Tânăr de 19 ani, sub control judiciar după ce ar fi furat cardul unui pensionar și a făcut cumpărături cu el

Tânăr de 19 ani, sub control judiciar după ce ar fi furat cardul unui pensionar și a făcut cumpărături cu el

Un tânăr în vârstă de 19 ani din localitatea Sărata a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile într-un dosar penal în care este cercetat pentru furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic. Măsura a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, după ce acesta fusese reținut de polițiști.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anchetatorii susțin că, în perioada iunie – iulie 2026, tânărul ar fi sustras un card bancar din portofelul unui sibian în vârstă de 77 de ani. Ulterior, folosindu-se de cardul furat, acesta ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare la diverși comercianți și ar fi retras bani de la ATM-uri din județul Sibiu.

Reținut de polițiștii din Avrig

În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Avrig, tânărul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore.

Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Potrivit legii, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
13 iulie 2026 la 14:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 5 minute
Lumina celor care nu văd. Florentina și Marius, 60 de kilometri pe bicicletă în căutarea frumosului
˝A fost multă zarvă și voie bună printre cei peste 200 de oameni veniți să descopere Țara Oltului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 52 minute
Alma câştigă derbiul academiilor din SuperLigă. Liderul AFC Agnita, victorie fără emoţii pe terenul nou-promovatei din Copşa Mică
Echipa Academiri de Fotbal Alma Sibiu a câştigat, sâmbătă dimineaţa, disputa cu FC Interstar, pe terenul de iarbă...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 2 ore
(P) Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii. Proiectul USR, adoptat de Parlament
Pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
MEDIAȘ: 150 de copaci plantați pe cinci străzi din municipiu, în campania de toamnă
Primăria Mediaș a plantat 150 de copaci în mai multe zone ale municipiului, în cadrul campaniei de toamnă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 2 ore
Raluca Turcan, despre investițiile din Tălmaciu: „Acum sunt anii despre care se va vorbi în viitor”
Deputata Raluca Turcan a discutat cu primarul orașului Tălmaciu, Ionuț Oancea, despre proiectele aflate în derulare și investițiile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Muzeul ASTRA a inaugurat un circuit despre aurul Apusenilor, de la galeriile romane la viața minerilor
Muzeul ASTRA a creat un circuit expozițional dedicat istoriei mineritului aurifer din Munții Apuseni. Proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Bărbat căutat de poliție, după ce familia nu a mai putut lua legătura cu el din 2025
Polițiștii sibieni caută un bărbat de 54 de ani, din județul Brașov, care nu a mai putut fi...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Peste 100 de jucători sunt așteptați la Sibiu, la etapa locală a Campionatului Național de Catan
Sibiul găzduiește, sâmbătă, 17 octombrie, etapa locală a Campionatului Național de Catan 2026, competiție ajunsă la cea de-a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 5 ore
ARA Kinetoterapie despre durerile de spate. Cauze frecvente și soluții prin kinetoterapie
Este dimineața, te ridici din pat și simți o înțepătură în zona lombară. Nu este prima dată. Te...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 5 ore
5,4 lei pentru un euro la casele de schimb din Sibiu. „Ne-a crescut chiria”
Cursul leu/euro începe să se simtă tot mai puternic în buzunarele sibienilor care au rate sau chirii calculate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
MERGHINDEAL: Elevii au primit haine pentru sezonul rece și cadouri din partea Arhiepiscopiei Sibiului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.