Spațiile „Somarest” de la Cisnădie au fost scoase la vânzare. Cât va costa o parte din legenda „Covtex”

Spațiile „Somarest” de la Cisnădie au fost scoase la vânzare. Cât va costa o parte din legenda „Covtex”

3,5 milioane de euro este suma cerută pe fosta fabrică „Somarest” din Cisnădie, ale cărei spații însumează 10.000 de metri pătrați. Aici există două hale, cu suprafețe aproximativ identice, realizate din grinzi, stâlpi și pardoseli din beton, precum și compartimentări din zidărie, cu înălțimi cuprinse între 3,4 și 3,98 m. Celor două hale, care cuprind și birouri, vestiare, grupuri sanitare sau spații de servit masa, li se adaugă o curte interioară de peste 6.400 mp și 51 de locuri de parcare. Întregul ansamblu este racordat la rețele de energie electrică și gaz metan și beneficiază de sisteme de tratare și răcire a aerului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inițial, halele au aparținut fostei fabrici de covoare „Covtex”, iar din anul 2002 au fost preluate de „Somarest”, companie specializată în producția de componente de lux și marochinărie, „Louis Vuitton” aflându-se printre beneficiari.

La jumătatea lunii decembrie 2024, activitatea de producție a fost relocată la Sibiu, iar spațiul devenit astfel disponibil este acum scos la vânzare. Potrivit informațiilor „Tribunei”, proprietarul este dispus la negociere în cazul în care cumpărătorul va desfășura aici activități destinate comunității locale.

Somarest, o istorie de peste 20 ani 

În 2022, Somarest făcea bilanțul celor 20 de ani de activitate în Cisnădie și se mândrea cu mai multe realizări.„Somarest, cea mai mare fabrică de marochinărie din județul Sibiu, cu ateliere în Cisnădie și Avrig, a împlinit 20 de ani de activitate. Cu o istorie de 20 ani și 1.100 de angajați, Somarest a continuat să participe la evenimente pentru comunitate, dar și să primească distincții pentru activitatea desfășurată. Încă din anul 2002, compania Somarest a produs componente de lux pentru marochinărie și încălțăminte. Etape în dezvoltarea Somarest: 2002 – în Cisnădie a fost inaugurat primul atelier a cărui activitate este producția de componente pentru pantofi; 2006 – în  Cisnădie s-a deschis primul atelier de componente de marochinărie; 2008 – în Avrig s-a  inaugurarat cel de-al doilea atelier de marochinărie” scria Tribuna în iulie 2022.

Fabrica de covoare și de fete frumoase

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clădirile scoase acum la vânzare fac parte din istoria Cisnădiei, de ele fiind legate amintirile multora dintre localnici. Fost fabrică Covtex a dus, în timp, la suprapopularea Cisnădiei, aici venind să lucreze tineri din toate colțurile țării. Mulți dintre ei studiau chiar la o unitate de învățământ de profil din oraș, după care erau angajați la vestita fabrică de covoare. În anii de dinainte de 1989, populația Cisnădiei a crescut datorită acestui punct industrial puternic, la Covtex lucrând mii de oameni. Imediat după Revoluție, producția s-a diminuat și nici afluxul de la „Miu”, liceul unde existau și câte zece clase paralele, nu a mai fost cel de odinioară. 

„Pe vremuri, la Miu veneau copii din toată țara, învățau aici și apoi se angajau la Covtex. Așa a ajuns Cisnădia să fie recunoscută pentru fetele frumoase, căci nu duceam lipsă de așa ceva. Veneau eleve din toate zonele țării. Eu unul pot spune că am fost un beneficiar al acestui fenomen, fiind căsătorit cu o colegă venită de la sute de kilometri” povestește cu nostalgie Constantin, un cisnădian care a lucrat, pe vremuri, la Covtex.

Mihai POP

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

02 februarie 2025 la 18:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.