Col. Baron David Urs de Margina, comemorat la Orlat

Orlatul e un loc încărcat de istorie, un loc ce poartă amprenta unor figuri ilustre. Comunitatea și-a cinstit mereu înaintașii,  astfel că vineri, 5 aprilie, a avut loc la Centrul de Documentare şi Informare (CDI) Orlat comemorarea col. baron David Urs de Margina, eveniment organizat de către Asociaţia Comunitară Baronul "David Urs" de Mărgineni din localitatea Mărgineni, judeţul Braşov în parteneriat cu Primăria Comunei Orlat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Au vorbit celor prezenți la manifestare primarul Comunei Orlat, ing. Aurel Gâță, lect. univ. dr. Cornelia Cocan, prof. univ. dr. Ilie Moise, gen. de brigadă (r) Dumitru Ioan Arsenie, președintele Asociației Comunitare Baronul "David Urs", prof. Ioan Ursu .

Temele principale dezbătute au cuprins activitatea militară, ştiinţifică şi culturală a Colonelului David Urs şi meritele lui, aspecte din istoria localității Orlat și ale Regimentului I grăniceresc român de la Orlat .

Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de grupul din Mărgineni și a inclus cântece patriotice, precum și balada col. Baronul David Urs de Marginea, culeasă de un învățător.

08 aprilie 2024 la 13:57

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
„Noaptea muzeelor” va fi ziua renașterii celei mai vechi gospodării dintr-un muzeu românesc
Dacă e miercuri, vorbim despre un loc încărcat de istorie și emoție. O poveste pe care am descoperit-o...
Cultură
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
FC Hermannstadt pierde la mare luptă a doua finală de Cupa României
Sibienii au crezut până în ultimele secunde că pot trimite meciul în prelungiri, dar până la urmă au...
Actualitate
7 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 23 ore
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit