Sibiul a fost, timp de câteva zile,capitala internațională a artei tatuajului. Ediția cu numărul 13 a Transilvania Tattoo Expo a reunit artiști și pasionați din toate colțurile lumii, demonstrând că acest eveniment rămâne un reper esențial pe harta convențiilor de profil din Europa.
Printre invitații de marcă s-au numărat patru artiști din Statele Unite ale Americii, două artiste din Danemarca – specializate în tatuajul tradițional viking, o tehnică veche de peste 1.000 de ani – precum și nume sonore din peisajul artistic european. România a fost reprezentată cu mândrie de elita tatuatorilor autohtoni: John Max și Andrei Florea din București, dar și Robert Trufeanu din Pitești.
Marele trofeu al ediției din acest an, Best Tattoo of the Show, a fost câștigat de Beni Lucian, artist al studioului Legend Tattoo din București. Distincția, una cu totul deosebită, a fost realizată manual de celebrul bijutier Simone El Rana din Florența, recunoscut pentru creațiile sale exclusiviste.
Unul dintre momentele memorabile ale evenimentului a fost prezența Roxanei Stăncescu, arheolog la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Aceasta a susținut o prezentare fascinantă despre istoria tatuajului, cu dovezi arheologice ce atestă practica tatuării încă din paleolitic. Publicul a putut vedea reconstituiri 3D ale celebrelor mumii Ötzi (epoca bronzului) și Ice Maiden (civilizația scitică), dar și unelte de tatuat preistorice, pigmenți și tehnici utilizate de-a lungul mileniilor, până la apariția mașinii electrice de tatuat. Sub coordonarea artistului clujean Marius Jucan, un grup de pictori a realizat live o pictură monumentală de 4×2 metri ce ilustrează legenda lui Mihnea Vodă, fiul lui Vlad Țepeș, înmormântat în Catedrala Evanghelică din Piața Huet. Lucrarea a fost finalizată în patru zile și a captat atenția vizitatorilor.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Nekta Ioana DEDU
Răzvan NEGRU
Mihai POPA
Răzvan NEGRU
Se pare ca a fost un concurs international intre daci si romani