Suntem în stare de alertă epidemică. Dacă va fi declarată epidemie se vor impune restricții

Suntem în stare de alertă epidemică. Dacă va fi declarată epidemie se vor impune restricții

Emiterea unui ordin de ministru pentru declararea epidemiei de gripă ar însemna noi restricții, astfel că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că va emite o instrucțiune care se va referi la o stare de alertă epidemică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Legea 95 îmi permite să adopt o instrucțiune privind o stare de alertă epidemică pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situație – există o lege adoptată în timpul pandemiei, legea 136 – în care să avem restricții. Ați văzut că abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfășurării normale a activității economice și sociale, să menținem școlile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină și izolare. Emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situație. Prefer să adoptăm, pentru că nu e o situație dramatică, este o situație fără precedent în această perioadă. Ați văzut, însă, că în urmă cu 5 sau 10 ani, în luna februarie aveam mai multe cazuri viroze, am avut și 170.000 de cazuri de viroze pe săptămână. Este doar mai devreme”, a spus ministrul Sănătății.

Ministrul a mai spus că înainte de 2020 nu exista această lege, Legea 136, care a fost adoptată de Parlament în 2020 și prin declararea epidemiei practic ar intra în vigoare și restricții.

„ Eu sunt un om echilibrat și încerc să găsesc cele mai bune soluții pentru protejarea sănătății publice, dar nu vreau să ne întoarcem în niciun fel la alte discuții legate de carantină și izolare, pe care să le ia autoritățile în cazul în care Ministerul Sănătății emite un astfel de ordin. Situația a fost mult mai bună în timpul pandemiei atunci când am făcut recomandări. Aderența populației a fost mult mai bună decât în perioada de restricții care a generat și foarte multă tensiune în societate. Prefer partener în populație, nu situații care să ducă la tensionarea situației în general, mai ales că este și un context economic complicat”, a mai spus Rafila.

Ministrul a mai spus că nu crede că se va depăși pragul critic și speră ca după atingerea vârfului, în următoarea lună, numărul de cazuri să înceapă să scadă.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ministrul Educației recomandă purtarea măștii în școli

 

Procesul educațional va reîncepe din 9 ianuarie, chiar dacă numărul de cazuri este foarte mare. Ligia Deca a prezentat o serie de recomandări, printre care triaje epidemiologice și purtarea măștilor de protecție de către profesori și elevi.

„Procesul educațional va reîncepe din 9 ianuarie, așa cum este prevăzut în structura anului școlar. Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că după doi ani pandemici este foarte important să păstrăm ritmul și să avem un procent mare de participare la cursuri. Considerăm că accentul trebuie să fie pe prevenție. Există o serie de recomandări. În primul rând, realizarea triajului zilnic, atât de familii, acasă, pe baza identificării eventualelor simptome, urmate de izolarea copiilor acasă și realizarea triajului zilnic atucni când elevii intră la școală sau la grădiniță. De asemenea, recomandăm, sigur – nu este obligatoriu, recomandăm purtarea măștii de protecție de cadrele didactice și de ce nu și de către elevi. De asemenea, este important să fie respectate măsurile de igienă. Foarte importantă aerisirea periodică a încăperilor”, spune Ligia Deca.

Ea afirmă că o altă recomandare pentru școli este să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură directă cu procesul educațional.

„În cazul în care copiii prezintă simptome respiratorii, recomandăm părinților consultarea medicului de familie pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventualele investigații suplimentare recomandate”, încheie Deca.

Totodată, Deca a precizat că vineri dimineață este convocată o videoconferință cu inspectorii generali pentru pregătirea reînceperii cursurilor.

 

În Sibiu numărul cazurilor s-a triplat

Numărul cazurilor de gripă din județul Sibiu s-a triplat în ultima săptămână din an, comparativ cu săptămâna precedentă. Astfel, în perioada 26 decembrie – 1 ianuarie au fost confirmate 197 de cazuri, față de 77 de persoane cu gripă în săptămâna precedentă.

Dintre cele 197 de cazuri, 86 au fost internate. Din total, 55  cazuri de gripă au fost la bebeluși sub vârsta de un an (37 internați), 51 la copii între 2 și 4 ani (17 internați), 44 de cazuri au fost la copii cu vârsta între 5 și 14 ani (10 internați), 29 cazuri la categoria de vârstă 15 – 49 de ani (7 internați), două cazuri la 50 – 64 de ani (două internate) și 16 cazuri la persoane peste 65 de ani (13 internate).

 

 

05 ianuarie 2023 la 13:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 23 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.