Aproximativ 400 de spitale din România intră, începând de astăzi, în grevă generală, în urma deciziei Federației Sindicale Sanitas. În timpul protestului, unitățile sanitare vor asigura doar serviciile medicale de urgență, celelalte activități urmând să fie limitate, în funcție de organizarea fiecărui spital.
La Sibiu, deocamdată, activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență nu este afectată. Reprezentanții unității sanitare au declarat pentru Tribuna că nu au primit nicio notificare privind organizarea unei greve și nu au fost informați despre declanșarea unei astfel de acțiuni la nivelul spitalului.
Deși nemulțumirile există, nu a fost declanșată greva. Contactat de Tribuna, Dan Pîrnoiu, președintele Uniunii Județene Sanitas Sibiu, a declarat că și-ar dori ca angajații să recurgă la această formă de protest, însă aceștia sunt, în prezent, rezervați și reticenți. Din acest motiv, în județ nu a fost organizată o grevă generală.
Sindicaliștii din sănătate spun că această grevă a fost declanșată din cauza nemulțumirilor legate de proiectul noii Legi a salarizării. Aceștia susțin că propunerile au fost elaborate fără o consultare reală cu reprezentanții angajaților și că, în forma actuală, ar putea reduce veniturile unor categorii de personal și ar menține dezechilibrele salariale din sistem. De asemenea, sindicaliștii reclamă deficitul de personal și condițiile dificile de muncă, solicitând măsuri care să asigure o salarizare echitabilă și predictibilă.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT