Surpriză mare! Liderul Ligii a IV-a Sibiu părăsește Cupa României încă din optimi! FC Inter, calificare la pas în sferturi

Surpriză mare! Liderul Ligii a IV-a Sibiu părăsește Cupa României încă din optimi! FC Inter, calificare la pas în sferturi

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

ACS Mediaș 2022, liderul clasamentului Ligii a IV-a Sibiu la jumătatea campionatului, cu maximum de puncte (39), a fost eliminată încă din optimile de finală ale fazei județene a Cupei României de FC Tălmaciu. Astăzi, echipa lui Adrian Bîrză a câștigat cu 1-0, însă a avut de înfruntat o echipă medieșeană alcătuită din juniorii U19.
Ionuț Buzean, președintele clubului din orașul de pe malurile Târnavei Mari, a declarat, pe pagina de Facebook a suporterilor ACS Mediaș 2022, că a fost luată această decizie, de a merge la Tălmaciu numai cu juniorii, pentru că această competiție este mai puțin importantă decât campionatul, unde obiectivul este promovarea imediată.
”Am ales,împreună cu staff-ul tehnic, să ne prezentăm la meciul de Cupă cu echipa de juniori întrucât am considerat că principalul nostru obiectiv este promovarea în Liga 3. Din păcate, rezultatul nu a fost celpe care îl așteptam.
Important este că acești copii au avut ocazia să-și măsoare forțele într-un meci oficial cu o echipă de Liga a IV-a.
Vreau să le mulțumesc, pe această cale, suporterilor medieșeni, care au fost prezenți în număr cât mai mare la Tălmaciu. Apreciez eforturile galeriei care, de fiecare dată, (…) crează o atmosferă foarte frumoasă. Vă așteptăm în număr cât mai mare la Agnita unde, sâmbătă (n.a. 11 martie) vom disuta prima etapă din retur”
, a fost mesajul lui Buzean pe rețeaua de socializare.

”Bleu-albaștrii”, galop de sănătate

Ocupanta locului secund în Liga a IV-a Sibiu, în schimb, FC Inter, s-a calificat după o victorie la scor (10-1), la Copșa Mică, cu formația Clubului Sportiv Orășenesc din localitate.  

Custom Image

Golurile Interului au fost marcate de Andrei Câmpean '2, '78, Brian Lemac '4, '49, Cătălin Tineiu '32, '57, Adrian Greavu '46, Daniel Tătar '70, '89 și Ionuț Bratima '82.
Antrenorul Călin Moldovan a folosit următoarea formulă: Maksym Alchynskyi – Alexandru Barbu (Valentin Boldea '61), Ionuț Bratima, Andrei Șumlea, Raul Vochescu  (Adrian Greavu '46), Claudiu Giura, Andrei Câmpean, Andrei Stoia (Ionuț Bărculeț '46), Brian Lemac (Roberto Răcean '61), Daniel Tătar, Cătălin Tineiu (Cristian Standima '61). 
Următorul meci oficial al ”bleu-albaștrilor va avea loc sâmbătă, 11 martie, de la ora 11:00, la Mediaș, cu Sparta, în etapa a XIV-a a Ligii a IV-a Sibiu, prima din retur.

Care sunt celelalte echipe calificate

În sferturile de finală ale Cupei României s-au mai calificat ACS Bradu (4-1 cu AS Fotbal Curciu, în deplasare), Unirea Miercurea Sibiului (5-2 în deplasare cu AS Recolta Apoldu de Jos)AS Viitorul Tîrnava (2-1 cu Sparta Mediaș, pe teren propriu), FC Avrig (6-0 pe terenul celor de la AS Gloria Păuca), Păltiniș Rășinari (4-2 în deplasare, cu Stăruința Laslea) și AFC Quantum/Cuantic Arsenal Sibiu, 3-0 la Dumbrăveni, cu AFC Voința din localitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - b.o.n.
05 martie 2023 la 15:04
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.