SIBIUL PE HARTA ATENTATELOR CU BOMBĂ. EXPLOZIBILUL ASCUNS ÎN TOALETĂ, CARE A DISTRUS UN RESTAURANT

Două afaceri din Sibiul anului 1996 păreau să nu aibă loc una de cealaltă – așa se explică simplu, în doar câteva cuvinte, explozia  de la Veștem care avea să atragă atenția întregii țări. Se întâmpla în luna octombrie 1996, la un an și ceva după ce la Suceava, în primul atentat cu bombă din România post-revoluționară, murise un om și alte șase persoane fuseseră rănite.

Răfuiala de pe malurile Cibinului a avut drept personaje principale doi cetățeni turci. Primul, ImalAkmet, era patronul unui  local aflat la fosta Bază Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială (BJATM) din anii comunismului, undeva peste drum de Aeroport.

Turcii, dar nu numai ei, exploatau cu succes oportunitățile de afaceri ale României de după 1989, iar Sibiul nu făcea excepție. Pe atunci nu exista autostrada și întregul trafic, inclusiv (sau mai ales!) TIR-urile, treceau prin oraș. Șoferilor li se ofereau în acei ani câteva localuri…. prietenoase pentru masă, odihnă și …recreere…

La câțiva kilometri de intrarea opusă în Sibiu, la Veștem  (deci tot pe traseul TIR-urilor), tot un turc, AdnanErdemMenderes, deschisese împreună cu soția sa,  Vasilica, un local similar celui de la BJATM, evident spre nemulțumirea lui Akmet.

Cei doi turci se cunoșteau, patronul localului de la BJATM, intuind concurența, propunându-i încă dinainte de inaugurare lui Adnan să se asocieze. Ba, avea să scrie presa după mărturiile din procesul care a urmat, a fost mai mult decât o propunere, au fost chiar presiuni și amenințări cu pistolul la tâmplă. La propriu!  Adnan nu a cedat și, cu toate că avea o datorie de 80.000 de mărci germane la Akmet, își deschide localul de la Veștem, botezat și rămas în conștiința publică drept ˝KILOMETRUL 12˝.

În timp, văzând probabil cum îi merge afacerea  adversarului, în mintea lui Akmet încolțește ideea lichidării lui Adnan. Întră în legătură, în acest scop,  cu Evgheni Marcu (zis Jenea) și Pavel Titenoc (zis Pașa), cărora le promite 7000 de mărci germane. Astăzi informațiile disponibile nu concluzionează foarte clar dacă ambii erau cetățeni moldoveni sau dacă unul dintre ei era ucrainean. Dar e limpede  că cel puțin unul dintre ei locuia fără forme legale la Sibiu.

Un avans  serios din partea lui Akmet face ca lucrurile să se pună în mișcare. Cei doi ˝ contractori ˝ aduc din Republica Moldova 2 kilograme și ceva  de trotil solid și își măresc echipa cu încă doi membri:  Sorin Ghenoiu și Florin Răbăgel.

Presa de după atentat susține că Răbăgel  era ˝personaj enigmatic˝, fugit din țară înainte de Revoluție , deținător de dublă cetățenie și că Ghenoiu avea în Sibiu un atelier de tâmplărie. Despre Evgheni Marcu s-a scris că a fost KGB-ist, iar despre  Titenoc  că  a fost campion la haltere în Uniunea Sovietică.

DETONAREA: ˝ TRASEISTELE ȚIPAU CUPRINSE DE GROAZĂ˝

O lună de zile au durat pregătirile  pentru aruncarea în aer a ˝Kilometrului 12˝ . În acest timp oamenii lui Akmet au supravegheat victima și au făcut planurile operațiunii în detaliu. Patronului de la BJATM îi piere, însă, pofta de omor și optează pentru o sperietură zdravănă aplicată în lipsa din România a  rivalului, adică în seară zilei de 25 octombrie 1996. Într-o vineri.

Atunci, la ora 19.30, în Restaurantul ˝Kilometrul 12˝, se aflau între 20 și 40 de persoane. Era acolo și soția patronului, Vasilica și angajații de serviciu. Trei dintre cei patru din echipă , adică Titenoc, Răbăgel și Ghenoiu  se deplasează la Veștem  unde primii doi întră în local și instalează explozibilul în rezervorul toaletei de la parter. Ulterior, de la distanță, din interiorul microbuzului cu care veniseră, detonează încărcătura.

Explozia rănește trei persoane (soția patronului, un ospătar și un șofer de taxi ajung la spital) și-i sperie pe toți ceilalți din local.

˝<Traseistele>  țipau cuprinse de groază. În limba română sau turcă șoferii (de TIR-n.n.) îl invocau pe Dumnezeu sau pe Allah˝- scria, teatral,  ziarul ˝Rondul de Sibiu˝ câteva zile mai târziu, pe 29 octombrie 1996.

PRINDEREA FĂPTAȘILOR

Pentru anchetatorii veniți la fața locului era limpede  că este vorba despre o explozie cu bombă, însă presei i s-au furnizat, în primă fază, informații cu țârâita.

Trebuie spus, în acest context, că probabil abordarea publică a incidentului a fost subiect fierbinte de discuție între decidenții vremii, având în vedere că urmau, peste o săptămâna, alegeri parlamentare și prezidențiale.

Presa a publicat, sub diferite titluri, imagini cu clădirea distrusă. Tribuna scria despre posibila explozie a unei bombe, dar lăsa loc și variantei unei acumulări de gaze. Cei de la Rondul, pomeniți mai devreme, scriau că gaura făcută de bombă era de dimensiunea unui Aro…

Autoritățile locale se mobilizează urgent în colaborare cu  echipe de la București. Se fac analize de toate felurile, se extind cercetări, se infiltrează agenți prin tot soiul de localuri din Sibiu , iar în mai puțin de o luna de zile Poliția, Parchetul, serviciile secrete dau de cap întregii povești. Îi saltă ˝ca-n filme˝,   cu mascații, direct dintr-un restaurant, pe data de 22 noiembrie, pe  trei dintre făptași. Aceștia fuseseră între timp plătiți de ˝beneficar˝, de Akmet, care părăsise România. Ulterior avea să fie reținut  și al patrulea din echipă.

 S-a spus atunci că urma un al doilea atac, plănuit tot de cei patru, cu o bombă amplasată de această dată în mașina patronului de la ˝Kilometrul 12˝.

Exploziei din octombrie 1996  i-a  urmat, la Sibiu,  un proces cu răsunet, strămutat la un moment dat la Mureș. La finalul acestuia, instanța a stabilit pedepse de 7 și 8 ani de închisoare.

Akmet, aflat în Turica, a fost  reținut  alături de alți complici, dar nu pentru povestea de la Sibiu, ci pentru trafic de droguri  (250 de kilograme!). Câțiva ani mai târziu  este anunțată în presă moartea sa într-un schimb de focuri la Bruxelles.

Dintre executanți, Răbăgel, a reușit să se facă nevăzut profitând de aprobarea unei permisii de trei luni acordată în anul 2000  de Tribunalul București. Figurează în continuare pe lista de persoane urmărite a Poliției Române sub numele de Florin Alexandrescu și se pare că trăiește în Spania.

Nicolae EREM

Tribuna – 29 octombrie 1996. Colecția Bibliotecii ASTRA

Tribuna din 29 octombrie 1996. Colecția Bibliotecii ASTRA