FC Hermannstadt câștigă detașat Trofeul ”Fair Play”. Sibienii, cele mai puține ”galbene” încasate în Superligă

FC Hermannstadt câștigă detașat Trofeul ”Fair Play”. Sibienii, cele mai puține ”galbene” încasate în Superligă

Echipa sibiană a primit cele mai puține cartonașe galbene în cele 39 de meciuri disputate în actualul sezon al primului eșalon. FC Hermannstadt este pe primul loc în această ierarhie, cu un avans de 14 puncte față de următoarea clasată CFR Cluj.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

FC Hermannstadt se află pe primul loc în ierarhia fair-play alcătuită de site-ul lpf2.ro pe baza avertismentelor – cartonașe galbene și roșii – în meciurile din sezonul 2024/2025 al Superligii. Sibienii au 70 de puncte și sunt la mare distanță în fruntea clasamentului, locurile 2 și 3 fiind ocupate de CFR Cluj și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, ambele cu câte 84 de puncte, diferențierea fiind făcută de numărul de cartonașe roșii, două în dreptul echipei lui Dan Petrescu, cinci pentru jucătorii din Sf. Gheorghe. Este foarte posibil însă ca ”ceferiștii” să mai coboare până la căderea cortinei peste sezonul 2024/2025 pentru că, în play-off, se mai joacă o etapă.

La fel ca CFR Cluj și Sepsi OSK, CSM Poli Iași, echipă care va disputa barajul pentru promovarea/menținerea în Superligă, are tot 84 de puncte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea mai indisciplinată echipă este FC Botoșani, cu o etapă înainte de finalul campionatului. Moldovenii, care s-au salvat ”la mustață” de la retrogradare după ce au câștigat acasă, cu FC Hermannstadt, în ultima etapă din play-out, ar putea ceda ”lanterna” tocmai campioanei FCSB. Botoșaniul are 114 puncte, iar ”roș-albaștrii”, cu unul în minus, dar mai au un joc de disputat, weekendul viitor.

 

Sibienii, cele mai puține cartonașe galbene

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

FC Hermannstadt este prima și în clasamentul cartonașelor galbene încasate. În cele 39 de meciuri, jucătorii lui Măldărășanu au contabilizat 61 de avertismente, având o medie de 1,5 cartonașe galbene/meci.

CSM Poli Iași încheie sezonul cu 66 de ”galbene”, iar Sepsi OSK, 69.

În schimb, echipa ”șepcilor roșii” ar putea sări ”suta”. ”U” Cluj are acum 99 avertismente și încă un meci de disputat în play-off, acasă, cu Rapid.

FC Botoșani a încheiat sezonul cu 96 de cartonașe galbene primite, iar FC Buzău, cu 93.

 

Ireal: FCSB – nouă jucători eliminați!

 

Campioana FCSB este în fruntea topului cartonașelor roșii, ”roș-albaștrii” fiind eliminați de nouă ori! Alte două echipe au încasat câte șase cartonașe roșii, CSM Poli Iași și FC Botoșani, iar Sepsi OSK, Unirea Slobozia, Oțelul Galați și Rapid au avut câte cinci eliminări.

FC Hermannstadt a avut trei jucători eliminați pe parcursul întregului sezon, la fel ca UTA Arad și Universitatea Craiova.

La acest capitol, mai ”cuminți” au fost cele două echipe din Cluj, CFR și Universitatea, cu câte două cartonașe roșii încasate, iar ”lanterna” FC Buzău, retrogradată în Liga 2, încheie sezonul fără niciun cartonaș roșu, singura în această ipostază.

 

CLASAMENT FAIR-PLAY

L   Echipa                                          CG         CR          Pct.

  1. 1. FC Hermannstadt                   61          3             70
  2. 2. CFR Cluj                                   78          2             84
  3. 3. Sepsi OSK                                69          5             84
  4. 4. CSM Politehnica Iasi             66          6             84
  5. 5. UTA Arad                                 77           3             86
  6. 6. Farul Constanta                      74          4             86
  7. 7. Unirea Slobozia                      73           5             88
  8. 8. Otelul Galati                           74           5             89
  9. 9. FC Buzau                                 93          0             93
  10. 10. Universitatea Craiova         85          3             94
  11. 11. Petrolul Ploiesti                    82          4             94
  12. 12. Rapid Bucuresti                   85          5             100
  13. 13. Dinamo Bucuresti               88          5             103
  14. 14. Universitatea Cluj               99          2             105
  15. 15. FCSB                                      86          9             113
  16. 16. FC Botosani                         96           6             114

Autor - Ovidiu BOICA
20 mai 2025 la 23:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Roboți, drone și simulatoare militare, la Noaptea Cercetătorilor de la AFT Sibiu
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și-a deschis porțile vineri, 25 septembrie, pentru Noaptea Cercetătorilor 2026. Timp...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
„Spune NU. Rămâi TU!” – proiect de prevenție privind consumul de droguri, pentru liceenii din Sibiu
Elevii din două licee din Sibiu vor participa, pe 28 și 29 septembrie, la conferințe dedicate prevenirii consumului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
MICĂSASA: Primarul a făcut cinste de… Let’s Do It, Romania!
Autorităţile locale din comuna Micăsasa au „furat startul” campaniei naționale Let’s Do It, Romania!. Vineri, împreună cu elevii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
ŞELIMBĂR: Întreaga comunitate se adună la „Zilele Comunității Șelimbăr”
Sâmbătă şi duminică, şelimbărenii şi nu numai petrec la „Zilele Comunităţii Şelimbăr”, la Zona de Agrement – Pădurea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Ce facem în weekend la Sibiu. Drumeții, ateliere, teatru, concerte și petreceri, în 26 și 27 septembrie
Ultimul weekend din septembrie vine cu un program bogat la Sibiu și în împrejurimi. Sibienii pot alege între...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.