Situații în care am avea nevoie de un credit nebancar

Situații în care am avea nevoie de un credit nebancar

În multe situații, oamenii se feresc de a apela la soluții de creditare nebancare, prin simplu fapt că acestea percep sume mai mari ce trebuie restituit și astfel, deși nu este atât de adevărat, oamenii se gândesc că nu reprezintă o soluție eficienta. Cu toate acestea, mulți dintre noi ne găsim uneori în situații în care banii din salariu sau cei puși deoparte nu ne ajung pentru a realiza achiziții sau a achita diverse plăti imediate și astfel, și fără să vrem suntem nevoiți să apelăm la soluții care să ne pună rapid la dispoziție banii necesari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Creditele rapide sunt oferite de instituții financiare cu caracter nebancar, numite IFN-uri (instituții financiare nebancare) dar care însă operează legal și pot oferi de regula împrumuturi de sume mici, cuprinse între 150 și 4000 de lei, existând însă și anumite excepții unde pot fi obținute sume mai mai, ce pot ajunge până la 10 000 de lei. Comparativ cu un credit bancar, acestea pot fi obținute mult mai rapid și cu mult mai puține acte, de regula doar cu cartea de identitate și eventual un fluturas de salariu. Sunt astfel potrivite pentru situațiile de urgență.

Un mod eficient pentru a  obține credite nebancare este prin intermediul platformele de comparatie online, unde cei ce doresc să obțină un credit, fie bancar, fie nebancar precum și să realizeze investiții de alta natura, pot găsi rapid o banca sau o instituție prin care să dezvolte acțiunile dorite, fiind oferite informații detaliate și exacte despre fiecare credit de la tipul acestuia și suma ce poate fi obținută până la dobânzi, rate, perioadele de creditare și sumele ce trebuie restituite, printre alte aspecte.

 

Exista numeroase situații, de la o persoana la alta, în care este nevoie de bani pentru ceva anume, de la lucruri importante și până la aspecte neglijabile dar pe care aceștia vor să le vadă împlinite. Unele persoane, atât simpli oameni cât și experți, consideră că oamenii cheltuie bani și în funcție de zodia în care se afla. Este probabil un lucru adevărat, de la o persoana la alta existând un alt caracter, o altă credință în anumite aspecte precum cel financiar și fiecare abordare a unui lucru poate fi diferită. Astfel, și sumele de bani alocate anumitor instanțe pot să difere. O persoana care este mai impulsiva și influențată ușor vă ajunge uneori să cheltuiască sume destul de mari chiar și pe lucruri de care poate că nu ar avea nevoie sau pe care să le achiziționeze doar pentru că și le dorește.

În schimb, o persoana temperata, calculata, nu vă realiza investiții dacă nu este sigură cel puțin că nu vă ieși în pierdere sau că nu vă putea restitui banii împrumutați în timp util fară a mai fi nevoie să apeleze la alte surse financiare. Astfel, zodiile care cheltuiesc cei mai mulți bani sunt Taur, Rac, Leu, Balanță și Pești. De la una la alta dar și de la o persoana la alta, bărbat sau femeie, aceștia fac de multe ori cheltuieli prea mari atât în scop propriu dar și pentru alte persoane. Desigur, nu toți cei din aceste zodii sunt atât de cheltuitori cum nu toți cei din alte zodii nu sunt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
30 mai 2022 la 12:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 minute
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 28 minute
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 36 minute
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 47 minute
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Cum te scapă „litera legii” de „spiritul legii”. Ce se întâmplă cu pădurarii cercetați pentru furt de lemne și de ce pot rămâne în funcție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Cum stă Sibiul la Bacalaureat față de restul țării: medii mai mari, dar diferențe importante între filiere
Rezultatele Bacalaureatului din această vară arată că Sibiul stă mai bine decât media națională la mai mulți indicatori....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra: „Legea salarizării îngroapă efectiv muzeele din România”
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, critică dur efectele pe care le-ar putea avea noua lege a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 17 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.