ADRIAN BIBU PROPUNE UN CENTRU EDUCAȚIONAL SMART. O NOUĂ VIZIUNE ÎN EDUCAȚIE

ADRIAN BIBU PROPUNE UN CENTRU EDUCAȚIONAL SMART. O NOUĂ VIZIUNE ÎN EDUCAȚIE

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu, propune un nou concept în domeniul învățământului: Centrele Educaționale Smart. Acestea ar urma să vină în sprijinul familiilor cu mai mulți copii, dar vor avea efecte în mai multe sfere ale vieții Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Trebuie să sprijinim tinerele familii printr-o altfel de viziune, una strategică, pe termen lung. Construcția de grădinițe și școli este, evident, o necesitate, însă abordarea trebuie schimbată pentru rezultate maxime˝, explică Adrian Bibu, președintele PNL Sibiu.

De altfel, Educația și Cultura sunt cele două direcții principale de acțiune cuprinse în Programul Electoral al lui Adrian Bibu.

Custom Image

Candidatul liberal spune că familiile tinere cu mai mulți copii pierd zilnic timp prețios, ore chiar, în trafic, pentru a-și duce și a-și lua copiii de la grădiniță sau școală. Iar pe lângă timp, consumă resurse și participă fără să vrea la îngreunarea traficului rutier.

„Vă imaginați un părinte care în zori își duce un copil la grădiniță într-o parte a orașului, apoi își duce al doilea copil la școală în altă parte a orașului… Faptul că cei mici au locuri în grădinițe și școli este un lucru bun, dar acesta este un minim pe care îl face Primăria, iar sibienii nu mai trebuie să fie mulțumiți cu puținul acesta. Și să nu uităm că nu puține sunt cazurile în care locurile pentru cei mici sunt insuficiente˝, spune Adrian Bibu.

Custom Image

Liderul PNL Sibiu a prezentat proiectul Centrului Educațional de pe Calea Șurii Mici ca soluție de viitor în domeniul Educației. Acesta va avea o suprafață de peste 3700 mp și se va construi pe un teren de peste 24 mii mp. Vor funcționa, în centru, o grădiniță cu 350 de locuri și o școală cu 850 de locuri, separate funcțional.

„Proiectul prevede, pe lângă săli de clasă, un corp administrativ, unul destinat laboratoarelor, o cantină, o sală de sport, săli de festivități, un amfiteatru, un centru de documentare (bibliotecă), zone verzi, o stație de autobuz, parcări și piste de biciclete. Intenționăm să cuprindem în funcțiuni cabinete de consiliere școlară, un cabinet medical, o seră școlară pentru orele de biologie, practic tot ceea ce este modern în domeniul educației˝ – explică Adrian Bibu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Centrul Educațional va oferi siguranță deplină copiilor și elevilor, va răspunde exigențelor de securitate la incendii și va urmări să fie realizat cu eficiență energetică maximă. Dotările, de asemenea, vor fi cele mai moderne posibil, cu mobilier ergonomic și cu tehnologii inteligente.

„Aceasta este viziunea pe care o propun împreună cu echipa PNL! Trebuie să ieșim din starea actuală, să încetăm să mai facem planuri pentru un an sau doi, planuri de salvare. Propunerea noastră este o viziune pentru mulți ani de acum înainte˝, spune Adrian Bibu.

Centrul Educațional din Calea Șurii Mici ar urma să fie o soluție atât pentru cartierul Magnolia și pentru viitoarele ansambluri care se vor ridica acolo, cât și pentru părinții care lucrează în Zona Industrială Vest și care provin din localitățile învecinate Sibiului. De asemenea, astfel de centre pot fi construite și pe Calea Șurii Mari sau în orice alt cartier al orașului, întrucât oamenii au nevoie de soluții la problemele pe care le au.

Custom Image

„Este limpede astăzi că în școlile din Sibiu învață și copii din localități vecine. Trebuie să acționăm responsabil, nu să ne manifestăm indiferența spunând că ei nu sunt problema noastră, a orașului. Părinții acestor copii contribuie la mersul economiei Sibiului! Acest centru este aproape de conexiunea cu autostrada și evident aproape de Zona Industrială Vest. Este o soluție!˝, spune Adrian Bibu explicând că, la diferite proporții, această abordare se poate replica și în alte zone ale Sibiului.

Custom Image

În domeniul Educației, Programul candidatului PNL Adrian Bibu prevede, pe lângă dezvoltarea conceptului de Centre Educaționale SMART, acțiuni clare și categorice precum un spațiu adecvat pentru Palatul Copiilor – unul care să dovedească într-adevăr importanța și locul tinerei generații în comunitatea sibiană. Noul spațiu va permite, obligatoriu, și extinderea numărului de activități.

Custom Image

În plus, liderul liberal consideră că, pentru a câștiga timp, Municipalitatea trebuie să găsească soluții de cumpărare de imobile pentru amenajarea de creșe și grădinițe, necesitatea fiind stringentă.

„Achiziția de imobile și amenajarea de creșe și grădinițe durează mai puțin decât o construcție de la zero. De asemenea, Primăria trebuie să identifice soluții (cumpărarea de terenuri poate fi una dintre ele) pentru extinderea curților școlilor care să servească, astfel, scopului real, să contribuie la starea de bine a elevilor și profesorilor˝, afirmă Bibu.

Custom Image

În Programul lui Adrian Bibu sunt avute în vedere, de asemenea, măsuri în domeniul învățământului dual, al excelenței în Educație, dar și pași pentru eliminarea definitivă a cursurilor de după-amiază.

 

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015

 

15 mai 2024 la 12:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu obţin al treilea succes consecutiv şi urcă pe locul secund
Echipa sibiană s-a impus, sâmbătă, în Sala ”Transilvania”, cu 3-1 în faţa formaţiei CS Mara Baia Mare, în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
ACS Mediaş pierde derbiul cu Corona, la revenirea pe Stadionul ”Gaz Metan”. 4.000 de spectatori în tribune
Echipa din Mediaş a cedat cu 2-0 în faţa Coronei Braşov, cele douăechipe făcând rocada în fruntea clasamentului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Interul câştigă în mocirla de la Săcele şi rămâne pe loc de play-off
Echipa din Sibiu s-a impus, în aceatsă după-amiază, cu 2-1 la Săcele, în etapa a XIII-a a Ligii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Cinematograful „Pacea” ar fi împlinit anul acesta 90 de ani sau pe când sibienii mergeau la film la „Corso”
Tot nimerind momente aniversare mai puțin omagiate și mai puțin promovate cu tam-tam-ul aferent, ne-a ieșit că anul...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 1 zi
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.