Articol
nUn profesor din Malta povestea că Universitatea "lui" i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Elenei Ceauşescu: ”Mi-a fost ruşine, am protestat, dar aveam un guvern socialist. Socialiştii ăştia sunt tâmpiţi peste tot şi se iubesc între ei. După căderea Ceauşeştilor, parlamentul maltez a decis să scoată numele Elenei Ceauşescu din Istoria universităţii. "Or fi ei, socialiştii, tâmpiţi, dar nici să scuipi unde cândva ai lins nu-i chiar de laudă.. nApropo, deşi au fost amici, după ce au venit comuniştii la putere, iar marele scriitor Mihail Sadoveanu a sărit în barca lor, Păstorel Teodoreanu i-a dedicat un catren: "Nu e lucru de mirare/ Că-n regimul democrat/Noi, cu toţi, mâncăm căcat/Însă eu de ce mă mir/E că Sadoveanu crede/Că-i şerbet de trandafir". nMark Twain are o reţetă infailibilă ca să ne menţinem sănătatea: "Să mănânci ce nu-ţi place, să bei ce- ţi face greaţă, să faci ce nu vrei să faci." Încercaţi, dacă vă dă mâna, dar eu urmez sfatul unui prieten medic: "Mă, orice ai face, la bătrâneţe tot beteag eşti". nPentru cei care înjură regimul trecut: în 1990, pe Valea Jiului funcţionau 14 exploatări miniere şi două fabrici de utilaj minier, cu peste 40 000 de angajaţi. Acum suntem îndemnaţi să cumpărăm lemne şi să importăm de la ăia care şi-au păstrat minele şi pădurile. Lumânări găsim la Mitropolie într-un sortiment bogat şi variat! nMă întreb ce ştiri ne-ar mai da limbricii tv dacă nu s-ar mai petrece atâtea "evenimente rutiere", cu şoferi beţi, drogaţi şi cu pietoni vorbind la telefoanele mobile taman când traversează strada nO vorbă de-a lui Napoleon Bonaparte mi-a rămas în memorie, poate şi pentru că am spus-o şi eu de mai multe ori unor amici istorici: "Istoria e o înşiruire de minciuni asupra cărora suntem de acord". O perioadă, fiindcă vine altă perioadă, cu altă înşiruire de minciuni şi trebuie să fim de acord şi cu acelea. (Vezi manualele noastre dinainte de 1990 şi cele de după).nParcă pe vremuri oamenii nu erau atât de hulpavi, de ahtiaţi după îmbogăţire prin orice mijloace. Răsfoind Cronica oraşului Sibiu afli cum cei avuţi făceau donaţii pentru biserică, pentru şcoală, pentru cei sărăci, pentru înfiinţarea unor ateliere meşteşugăreşti, pentru cantine populare etc. Aţi auzit de milionari de azi care să facă opere de binefacere în România, poate cu excepţia lui Gigi Becali, dar şi el cu gândul că i se iartă o parte din multele păcate? nMai citeşte cineva fabulele înţeleptului grec din Antichitate, Esop, un sclav eliberat de stăpânul său, impresionat de inteligenţa lui? El povesteşte că lupul i-a văzut pe ciobani belind şi mâncând o oaie. S-a apropiat şi le-a zis de la obraz: "Dacă aş fi făcut eu aşa ceva, câtă gălăgie s-ar fi iscat." Li se potriveşte moraliştilor din zilele noastre. nVasile Alexandrescu (V.A.) Urechia (1834-1901) a fost de toate: profesor universitar, politician, lingvist, bibliotecar, critic literar, jurnalist, diplomat, deşi a trăit relativ puţin. Pe mine m-a interesat mai mult biografia lui de boiernaş moldovean: s-a însurat cu două surori (nu deodată, pe rând!), înşelându-le cu a treia (ca să rămână în familie?). Am aflat asta din volumul "Din tainele vieţei. Amintiri contimporane, 1840-1882". Sper că nu fabulează când ni le spune pe toate astea. Oricum, e o performanţă mai rară.