Spectacol folcloric de gală la Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții”

Spectacol folcloric de gală la Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții”

Ediția de toamnă din acest an a Festivalului „Țara Oltului în Produse și Tradiții” va aduce în fața participanților un spectacol folcloric extraordinar, ce va completa, mai mult decât nimerit, evenimentul dedicat gospodarilor și producătorilor din zonă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, 20 octombrie, începând cu ora 10, pe scena ce va fi amplasată în zona de desfășurare a evenimentului vor evolua artiști vocali și instrumentiști, grupuri folclorice și ansambluri ce vor asigura un spectacol folcloric de înaltă ținută.

Iubitorii muzicii populare și ai jocului tradițional îi vor putea admira pe Andreea Prier, Diana Baltag, Diana Vagner, Sara Stoișor, Maria și George Farcaș, Laura Andraș Prisacă, Ilie Sădeanu, Alexandra Ungureanu, Roxana Pop, Ilie Petru Drăgoi, Anastasia Oprișcan, Miruna Ana, Izabela Mureșan, Rareș Drîmbariu, Sofia Voicu, Ileana Crăciun, Andrada Cinăzan, Gabriel Gândilă, Natalia Blezu, Anisia Bebeșelea, Sofia Bunaciu, Antonia Bunaciu, Ansamblul Folcloric „Purtata Avrigului”, Grupul Vocal „Flori Racovicene”, Ansamblul Folcloric „Mlădițele” și „Călușerii de la Rășinari”. Prezentarea spectacolului va fi asigurată de Sara Stoișor.

Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții” oferă tuturor doritorilor posibilitatea de a se aproviziona cu produsele oamenilor din Țara Oltului. De asemenea, participanții se vor putea convinge, la fața locului, de priceperea gospodarilor locali în prepararea bucatelor tradiționale, ori să asiste la momente artistice autentice, de muzică populară și joc. Din oferta pregătită pentru această ediție a festivalului nu vor lipsi atelierele de creație sau mini – expozițiile meșteșugarilor locali.

Pe lângă promovarea produsele și tradițiilor locale, „Țara Oltului în Produse și Tradiții” contribuie la întărirea legăturilor dintre localități și la crearea de noi contacte și colaborări între producătorii locali și crescătorii de animale, ofertanții de servicii, cumpărători etc.

La eveniment sunt invitați producători de fructe, legume, conserve, produse lactate, brânzeturi, mezeluri și diverse preparate din carne, pâine, produse de panificație, prăjituri, băuturi, unelte și alte obiecte agricole, obiecte vestimentare etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul de la Bradu este organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Avrig, în colaborare cu Asociația Crescătorilor de Animale Avrig și va fi găzduit, așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, pe un teren situat la intrarea în sat dinspre Avrig, în vecinătatea DN 1 (partea dreaptă).

Foto: Arhivă

Autor - Dan FRÂNCU
15 octombrie 2024 la 13:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 14 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.