”Călăreții roșii”, a doua înfrângere, la Cisnădie, cu liderul Ligii 2, Unirea Slobozia. Șelimbărul ratează șansa de a urca pe primul loc și ajunge pe 3

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Jucătorii lui Claudiu Niculescu au ratat oportunitatea de a se întoarce în fotoliul de lider, pe care l-au ocupat la finalul sezonului regular. Pentru asta, aveau nevoie de un succes cu Unirea Slobozia, la Cisnădie. În cazul unei victorii a Șelimbărului, cele două echipe ar fi făcut rocada în fruntea clasamentului. ”Călăreții roșii” au condus cu 1-0 la pauză, dar ialomițenii au reușit să întoarcă rezultatul în partea a doua, administrându-i Șelimbărului a doua corecție din această ediție de campionat, după cea de toamna trecută, din prima parte a campionatului (1-0).

Primul șut i-a aparținut lui Afalna, autorul golului victoriei din întâlnirea directă precedentă, dar mingea a fost deviată în corner ('5).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După patru meciuri fără gol în play-off, șelimbărenii au deschis scorul trei minute mai târziu, când Panos a trimis pe bara a doua dintr-o lovitură de la colțul terenului și Gabriel Deac a scăpat din marcajul lui Dorobanțu, reluând în plaă, cu capul, la colțul scurt.

Afalna și-a mai încercat o dată tirul, de la 18 metri, dar a ratat ținta ('13), iar Palmeș, la celelate buturi, a câștigat duelul cu Andreș, în săritură, dar a trimis prea înalt, din marginea careului mic, în urma unei lovituri libere ('15).

Tot peste transversală a trimis și Raul Rotund ('25), în vreme ce Pacionel a reluat slab, de pe la 20 de metri, pe lângă poarta apărată de Alexandru Roșca ('32).

Goal-keeper-ul Șelimbărului a avut ceva probleme la lovitura liberă executată de Purece de la 23-24 de metri, ușor lateral dreapta. Purece a trimis pe lângă zid, la bara a doua, Roșca respingând în lateral ('39).

Același Purece l-a mai pus o dată la încercare pe Roșca, șutând năprasnic de la 30 de metri, portarul Șelimbărului respingâng peste transversală ('44).

Jucătorii lui Claudiu Niculescu au cerut penalti în ultimul minut de dinaintea pauzei. Panos a trimis în fața porții dintr-o altă lovitură liberă, Vlăsceanu ridică prea sus piciorul, respingând din fața lui Palmeș, mingea ajunge în brațele lui Rusu, dar ”călăreții roșii” au considerat că a fost joc periculos. ”Centralul” Vădană a fost de altă părere și cele două echipe au luat drumul vestiarelor.

 

Răspurnare de scor după pauză

 

Purece și-a mai încercat o dată norocul la patru minute de la reluare, mingea fiind deviată din nou în corner.

Trei minute mai târziu, defensiva șelimbărenilor a cedat pentru prima dată. Christ Afalna a primit pe culoar de la Pacionel, i-a fentat pe Palmeș și Gîș, șutând plasat, la colțul lung, din marginea careului mare. Mascat de Palmeș și Natea, portarul Roșca a văzut târziu mingea și n-a schițat niciun gest ('52).

Marcați de primirea golului egalizator. ”călăreții roșii” au mai comis-o o dată. Andreș a intrat în careu cu mingea la picio și a șutat în Purece, de la 11-12 metri, lateral dreapta, mingea a ricoșat în centru, de unde moldoveanul Cojocari a reluat pe poartă, Roșca a respins în față, însă exact acolo unde era Purece, care a împins balonul în plasă, cu capul, din apropiere ('54).

Jucătorii lui Niculescu au acuzat șocul și o bună perioadă n-au mai reușit să se apropie de poarta moldoveanului Denis Rusu. Mai periculoși au fost tot oaspeții, Afalna trimițând în Roșca din interiorul careului ('83).

De-abia pe final nou-intratul Cătălin Alexe l-a întins pe Rusu cu un șut din flancul stâng, Schieb a urmărit mingea respinsă în lateral de goal-keeper-ul Unirii, dar a trimis dintr-un unghi închis paralel cu poarta ('86).

Ultimul cuvânt lau avut de spus tot ialomițenii, Roșca respingând în față la ”torpila” lui Cojocari, apoi Palmeș a calmat jocul, trimițând acasă, cu pieptul ('90+1).

Șelimbărul ajunge astfel la trei înfrângeri în actualul sezon, iar în play-off rămâne doar cu cele trei puncte obținute în remizele albe cu Corvinul, Gloria Buzău și CS Mioveni. ”Călăreții roșii” coboară pe locul al treilea, iar la mijlocul săptămânii viitoare primesc vizita ciucanilor.

 

CSC 1599 ȘELIMBĂR – UNIREA SLOBOZIA 1-2 (1-0)

Au marcat: Gabriel Deac '8 / Christ Afalna '52, Flavius Purece '54.

CSC ȘEȘIMBĂR: Alexandru Roșca – Alexandru Gîț, Raul Palmeș, Ciprian Natea (cpt.), Florinel Mitrea (Cătălin Alexe '81) – Gabriel Deac (Rodri Hernando '58), Mickael Panos – Raul Rotund (Casian Soare '58), Paul-Henry Moussinga, Emmanuel Baba Ayine (Marvin Schieb '58) – Stefan Visic (Alexandru Pop '68). Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: Simion Bumbar, George Monea, Raul Gherman, Tudor Călin.

UNIREA SLOBOZIA: Denis Rusu – Andrei Dorobanțu, Gabriel Lazăr (cpt.), Dmytro Pospelov, Ionuț Andreș – Ștefan Pacionel, Ionuț Coadă – Serafim Cojocari, Flavius Purece (Serges Ekollo '71), Laurențiu Vlăsceanu – Christ Afalna (Ionuț Dinu '90+4). Antrenor: Adrian Mihalcea (suspendat). Rezerve neutilizate: Ștefan Georgescu, Denis Bujor, Denis Milotin-Cârciag, Mihai Șandru, Dragoș Lazăr, Mario Aioanei, Mihai Lemnaru.

Arbitru: Sorin Vădană (Cluj). Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare), Gheorghiță Bălan (Piteşti). Rezervă: Arthur Răcoare (Curtea de Argeş).

Observator CCA: Zoltan Tamaş (Od. Secuiesc).

Observator FRF: Viorel Lolea (Reşiţa). 

Stadion: ”Măgura” Cisnădie.

 

 

 

Autor
21 aprilie 2024 la 11:02
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 14 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Daniel Niculae lămurește lucrurile în privința venirii lui Săpunaru la FC Hermannstadt
Președintele executiv Daniel Niculae a vorbit, imediat după stabilirea țintarului noului sezon al Superligii, despre vehiculata venire a...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A jucat la Benfica și Sporting Lisabona, iar acum e aproape de transferul la FC Hermannstadt. El e portughezul care trebuie să-l facă uitat pe Murgia…
Mijlocașul pe care antrenorul Marius Măldărășanu îl așteaptă, la începutul săptămânii, la Sibiu este Diogo Batista. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Remiză albă pentru ”călăreții roșii” în primul amical al verii. Meci fără goluri cu o echipă retrogradată din Superligă. Nume noi sub comanda lui Neluțu Luca
CSC Șelimbăr a început seria amicalelor la mai puțin de o săptămână de la reluarea pregătirilor. La Sf....
Sport
4 min de citit
acum 2 zile
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt debutează în noul sezon pe 12 iulie. Primul meci de-acasă al sibienilor, în deschiderea etapei a II-a
Liga Progesionistă de Fotbal a stabilit datele și orele de disputare ale meciurilor din primele trei etape ale...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Măldărășanu l-a vrut pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt încă de acum un an. Ce spune despre concurența pe postul de under
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, recunoaște că încă din vara trecută pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt și...
Sport
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit