Brand-ul Trump ajunge în Transilvania. Un mare dezvoltator imobiliar prezent la învestirea președintelui SUA
Un cunoscut om de afaceri din Transilvania, Ștefan Berciu, unul dintre milionarii discreți ai Clujului, participa la învestirea președintelui american Donald Trump. Presa din Cluj pune participarea lui Ștefan Berciu (fondatorul SDC Properties, companie care a dezvoltat câteva ansambluri imobiliare bine cotate în municipiul Cluj Napoca) pe seama legăturii cu unul dintre directorii din organizația Trump, românul Gabriel Constantin (director al Trump International Hotel & Tower din Chicago).

Ziar de Cluj amintește chiar de vizita lui Constantin, acum o luna de zile, la Cluj, la inaugurarea unuia dintre proiectele rezidențiale ale lui Berciu. La rândul său, Gazeta de Cluj scrie că Berciu a fost invitat la Washington de cel de-al doilea fiu al președintelui american, Eric Trump, cel care , de altfel, este și vicepreședinte al Organizației Trump. Gazeta mai spune că la Cluj și București se vor realiza două mari proiecte imobiliare, ambele sub brand-ul Trump.
N.EREM

Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
10.02.2025
RASINARI – str. Stezii, str. Dosului
08:30...

Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Adrian Petre POPESCU
4454
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Adrian Petre POPESCU
4454
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
De câteva zile, orașul Avrig are administrator public, în persoana lui Iustin Gheorghe Pușcașiu.
Numirea unui administrator public este o noutate...
De câteva zile, orașul Avrig are administrator public, în persoana lui Iustin Gheorghe Pușcașiu.
Numirea unui administrator public este o noutate...