Șoferi – pericol public. Polițiștii i-au găsit beți la volan

Mai mulți șoferi au fost găsiți beți la volan în ultimele 24 de ore. Tineri sau mai vârstnici, cei care au fost inconștienți și au condus mașina deși au băut înainte de a porni la drum.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, în jurul orei 14.15, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe strada Henri Coandă de către un localnic în vârstă de 20 de ani. Din everificările efectuate a rezultat faptul că dreptul sibianului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, astfel încât, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

În aceeași zi, în jurul orei 15.00, pe DN 1, în zona localității Veștem, polițiștii rutieri au depistat un sibian în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism și a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului

Tot luni, în jurul orei 16.30, în Piața Mare din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un moped condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Laslea.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Marți dimineața, în jurul orei 4.30, pe raza localității Netuș, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Agnita.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-au întocmit actele în vederea efectuării cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. (L. B.)

Autor
23 martie 2022 la 11:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 minute
O femeie de 46 ani din Agnita a dispărut de acasă. Dacă ați văzut-o anunțați poliția
Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 46 de ani care a plecat de la domiciliu într-o...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 31 minute
Anchetă la Centrul „Speranța” din Sibiu după apariția unor imagini cu un copil agresat de angajați
Imagini revoltătoare apărute în spațiul public în data de 20 mai, surprinse în cadrul Complexului de Servicii pentru...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Sibienii sunt invitați la sport și distracție, de Ziua Copilului, în Parcul Sub Arini
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sibienii sunt invitați să sărbătorească prin sport și distracție pentru întreaga familie,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Bilanț DSP: peste 4.000 de cazuri de gripă și 9 decese înregistrate în județ
S-a încheiat oficial bilanțul numărului de îmbolnăviri în județul Sibiu. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Meci de old-boys la Cisnădie. Reîntâlnire între Șoimii și Nitramonia Făgăraș. Intrarea este liberă!
FC Șoimii Sibiu old-boys joacă, astăzi, primul meci pe teren propriu din acest an. Foștii componenți ai echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine, în weekend,la Sibiu
Cea de-a XIII-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, își...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 20 ore
Cei mai frumoși cai se dau în spectacol în Vasile Aaron
Baza Hipică Sibiu, din strada Vasile Aaron, va fi în acest weekend locul în care se vor întrece...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 21 ore
Fost polițist, reținut pentru infracțiuni de fals informatic în formă continuată și înșelăciune. Prejudiciu de peste 30.000 de lei
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Junii Sibiului, mesagerii sibienilor în Germania: au încântat publicul bavarez la EuropaFest
Timp de două zile, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au fost mesagerii sibienilor în Germania, în cadrul EuropaFest...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident la Cisnădie: doi minori au căzut de pe trotinetă
Polițiștii rutieri au intervenit  joi, la un accident produs în orașul Cisnădie, pe strada Măgurii. Doi minori au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Președinta CJ a semnat contractul de 84 milioane lei pentru Secția „Medicală” din cadrul Spitalului Județean
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea Secției „Medicale” din...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Consiliere antifumat pentru elevii participanți la „Olimpiada de Meșteșuguri”
Zeci de elevi sibieni care participă la faza județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, desfășurată la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
2 min de citit