Autorii studiului  – prof. univ.dr. Alexandru Avram și lect.univ. dr. Silviu Borș – fac o analiză a istoriei construcției Palatului ASTRA; reproducem selectiv: «Edificiul eclectic (S+P+2+M) este realizat pe un plan dreptunghiular uşor dezvoltat pe lăţime. Atât înspre parc, cât şi spre limita din spate a actualei parcele (spre casa de pe str. Şaguna nr. 6) casa este înzestrată cu câte un rezalit puţin pronunţat. Faţada principală către parc este ritmată în 1+3+1 axe, care se repetă la toate nivelurile. (…) Cea mai spectaculoasă încăpere este sala festivă care cuprinde întreg etajul II al clădirii. Sala de spectacole ocupă spaţiul corespunzător rezalitului central luminat de cele trei ferestre de mari dimensiuni (…) Principalele elemente decorative sunt constituite de grupurile de câte două personaje – cariatide şi atlanţi – ce privesc în sens opus. Cariatidele au în mâna stângă o tamburină, iar atlanţii ţin în dreapta o mască umană. Deasupra personajelor se află cornişe profilate decorate cu volute, vrejuri florale, cartuşe brodate cu vrejuri, palmente aurite. Tavanul este decorat, de asemenea, cu stucaturi». În cap. „Meşteri. Arhitectura” regăsim referiri la activitatea arh. Szalay: «În urma hotărârii luate de Adunarea generală a ASTREI în august 1897, în şedinţa din 9 februarie 1903 se decide ca pe terenul de pe str. Morii (Şaguna) nr. 6 să se construiască o casă cu două etaje, în total şase apartamente cu patru camere la un preţ estimat de 100000 coroane. Pentru această construcţie s-au decis începerea tratativelor cu arhitecţii Josef Schuschnig şi Franz Szalay. Concomitent se va construi Casa Naţională care va avea la parter trei camere pentru birouri, o sală mare şi alte trei camere pentru bibliotecă şi locuinţa secretarului de birou care va fi şi îngrijitorul casei. La primul etaj urmează a fi construite patru camere mari pentru muzeul de istorie şi alte patru pentru cel de etnografie. Etajul al doilea va găzdui o sală mare cu galerii şi încăperi anexe pentru adunări, prelegeri şi producţii. Pentru construcţie se preliminează suma de 100.000 coroane din fondurile Casei Naţionale. Se decide publicarea unui concurs de idei, cu schiţe arhitectonice care să servească ca material pentru realizarea proiectelor definitive – termen 15 martie. Premiile vor consta în 100, 750 şi 500 coroane. (…) La concurs participă 25 proiecte semnate cu o parolă (motto), un al 26-lea sosind după termenul stabilit. Proiectele au fost verificate de către arh. Schuschnig pentru a se stabili dacă corespund temei stabilite, apoi trimise la Viena pentru a fi studiate de juriul desemnat. Membrii juriului desemnaţi de către Prezidiul Societăţii inginerilor şi arhitecţilor din Viena au fost următorii: consilierul aulic Franz de Gruber, consilierul suprem edil A. de Wilemans şi arh. A. Werner. După jurizarea care a avut loc în zilele de 2-4 aprilie, toate proiectele au fost expuse la 26 aprilie în clădirea Şcolii de fete pentru a fi prezentate publicului. Au fost selecţionate primele trei proiecte aparţinând în ordine arhitecţilor a)Aladár Baranyai din Zagreb, moto-ul Pericles B) Márton Akos, moto-ul Pax, respectiv c) Zoltan Reiss şi Ferenc Faludi, moto – Casa Naţională (var. A) toţi din Budapesta. Coordonarea lucrărilor de construcţie a palatului s-a încredinţat arhitectului şi inginerului sibian Josef Schusching, care va colaţiona şi detalia schiţele planurilor primului arhitect, cu detalii ale elevaţiei inspirate de cel de al treilea proiect premiat. În urma rezultatelor concursului au avut loc tratative între arhitecţii A. Baranyai şi J. Schuschnig. Se stabileşte ca în cinci săptămâni să se realizeze planurile detaliate, devizele zidirii propriu-zise, precum şi cele de supraveghere a lucrărilor. Se stabileşte ca muzeul să se construiască dincolo de canal, spre parc, iar faţada să se ridice conform proiectului clasat pe locul III cel al arhitecţilor Zoltan Reiss şi Ferenc Faludi». În „Telegraful Român” nr 42 din 1904 la rubrica „Noutăţi” după ştirea „La temniţă” (prin care aflăm că «Domnul advocat Dr. Cassiu Maniu şi-a început pedeapsa de un an temniţă de stat, dictată pentru un articol publicat în răposata „Tribuna”, la 16 April nou, în temniţa din Vaţ») se insera ştirea „Un frumos dar pentru biserica nostră din Mercurea. Reproducem articolul: «Dl. architect Franz Szalay din Sibiiu edificase încă în anii 1870-72 pompoasa biserică din opidul Mercurea, pentru care comuna bisericească i-a rămas datoare cu suma considerabilă de 4000 corone (2000 fl.) Condus de bunăvoinţa ce’l caracteriseză, dl Szalay a luat în considerare împrejurările materiale de tot modeste, cum şi neajunsurile cu cari se luptă această comună bisericească, şi la intervenţia dlui asesor consistorial Nicolae Ivan a abzis pentru totdeauna de acesta pretensiune a sa şi suma de 4000 cor. o cedează în favorul bisericei, dând şi declaraţie în acest sens. Fapta nobilă de sine se laudă». A documenta biografia unei personalităţi este extrem de dificil, chiar dacă a trecut pai puțin de un secol de la activitatea acestuia. Arhitectul Ferencz Szalay s-a stins din viaţă în 2 iulie 1930, conform inscripţiei de pe monumentul funerar, care este una din mărturiile istorice memoriale privind unul dintre cei mai importanţi arhitecţi sibieni, din toate timpurile. Pe aceiaşi cruce – în partea superioară este inscripţionată data stingerii din viaţă a soţiei sale, Ecker Erzsébet (13 dec. 1913), consemnându-se și faptul că aceasta a fost ridicată de cei trei copii ai celebrului arhitect: Bela (cunoscut medic şi scriitor de ştiinţe ale naturii), Etelka (sotia dr. Fulop Ferenc) şi Aurora (soţia colonelului Cernak Ignac).

Părintele reformat Varró Sándor mi-a semnalat faptul că se păstrează – în proprietatea Bisericii Reformate din Sibiu (parţial) – vechea casă în care a locuit familia arhitectului F. Szalay. Aceasta se află pe str. Tribunei, la nr. 17, o stradă cu profunde semnificaţii pentru cotidianul sibian „Tribuna”. În clădirea vecină – la numărul 15 (a se vedea foto) – a funcţionat tipografia şi librăria „Tipografia”, imobilul fiind cumpărat în 1896. La numărul 15 a fost redacţia „Foaia Poporului” (1898-1904), de aici mutându-se în str. Mitropoliei nr. 10. Tot aici a fost şi redacţia ziarului „Tribuna”, din 1896 până în 23 aprilie 1903, când cotidianul sibian s-a desfiinţat. Aici veneau zilnic Octavian Goga, Ioan Lupaş şi Aurel Vlaicu, pentru a primi ziarul gratuit. Tot aici a locuit scriitorul şi ziaristul Ioan Pop Reteganul (n.1853-d.1905). Informaţiile privind acest imobil au fost documentate din lucrarea „Istoria clădirilor comerciale ale Sibiului.Oraşul de Sus” – autor Marian Bozdoc – apărută în condiţii grafice excelente la Editura Honterus, lucrare finanţată de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România şi Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. Considerăm oportun şi necesar ca – în acest an – comunitatea maghiară să cinstească memoria celebrului arhitect, prin dezvelirea unei plăci memoriale pe fațada clădirii din str. Tribunei17.

Credem că este și momentul să se demareze procedura legală privind protecţia şi conservarea ca monument istoric funerar şi memorial, a mormântului arhitectului Ferencz Szalay. Dorind să cunosc comunitatea maghiară din România – respectiv cea sibiană -, am descoperit site-ul web: www.corbiialbi.ro, ce se autodefineşte ca un „portal de kontakt român-maghiar”, cu o redacţie de publicişti români şi maghiari. Publicaţia prezintă articole grupate pe teme diverse: „Minitabere jurnalistice”, „Biblioteca româno-maghiară”, „Românii din Ungaria, Serbia, Ucraina”, „Ambulanţa literară Rigoberto”, „Nature cool”, „Barzii din Wales”, etc.

(va urma)