Spitalul CFR va trece în subordinea Primăriei Sibiu. Fonduri de 45 de milioane de euro pentru extindere și modernizare

Spitalul CFR va trece în subordinea Primăriei Sibiu. Fonduri de 45 de milioane de euro pentru extindere și modernizare

Reprezentanții Spitalului CFR Sibiu au dorit să clarifice câteva aspecte importante pentru comunitatea sibiană referitoare la viitorul unității medicale și transferul său către Primăria Sibiu. În cadrul unei conferințe de presă, managerul spitalului, Ștefania Șerban, împreună cu deputatul PSD, Bogdan Trif, au prezentat viitoarele planuri de extindere și modernizare a clădirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deputatul PSD este mândru de realizările echipei Spitalului CFR, realizări care vin în sprijinul sibienilor: „Vreau să felicit întreaga echipă a Spitalului CFR. Este o mare realizare a lor, dar această realizare vine în sprijinul sibienilor. Mă bucur că am putut da și eu o mână de ajutor și că am putut trece în Parlament amendamentul care a permis exproprierea. Am fost cu doamna manager de foarte multe ori la premierul României, Marcel Ciolacu, și la ministrul Transporturilor, și iată că s-a reușit, în final, să se realizeze obiectivul care permite ca Spitalul CFR să acceseze fonduri europene pentru modernizarea acestui loc extrem de important pentru sibieni. Spitalul va trece în subordinea Primăriei Sibiu, deci va deveni viitorul Spital Municipal.”

Spitalul mai are nevoie de 1.200.000 de lei, bani pe care primarul îi va asigura din fondurile Primăriei după preluare.

„Am avut o întrevedere și cu primarul Astrid Fodor, care ne asigură tot suportul și își dorește să preia spitalul în subordinea Primăriei, unde s-au întreprins toate cele necesare pentru ca totul să se întâmple în cel mai scurt timp”, a transmis managerul spitalului, Ștefania Șerban.

S-a reușit accesarea unui proiect de dezvoltare major, de 45 de milioane de euro, pentru o construcție nouă de extindere a spitalului, modernizare și reabilitare a clădirii, care este monument istoric.

„Vrem să construim o clădire nouă care să răspundă standardelor secolului XXI. Exproprierea a fost motivul pentru care am luptat ca să modernizăm spitalul și să accesăm fonduri”, a mai adăugat managerul spitalului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noul proiect va crește numărul de paturi de la 67, câte sunt în prezent, la 108: 100 de paturi pentru spitalizare continuă și 8 pentru spitalizare de zi. Noua clădire va include o parcare cu 30 de locuri pentru autoturisme, un laborator de imagistică, un tomograf și un mamograf.

Echipa spitalului își dorește ca, în viitor, să dezvolte și un compartiment de îngrijiri paliative, deoarece există persoane care nu pot beneficia de acest serviciu în județul Sibiu.

Un microscop confocal pus la dispoziția pacienților

În viitor, sibienii vor avea parte de servicii de chirurgie generală, oncologică, plastică, urologie, ginecologie, oftalmologie (cu intervenții pe retină), dermatologie, ORL, medicină internă, diabet și nutriție, neurologie, cardiologie, psihiatrie, psihologie, medicina muncii, imagistică și analize de laborator.

De asemenea, va fi prevăzut și un cabinet stomatologic de urgență. O noutate importantă  este microscopul confocal pentru diagnosticarea leziunilor la nivelul pielii. Începând cu 1 februarie, serviciile vor fi decontate prin Casa de Sănătate, adică vor putea fi accesate cu bilet de trimitere.

Autor - Maria-Antonia OANA
17 ianuarie 2025 la 15:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Chirurgul plastician de la Spitalul Județean Sibiu demontează un mit: „Nu uda rana” nu mai este o regulă
Chirurgia plastică nu înseamnă doar intervenții estetice, ci tratează arsuri, degerături, răni complexe, traumatisme ale mâinii, malformații congenitale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Sibienii pot învăța astăzi, în 20 de minute, cum să salveze o viață
Sibienii sunt invitați astăzi, între orele 11:00 și 21:00, la Shopping City Sibiu, la cea de-a doua ediție...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Medicii ATI de la Spitalul Județean Sibiu au participat la conferința națională de la Galați
O echipă de medici anesteziști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat, în calitate de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Spitalul Județean Sibiu a realizat prima prelevare de organe din acest an
Prima prelevare de organe din acest an a avut loc astăzi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Astăzi este Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini: recomandările Spitalului Județean Sibiu pentru prevenirea infecțiilor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu marchează astăzi Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini.  Într-un spital, unde se...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 1 săptămână
(P) Femeile însărcinate vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii. Proiectul USR, adoptat de Parlament
Pe durata travaliului și a nașterii, femeile însărcinate vor avea dreptul la respectarea demnității și a vieții private,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 săptămână
ARA Kinetoterapie despre durerile de spate. Cauze frecvente și soluții prin kinetoterapie
Este dimineața, te ridici din pat și simți o înțepătură în zona lombară. Nu este prima dată. Te...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Sibiencele pot învăța să recunoască semnalele de alarmă ale cancerului de sân
Asociația Sus Inima organizează, în cadrul campaniei „Pink Pumpkins”, un atelier gratuit de autopalpare mamară, dedicat femeilor din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Aparatură nouă pentru pacienții oncologici din Sibiu, cumpărată din economiile proiectelor europene
Consiliul Județean Sibiu va achiziționa nouă echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, folosind economiile rezultate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
De la Ulm la Sibiu: „Octombrie Roz” a adus prevenția mai aproape de femeile din comunitățile rurale
O întâlnire dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân a reunit, duminică, la Sibiu, femei din...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
SCJU Sibiu, mesaj de Ziua Mondială de Luptă împotriva Durerii: „Durerea nu trebuie îndurată în tăcere”
Durerea persistentă sau neobișnuită nu trebuie ignorată, iar evaluarea medicală este importantă pentru identificarea cauzei și stabilirea tratamentului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.