Șoferi beți și drogați, lăsați fără permis în weekend

Mai mulți șoferi au fost prinși, în weekend, circulând pe drumurile publice deși au băut sau au consumat droguri. Ei au rămas fără permis și, în unele cazuri, au și dosar penal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, sâmbătă dimineața, în jurul orei 04.30, în Agnita, polițiștii au oprit un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu, la volan fiind identificat un localnic în vârstă de 32 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tpt sâmbătă, în jurul orei 11.15, pe DC 58, în comuna Racovița, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control un ATV condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Șelimbăr. Din verificările efectuate a rezultat faptul că vehiculul nu este înregistrat sau înmatriculat. De asemenea, polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, după ce, în cursul lunii ianuarie, pe numele său s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Testarea alcoolscopică efectuată de către polițiști a indicat și de această dată un rezultat pozitiv, cu o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.  În baza administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate ulterior cu persoana în cauză în stare de libertate.

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, pe DN 1, la intrarea în orașul Avrig, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Porumbacu de Sus. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Duminică dimineața, în jurul orei 03.30, pe raza localității Laslea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Daneș. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot duminică, în jurul orei 05.00, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului

 

Autor
20 februarie 2023 la 11:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Video/ Trei acrobați pe picioroange au făcut spectacol pe Bălcescu
Pietonala Nicolae Bălcescu s-a transformat sâmbătă seara într-o adevărată scenă de acrobații. Publicul, adunat pe margini, a urmărit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Video/ Dialog între artișiti cu final neașteptat la prima conferință FITS. Alexandru Tomescu: „Simfonia lui Beethoven nu va putea fi compilată într-un video de TikTok”
Prima conferință de presă din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/ Video: Spectacol cu drone pe cerul Sibiului. Mii de participanți în prima seară de FITS
Vineri a început cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce are loc...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Polițiștii sibieni, alături de comunitate pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru. Recomandările IPJ Sibiu pentru perioada 20-29 iunie
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu transmite că, pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Pepenii din import în „prim-plan” pe tarabele din Piața Cibin. Cireșele și roșiile românești s-au mai ieftinit
În plin sezon de vară, pepenii au început să apară pe tarabele din Piața Cibin, însă nu cei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Junii Sibiului participă la două festivaluri de tradiție, în weekend
Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul-Junii Sibiului” va evolua, duminică, 22 iunie, pe scena prestigiosului Festival Internațional de Folclor ”Muzici...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
175 de dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și a drogurilor
În perioada 16–18 iunie polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu au desfășurat acțiuni ample de prevenire a accidentelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Incendiul de la Săcădate a fost lichidat. O casă și patru anexe gospodărești, mistuite de flăcări
ISU Sibiu transmite în jurul orei 22:40 că incendiul de la Săcădate a fost lichidat. În urma acestuia...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cum a condus uciderea unei sibience la cea mai mare eroare judiciară din România
Familia unor sibieni respectabili era zguduită acum 48 de ani, în 1977,  de vestea asasinării singurei  lor fiice, tânăra de...
Actualitate
7 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Trei monumente istorice din județ vor fi restaurate
Consiliul Județean Sibiu susține salvarea și punerea în valoare a monumentelor istorice din județul Sibiu, drept pentru care...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 zile
Începe FITS 2025 – Sibiul devine o scenă imensă: spectacole impresionante, instalații remarcabile și sute de artiști stradali din toată lumea
Vineri începe cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Şi în acest an...
Eveniment
6 min de citit