Noaptea Muzeelor în Dumbravă: frig și ploaie, dar cu grătare încinse

Noaptea Muzeelor în Dumbravă: frig și ploaie, dar cu grătare încinse

Vremea rece și ploioasă nu i-a împiedicat pe sibieni și turiști să vină în număr mare la întâlnirea cu tradițiile.  Din contră, aceștia au luat cu asalt, sâmbătă seara, Muzeul ASTRA, din Dumbrava Sibiului, pentru a lua parte la „Noaptea Muzeelor”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mergem la mămăligă!”, a strigat entuziasmat un copil spre seară, când grătarele din zona târgului de țară au fost încinse de bucătari, iar lumea nerăbdătoare aștepta ca masa să fie pusă.

Nici pe timpul zilei delicile culinare nu au lipsit. Mămăligă cu carne de porc, sarmale cu slăninuță afumată, pregătite chiar de președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, prezentă la eveniment, i-au încântat pe vizitatori. Printre invitați s-a numărat și  îndrăgitul artist Robert Târnăveanu care a gătit pastramă din carne de oaie. În timp ce întorcea carnea pe grătar acesta a declarat: „Cea mai bună pastramă e la Gura Râului. Junii Sibiului mănâncă doar pastramă din carne de oaie”.

Pe lângă mâncăruri tradiționale, vizitatorii s-au bucurat și de atmosfera creată pe aleile  muzeului. Îmbrăcați bine, ținând în mână umbrele, cei care au trecut pragul muzeului au profitat atât de gratuitate cât și programul prelungit.

Simona, una dintre vizitatoare întâlnite pe aleile muzeului ne-a declarat: .„Este unul dintre cele mai fascinante locuri atât din Sibiu cât și din țară. Aici ne relaxăm! Este o oază de destindere pentru bunici, copii, părinți și toate generațiile. Îmi place totul în muzeu, începând de la case, sate, morile de vânt și lacul cu lebede și rățuște. Este o zonă în care toți vin oricând. Într-adevăr, oamenii de aici știu ce să facă pentru public”.

Printre oaspeți s-a aflat și Aurora din Cluj, care a venit special să se bucure de atmosfera din muzeu: „Nu am fost de mult timp în muzeu și voiam să văd o altă atmosferă. Cu toate că vremea nu ține cu noi, asta nu ne împiedică să ne simțim bine.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: Răzvan NEGRU 

Autor - Maria-Antonia OANA
17 mai 2025 la 23:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. Sibian

    Asta de program de Noaptea Muzeelor – hai la mamaliga, si Ciprian Ștefan se lauda cu ministra Culturii ca incepand din acest an Ministerul Culturii a dat bani pentru acest proiect.

  2. Un cititor

    Cât de prost poate fi cineva ca să meargă noaptea pe frig și ploaie în muzeu ca să mănânce?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 6 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Festivalul „Ioan Macrea” s-a încheiat la Sibiu. Opt ansambluri au adus pe scenă tradițiile din întreaga țară
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” și-a încheiat cea de-a XXVIII-a ediție, desfășurată la Sibiu în 11 și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
20 de calculatoare au ajuns la copiii aflați în grija DGASPC Sibiu
Copiii care beneficiază de măsuri de protecție specială în serviciile DGASPC Sibiu au primit 20 de calculatoare complete,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
SADU: Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”, duminică
Duminică, în comuna Sadu, va avea loc a III-a ediţie a Festivalul Armoniei – „Culorile Toamnei”. „Toamna ne...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Zece zile de teatru, dans și ateliere la Sibiu. A început cea de-a XI-a ediție DATfest
Sibiul găzduiește, în perioada 13–22 noiembrie, cea de-a XI-a ediție DATfest, festivalul studenților Departamentului de Artă Teatrală din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
LASLEA: Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită marți în localitatea Laslea
Locuitorii din Laslea nu vor avea gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 8:00 și 15:30. Delgaz Grid...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
VIDEO | Efectele incendiului de la Rășinari. două case și patru anexe gospodărești au ars pe o suprafață de 400 de metri pătrați
În urma unui incendiu izbucnit vineri, 13 noiembrie, în Rășinari, au fost afectate trei gospodării și au fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Medic ATI de la Spitalul Județean Sibiu, la un program internațional dedicat siguranței mamelor, în Belgia
Șef de lucrări dr. Bogdan Vintilă, medic ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și cadru didactic...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 9 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor urcă pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în decembrie
Muzica vieneză și eleganța marilor valsuri revin în România, odată cu Johann Strauss Ensemble și carismaticul dirijor Russell...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.