Studenții sibieni au creat o stație meteo autonomă și au fost premiați cu 5.000 de lei

Studenți ai Universității Lucian Blaga din Sibiu și ai Academiei Forțelor Terestre și-au măsurat competențele digitale la finalul săptămânii trecute în cadrul unui concurs inedit. Este vorba despre o competiție lansată de asociația Smart Factory România care i-a provocat pe studenți să conceapă și să implementeze o stație meteo autonomă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Asociația Smart Factory este înființată din 2020, iar aceasta este prima inițiativă pe zona educațională în care comunitatea industrială și academică din Sibiu s-au strâns laolaltă pentru a face un concurs împreună. Concursul vizează crearea unei stații meteo autonome adică implică noțiuni de mecanică, electronică și o altă chestiune importantă este că, spre deosebire de alte inițiative în care o companie susține propriul concurs, aici sunt mai multe companii precum NTT Data, ifm, Ropardo și Marquardt. E o inițiativă din comunitate pentru comunitate”, a spus Bogdan Pîrvu, din partea Asociației Smart Factory.

Concursul a stârnit interesul a 12 echipe de studenți care s-au strâns vineri, 15 aprilie, la sediul Cantinei Studențești de pe Bulevardul Victoriei pentru a-și susține prezentările proiectelor pe care le-au conceput.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

5.000 de lei pentru echipa câștigătoare

Asociația Smart Factory România a propus acest conscurs multidisciplinar atât pentru a le pune la încercare competențele digitale ale studenților, cât și pentru a scoate în evidență o temă de interes global. Concepția și implementarea unei stații meteo autonome presupune atât creativitate, cât și  ingeniozitate tehnică.

În urma prezentării staților meteo, câștigătoare a competiției și a premiului cel mare în valoare de 5.000 de lei a fost aleasă echipa Future Brains, formată din Andrei și Radu, ambii studenți în anul întâi la Facultatea de Inginerie.

„Când am ajuns și am văzut proiectele trebuie să recunosc că am fost puțin demoralizat. Într-adevăr nu ne așteptam să câștigăm. Cred că a contat foarte mult felul în care noi am amplasat acea stație, felul în care am asamblat senzorii, dar și modul de prezentare. Suntem foarte, foarte bucuroși”, a spus Andrei câștigător al concursului

Premii primite de ceilalți participanți:

Locul 2 – 3000 lei 

Echipa RoArmy Innovation (Academia Forțelor Terestre): Borboană Eugen-Matei, Codreanu Tudor, Pătru Ștefan-Florin

Locul 3 – 2000 lei 

Echipa GMotors (Facultatea de Inginerie din Sibiu): Giurcă Ștefan, Mihoc Ștefan

Premiul special în valoare de 500 de lei a mers tot spre echipa formată din Andrei și Radu.

Despre Asociația Smart Factory România

Smart Factory România este o organizație non-profit din Sibiu, înființată în anul 2020. Conceput ca un ecosistem național, obiectivul Smart Factory România este sprijinirea capacității companiilor din România de a cerceta, inova și dezvolta prin crearea unei comunități de experți.

Participanți în diverse proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare, expertiza membrilor Smart Factory România acoperă un spectru larg de know-how, de la definirea viziunii unui sistem, produs sau serviciu până la dezvoltarea acestuia ca o implementare industrială în producție.

 

 

26 aprilie 2022 la 13:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Video/ Trei acrobați pe picioroange au făcut spectacol pe Bălcescu
Pietonala Nicolae Bălcescu s-a transformat sâmbătă seara într-o adevărată scenă de acrobații. Publicul, adunat pe margini, a urmărit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Video/ Dialog între artișiti cu final neașteptat la prima conferință FITS. Alexandru Tomescu: „Simfonia lui Beethoven nu va putea fi compilată într-un video de TikTok”
Prima conferință de presă din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Foto/ Video: Spectacol cu drone pe cerul Sibiului. Mii de participanți în prima seară de FITS
Vineri a început cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce are loc...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Polițiștii sibieni, alături de comunitate pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru. Recomandările IPJ Sibiu pentru perioada 20-29 iunie
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu transmite că, pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Pepenii din import în „prim-plan” pe tarabele din Piața Cibin. Cireșele și roșiile românești s-au mai ieftinit
În plin sezon de vară, pepenii au început să apară pe tarabele din Piața Cibin, însă nu cei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Junii Sibiului participă la două festivaluri de tradiție, în weekend
Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul-Junii Sibiului” va evolua, duminică, 22 iunie, pe scena prestigiosului Festival Internațional de Folclor ”Muzici...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
175 de dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și a drogurilor
În perioada 16–18 iunie polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu au desfășurat acțiuni ample de prevenire a accidentelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Incendiul de la Săcădate a fost lichidat. O casă și patru anexe gospodărești, mistuite de flăcări
ISU Sibiu transmite în jurul orei 22:40 că incendiul de la Săcădate a fost lichidat. În urma acestuia...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cum a condus uciderea unei sibience la cea mai mare eroare judiciară din România
Familia unor sibieni respectabili era zguduită acum 48 de ani, în 1977,  de vestea asasinării singurei  lor fiice, tânăra de...
Actualitate
7 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Trei monumente istorice din județ vor fi restaurate
Consiliul Județean Sibiu susține salvarea și punerea în valoare a monumentelor istorice din județul Sibiu, drept pentru care...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 zile
Începe FITS 2025 – Sibiul devine o scenă imensă: spectacole impresionante, instalații remarcabile și sute de artiști stradali din toată lumea
Vineri începe cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Şi în acest an...
Eveniment
6 min de citit