Sibiul e oraş civilizat, aşa că parchezi unde ai tu chef, că doar e maşina ta

Sibiul e oraş civilizat, aşa că parchezi unde ai tu chef, că doar e maşina ta

Am monitortizat câteva zile modul de parcare al concitadinilor. Adică vorba vine "am monitorizat", pur şi simplu chestiile astea au ieşit în cale, nu am umblat intenţionat după ele. Cu ocazia asta, mai dăm timp de respiraţie celor care au impresii că oraşul ăsta e cine ştie ce standard de civilizaţie şi occidentalism. Exemple: 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De exemplu, tu nu eşti taximentist din acela care, aşa cum spun digitalii sparţi pe aplicaţii, fentezi la tarif şi bagi manele şi parchezi oriunde ai chef, chiar şi în staţie. Eşti ditamai ridesharing, adică ce mai, "ca afară", "evoluat", iar când parchezi TU în staţie, autobuzul te ocoleşte mult mai avantajos, practic şi sustenabil decât pe un taxiu portocaliu-galben. Adică pricepi, e altceva. Da, ştiu placa, ştiu şi remixul: "aşa cere/vrea clientul". Ok, clientul ar vrea sa-l duci până în baie să stea pe budă, dar tu îl poţi opri. Sau să-i spui "nu pot aştepta aici până iei tu flori, că vine 11-le din spate". Dar nu. În fine, ideea era nu că ai oprit în staţie, din astea am mai văzut, ci că nu ai plecat din ea. 

Custom Image

 

Mai avem aici parcarea semiregulamentară de shopping ocazional. Adică vrei să mergi la aprozar că tot aşa îi spune, zi-mi unul care spune "magazin de legume-fructe", dar noa, nu ai cum să parchezi fix în faţa tejghelei, ci la câţiva metri mai încolo. Aşa că, pentru a nu parca pe locul haşurat că e interzis, parcăm pe trecerea de pietoni, că e tot interzis, dar ia mai dă-i în (…) de amărâţi. Şi stai aşa, până închei sesiunea de agro-shopping. Culmea, asta se petrece in cartierul în care ne lăudăm (nu noi, ci oficialii) că e cel cu Marea Ctitorie de Veacuri, parcarea supraterano-suprapusă. 

Custom Image

Apropo de parcarea supraterano-suprapusă din Hipodrom (nu ştiu la ce mai precizez, alta nu e în Sibiu), vedeţi, faceţi ceva acolo că nu ştiu, ori de la telecomenzi, de la digitalizare, de la uaifi, de la încălzirea globală, maşinile înţepenesc şi întră în avarie în jurul ei. Adică să mai treacă cineva periodic, aşa, să le desţepenească pe la Belvedere, unde e centrul acela simpatic. Ştiu că sunt destule locuri pentru "guests" aici în parcare, aşa cum erau şi la momentul imortalizării situaţiei, numai că, na, ele sunt pe bani. Şi ştiţi că nivelul de trai în România e aşa cum e, că dacă îţi permiti maşină, nu mai ai bani şi de parcat aşa că faci şi tu cum poţi.

Custom Image

Şi ca să nu ziceţi că fac eu campanie ("las'că ştim noi cine te plăteşte!" – ei acum cine mă plăteşte?) anti ridesharing, uite şi una cu un taxiu. Parcat boiereşte, la mijloc de trotuar, pentru că de aia e trotuar, să parchezi pe el. 

Custom Image

Cei care vor comenta mărunţişuri că uite cum mă iau şi de cine mă iau sau că mi-e ciudă că au pus pistă de biciclete în loc de parcare pe lângă Coşbuc 38, le zic că ce-ar fi ca şi noi, pietonii, să ne postăm aşa, random şi cum vrea muşchiul nostru, pe carosabil, pe unde considerăm. Nu de alta dar ca să fie reciprocitate şi să vedeţi şi voi cum e. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
08 iunie 2024 la 12:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.