Sox intră pe teren, dar nu pentru goluri, ci pentru siguranță

Sox intră pe teren, dar nu pentru goluri, ci pentru siguranță

Duminică, 3 august 2025, la meciul dintre FC Hermannstadt și Universitatea Cluj, care va avea loc la ora 18:30 pe stadionul din municipiul Sibiu, forțele de ordine vor fi sprijinite de un membru special al echipei. Este vorba despre Sox, câinele de serviciu din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, antrenat pentru misiuni specifice de ordine publică și intervenții în situații cu potențial periculos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Sox nu este un simplu câine. Este un partener de încredere pentru colegii săi în uniformă. A fost instruit să intervină acolo unde este nevoie: în controlul mulțimilor, în reținerea persoanelor periculoase și în misiuni unde calmul, forța și disciplina contează”, au transmis reprezentanții Centrului Chinologic Sibiu într-o postare pe Facebook.

Prezența lui în dispozitiv înseamnă siguranță în plus pentru toți cei prezenți. Suporterii nu îl vor vedea lătrând fără motiv și nici făcând spectacol . Sox își face treaba cu discreție, dar cu maximă eficiență.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Maria-Antonia OANA
03 august 2025 la 15:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 minute
Peste 9.100 de participanți la ASTRA Multicultural 2026
Ediția din acest an a festivalului ASTRA Multicultural a reunit 9.156 de participanți în Muzeul în aer liber...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 minute
Noi restricții în trafic pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare, pe patru străzi din Sibiu
Șoferii din Sibiu trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație, după ce Comisia de sistematizare a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 minute
Artistul plastic sibian Nicoleta Csernetzky, din Sibiu în Germania şi înapoi | „Pictura a devenit limbajul prin care pot spune lucruri pe care cuvintele nu le pot exprima”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Mașină lovită de tren în Sibiu. O persoană este rănită
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE Un accident feroviar s-a produs luni pe strada Maramureșului din municipiul Sibiu, unde un...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Un bărbat a murit, după ce un bolovan a căzut peste o mașină pe Valea Oltului. Traficul pe DN 7 este blocat
UPDATE: Bărbatul aflat în autoturism, în vârstă de 71 de ani, nu a mai putut fi salvat. Reprezentanții...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Analiza FRF: FC Hermannstadt, pe locul secund în clasamentul minutelor acordate jucătorilor români, sezonul trecut
Cu două zile înaintea debutului noii ediţii de campionat, Federaţia Română de Fotbal a prezentat ”Analiza sezonului 2025/26...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Copiii din Cristian cuceresc “Cupa Mării Negre” la fotbal
“Cupa Mării Negre” ajunge în localitatea sibiană Cristian după ce micii performeri au avut un parcurs de excepţie,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Se închide circulaţia pe autostrada A1 în judeţul Sibiu
Circulaţia pe sensul de mers Sibiu – Sebeş al autostrăzii A1 se va închide temporar în noaptea de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Câştigătoarea Cupei României îl pierde pe fostul golgeter al Superligii, dar transferă unul dintre cei mai buni portari din eşalonul judeţean
ACS Păltiniş Răşinari, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, s-a despărţit de Marius Cosovanu, unul dintre jucătorii care...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Patru actori din Sibiu, printre cei mai promițători tineri artiști ai României
Patru actori formați la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dintre care doi fac parte din colectivul Teatrului Național...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
O femeie de 71 de ani, intoxicată cu fum în urma incendiului din Piața Aurarilor
UPDATE Incendiul se manifestă generalizat la o locuință și la mai multe construcții învecinate, afectând o suprafață de aproximativ...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Imobilul istoric Maria Tereza din Sibiu intră în reabilitare
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reabilitarea imobilului istoric Maria Tereza, de pe strada Gladiolelor nr. 4 și...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.