Sibiul primește bani pentru autobuze electrice și o nouă pistă de biciclete

Sibiul primește bani pentru autobuze electrice și o nouă pistă de biciclete

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat primele liste cu proiectele aprobate spre finanțare, depuse în cadrul apelului 1 al Planului Național pentru Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local și Componenta 5 – Valul Renovării. 

 

S-a aprobat finanțarea pentru achiziția de autobuze pentru transportul metropolitan:

 

“A fost aprobat spre finanțare proiectul amplu, în valoare de peste 124 de milioane de lei, prin care vom achiziționa în parteneriat cu cele 9 orașe și comune partenere în ADI Transport Metropolitan Sibiu un număr de 36 de autobuze electrice care să ne permită extinderea transportului public în Sibiu și în aceste localități din zona periurbană, care fac parte din asociație.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul aprobat prevede achiziția a 30 de autobuze cu o lungime de 12m și a 6 autobuze de 10m care vor asigura extinderea transportului public spre orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia. Pe lângă autobuze, se vor achiziționa 48 de stații de încărcare rapidă sau lentă a acestora. Este inclusă și cumpărarea a 71 de stații de încărcare a mașinilor electrice care vor putea fi utilizate de public, dintre care 45 vor fi amplasate în Sibiu, iar restul în celelalte 9 localități partenere. 

 

Reamintim că ADI Transport Metropolitan a depus pe apelul 2 al PNRR un al doilea proiect pentru achiziția a încă 20 de autobuze electrice care să suplimenteze capacitatea de transport în zona deservită de această Asociație.

 

 

Alte trei proiecte depuse de Municipiul Sibiu au fost incluse pe acest prim anunț, primind finanțarea din fonduri europene nerambursabile: 

 

·     Achiziția și instalarea unui sistem de prioritizare în trafic a transportului public în 15 intersecții semaforizate din Sibiu, situate pe cele mai aglomerate artere. Cu ajutorul acestor echipamente digitale și a unui software specializat, autobuzele care ajung în intersecțiile în care sunt instalate aparatele vor primi mai repede culoarea verde la semafor, scurtându-se astfel timpii de așteptare în trafic. Programele de circulație a autobuzelor vor putea fi astfel mai riguros respectate. În cadrul aceleiași investiții se vor achiziționa și instala sisteme de afișaj digital în încă 20 de stații de transport public, pentru informarea călătorilor. Valoarea finanțării aprobate pentru acest proiect este de 6,29 milioane lei. 

 

·     Amenajarea unei piste pentru biciclete cu o lungime de 1,9 km pe strada Th. Aman. Aceasta va face legătura cu pista existentă dinspre Parcul Sub Arini, Grădina Zoologică și Pădurea Dumbrava, asigurându-se continuitatea rețelei de piste din zonă. Finanțarea europeană nerambursabilă alocată pentru acest proiect este de 2,24 milioane lei. 

 

·     Elaborarea în format digital GIS a unui Plan Urbanistic Zonal pentru o zonă construită protejată din centrul istoric al Sibiului și anume Piața Mare și Piața Mică. Acest plan urbanistic va include, printre altele: ridicări topo, studii istorice, studii de fundamentare, etc și va fi util prin reglementările urbanistice care vor fi astfel stabilite pentru protecția unei zone istorice importante. Finanțarea obținută de Municipiul Sibiu însumează 457.000 lei. 

21 octombrie 2022 la 19:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.