Participanți din 64 de țări la startul ”Limitless”. Red Bull Romaniacs, evenimentul sportiv care aduce în România cel mai mare număr de națiuni

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Numită ”Limitless“, ediția din 2024 se va desfășura după bine-cunoscutul format clasic, cu Prologul urban la debut, urmat de patru zile de off-road, fiind cea mai dură cursă din sezon atât pentru riderii amatori și semiprofesioniști, cât și pentru sportivii din Campionatul Mondial de hard-enduro.

Anul acesta, raliul ajunge în premieră în Rm. Vâlcea, poposind în oraș la finalul celei de-a doua zile de off-road, mai precis pe 25 iulie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru a primi medalia de finisher, cei care vor face față provocărilor întâlnite de-a lungul celor 400 de kilometri de traseu, vor avea de bifat și tradiționala urcare aproape verticală de pe Dealul Gușteriței, de lângă Sibiu. Așadar, pe 27 iulie, Gușterița se va transforma într-o arenă în care încurajările publicului cu siguranță îi vor ajuta pe rideri să ajungă până în vârf.

Concurenții care vor ajunge la Sibiu pentru a participa la cea de-a XXI-a ediție a Romaniacs vin literalmente din toate colțurile lumii, cei mai mulți fiind din Marea Britanie, iar identificarea pe hartă a tuturor celor 64 de țări este un adevărat test de geografie, transmit organizatorii. La eveniment vor fi prezenți, printre alții, rideri din Peru, Columbia, Honduras, Mexic, Chile, Mongolia, Swaziland, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia, Canada, SUA și Singapore.

 

”Meet & Greet”, lângă fântâna de pe Coposu

 

Înainte de Prologul de pe 23 iulie, riderii clasei Gold (cel mai dificil traseu din raliu) vor participa luni, 22 iulie, ora 13:45 la un demo ride pe traseul de pe Bulevardul Coposu din Sibiu.

Acest demo face parte din ceremonia de deschidere a Red Bull Romaniacs 2024, care va include și o sesiune de ”Meet & Greet“ (ora 14:20), Bulevardul Coposu, lângă fântâna arteziană.

Printre concurenții care vor participa la această sesiune se numără Graham Jarvis (Marea Britanie), Manuel Lettenbichler (Germania), Wade Young (Africa de Sud), Mario Roman (Spania), Chris Birch (Noua Zeelandă), Jonny Walker (Marea Britanie), Emanuel Gyenes (România), Sandra Gomez (Spania), Kirsten Landman (Africa de Sud) și Teo Kabakchiev (Bulgaria).

 

Micul ”Letti” vine la Sibiu după o accidentare. Wade Young, Kobakchiev, Gomez sau Walkner stau la pândă

 

Anul trecut, ediția care a marcat cea de a XX-a aniversare a Red Bull Romaniacs a fost câștigată de Manuel Lettenbichler, bavarezul ajungând astfel la patru titluri în Carpați. Din păcate, campionul mondial en-titre a suferit o accidentare la genunchiul stâng luna trecută și se află în proces de recuperare după intervenția chirurgicală. În pofida acestei situații, Letti va concura la Romaniacs și va încerca să se apropie de podium.

Wade Young în schimb se află într-o formă bună, câștigând în iunie cea de-a treia etapă din Campionatul Mondial de hard-enduro și își dorește o victorie la Romaniacs. Sud-africanul a câștigat raliul în 2018 și anul acesta va veni la Sibiu în calitate de pilot privat și lider la zi al Campionatului Mondial.

Teo Kabakchiev este în primul său sezon ca pilot de uzină Sherco, de aceea bulgarul pare mai motivat ca oricând să dea totul pentru a cuceri titlul la Red Bull Romaniacs. Colegul său de echipă, Mario Roman, este un alt rider cu șanse la victorie.

Și Jonny Walker revine la Sibiu. Britanicul are două victorii în România și rămâne un pretendent la podium.

Custom Image

Alfredo Gomez (Spania) și Michael Walkner (Austria) sunt și ei pe lista celor care ar putea termina ”Limitless“ pe podiumul clasei Gold.

 

Opt femei la start

 

Înscrise la clasa Silver în 2024, Sandra Gomez și Kirsten Landman vor oferi un duel foarte interesant. Cele două își împart sezonul competițional între hard-enduro și rally-raid, iar Romaniacs reprezintă un punct important în cariera fiecăreia.

Kirsten este prima femeie care a terminat Romaniacs pe traseul clasei Silver, în timp ce Sandra a fost prima care a terminat raliul pe traseul de Gold.

În total, opt femei vor lua startul în ediția ”Limitless“, iar printre ele se numără și slovena Tjasa Fifer, cea care în 2021 câștiga Romaniacs la clasa Iron.

 

Enduro for Romania

 

Anul trecut, fondurile strânse în cadrul acțiunii ”Enduro for Romania“ au mers către Centrul de Sprijin Oncologic al Asociației ”Sus Inima“ și către proiectele de ecologizare cu componentă educațională pe care echipa raliului le-a desfășurat în județul Vâlcea, la Câineni și Valea lui Stan.

Participanții își donează echipamentul, care este ulterior vândut în ziua Prologului către alți iubitori de hard-enduro, iar bugetul strâns în urma acestei acțiuni, la care se adaugă donațiile echipei de organizare fac posibilă continuarea proiectelor de ecologizare în care elevilor din școlile primare le este prezentat și impactul deșeurilor aruncate iresponsabil. Din păcate, cantitatea de plastic întâlnită în râurile din apropierea traseelor raliului crește vizibil de la an la an și echipa raliului încearcă să diminueze pe cât posibil acest lucru.

 

Unde pot urmări fanii Romaniacs 2024

 

Pentru a aduce hard-enduro-ul cât mai aproape de cei care nu pot călători până la Sibiu și Rm. Vâlcea ca să ia pulsul competiției chiar la fața locului, pe site-ul www.redbullromaniacs.com vor fi zilnic transmisii live și un feed cu ”Live News“, care va surprinde cât mai mult din acțiunea de la toate cele 5 clase: Gold, Silver, Bronze, Iron, Atom.

 

Program Romaniacs 2024

Luni, 22 iulie

13:45 – Ceremonia de deschidere, Bd-ul Coposu, Sibiu

Include demo ride, conferință de presă, Meet & Greet

Marți, 23 iulie

07:30 Calificări pentru Prolog – clasa Silver

08:40 Calificări pentru Prolog – clasa Bronze

10:40 Calificări pentru Prolog – clasa Iron & Atom

16:00 Calificări pentru Prolog – clasa Gold

17:00 Prolog, finale

Miercuri, 24 iulie

Prima zi de off-road

Joi, 25 iulie

A doua zi de off-road, sosire în Rm. Vâlcea

Vineri, 26 iulie

A treia zi de off-road, revenire în Sibiu

Sâmbătă, 27 iulie

A patra zi de off-road

Finiș Dealul Gușteriței începând cu ora 11:00

 

 

 

Autor
16 iulie 2024 la 10:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 15 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Daniel Niculae lămurește lucrurile în privința venirii lui Săpunaru la FC Hermannstadt
Președintele executiv Daniel Niculae a vorbit, imediat după stabilirea țintarului noului sezon al Superligii, despre vehiculata venire a...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A jucat la Benfica și Sporting Lisabona, iar acum e aproape de transferul la FC Hermannstadt. El e portughezul care trebuie să-l facă uitat pe Murgia…
Mijlocașul pe care antrenorul Marius Măldărășanu îl așteaptă, la începutul săptămânii, la Sibiu este Diogo Batista. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză albă pentru ”călăreții roșii” în primul amical al verii. Meci fără goluri cu o echipă retrogradată din Superligă. Nume noi sub comanda lui Neluțu Luca
CSC Șelimbăr a început seria amicalelor la mai puțin de o săptămână de la reluarea pregătirilor. La Sf....
Sport
4 min de citit
acum 2 zile
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt debutează în noul sezon pe 12 iulie. Primul meci de-acasă al sibienilor, în deschiderea etapei a II-a
Liga Progesionistă de Fotbal a stabilit datele și orele de disputare ale meciurilor din primele trei etape ale...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Măldărășanu l-a vrut pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt încă de acum un an. Ce spune despre concurența pe postul de under
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, recunoaște că încă din vara trecută pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt și...
Sport
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit