Târgul Olarilor, la ediția 60. Aproape 100 de meșteri transformă Piața Mare într-un atelier al lutului

Târgul Olarilor, la ediția 60. Aproape 100 de meșteri transformă Piața Mare într-un atelier al lutului

Piața Mare din Sibiu se va umple, în primul weekend din septembrie, de oale, ulcele, blide și obiecte lucrate din lut. Târgul Olarilor ajunge anul acesta la cea de-a 60-a ediție, iar aproximativ 100 de meșteri sunt așteptați în centrul orașului, în zilele de 5 și 6 septembrie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Considerat cel mai longeviv eveniment cultural al Sibiului, târgul aduce de șase decenii în fața publicului unul dintre cele mai vechi meșteșuguri. Anul acesta, olari din mai multe zone ale țării, dar și din Republica Moldova, își vor prezenta creațiile în Piața Mare. Printre participanți se vor afla meșteri din cunoscute centre de olărit precum Corund, din județul Harghita, Braniștea, din Galați, Horezu, din Vâlcea, și Vădastra, din Olt, alături de artizani din numeroase alte județe.

Meșterii vor face demonstrații de olărit la roată, iar publicul va putea participa la ateliere în care va avea ocazia să modeleze lutul și să își decoreze propriile obiecte.

Două zile dedicate meșteșugului

Târgul Olarilor va fi deschis sâmbătă și duminică, 5 și 6 septembrie, între orele 8:00 și 21:00. Ajuns la ediția cu numărul 60, evenimentul continuă astfel o tradiție care aduce an de an în centrul Sibiului generații diferite de ceramiști și oferă publicului posibilitatea de a descoperi nu doar obiectele finite, ci și munca din spatele lor. Târgul Olarilor este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA. Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Autor - Ștefania VESA
28 august 2026 la 10:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
BIS Teatru anunță că a câștigat, în primă instanță, procesul cu Primăria Brașov
Asociația BIS Teatru, organizatoarea Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu, anunță că a câștigat,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Cum va arăta clădirea fostului Liceu CFR. Contestația pentru proiectare și reabilitare, respinsă
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de asocierea CON-A Operations – Condesign împotriva...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
RĂȘINARI: Consiliul Local a aprobat fondurile necesare organizării referendumului din 8 noiembrie
Consiliul Local Rășinari a aprobat fondurile necesare organizării referendumului local programat pentru 8 noiembrie 2026. Decizia a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
RACOVIȚA: Conferință despre sănătate și educație, organizată pentru elevi
Școala Gimnazială Racovița va organiza joi, 15 octombrie, conferința „Mens Sana in Corpore Sano”, ediția a II-a, junior....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
BOIȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile. Servicii sociale, medicale și educaționale, dar și renovarea unor locuințe
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Facultatea de Inginerie a ULBS a împlinit 50 de ani
Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a marcat 50 de ani de la începuturile învățământului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.