintre DN1 și drumul spre Mârșa va fi transformată în sens giratoriu. Lucrările au început la Avrig
Șoferii care circulă prin zona Avrig vor avea, în câteva luni, o intersecție reconfigurată la intrarea pe DN1...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Program prelungit la Palatul Brukenthal pe durata FITS. Vizitatorii pot vedea și expoziția lui Ștefan Câlția
Palatul Brukenthal din Sibiu va avea un program special de vizitare pe durata Festivalului Internațional de Teatru de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Șofer fără permis și beat, la volanul unei mașini neînmatriculate, reținut de polițiștii din Laslea
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Florești, a fost reținut de polițiști după ce a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 zi
(P) Raluca Turcan: „România pare să semene tot mai mult cu un stat capturat”
Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, susține că evenimentele politice din ultimele zile ridică semne de întrebare cu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
VIDEO | Progres de 13% pe primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Se lucrează la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România
Lucrările la primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns la un stadiu fizic de peste 13%,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 2 zile
MOȘNA: Apel către localnici pentru folosirea cu responsabilitate a rețelei de canalizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sibiul rămâne în top 5 cele mai atractive orașe din România pentru locuire, dar pierde din avans
Sibiul își păstrează locul în elita orașelor românești considerate cele mai atractive pentru locuire, ocupând poziția a cincea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Urs semnalat în cartierul Lazaret din Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert
Locuitorii din cartierul Lazaret din municipiul Sibiu au primit, joi seară, un mesaj RO-Alert după ce prezența unui...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.