Sibiul e mai sărac: gazetarul Nani Dobra a plecat într-o lume mai bună, poate mai puțin tristă

Sibiul e mai sărac: gazetarul Nani Dobra a plecat într-o lume mai bună, poate mai puțin tristă

Probabil puțini sunt cei care nu i-au citit scrierile înmuiate în harul cu care se născuse, în urmă cu puțin peste 78 de ani, în Păuca. Cu biblioteci la purtător, ținute în minte și descifrate cu sufletul, gazetarul N.I.Dobra (Nani) a fost și va rămâne una dintre figurile emblematice ale Sibiului, la fel ca Fred Nuss, alături de care a împărțit redacția, bancurile, berile și poveștile depănate până târziu în noapte, câteva decenii, la Tribuna.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Într-o zi de vară fierbinte, înainte să înceapă meciul pe care tricolorii aveau să îl joace împotriva Slovaciei întru calificarea în etapa următoare a „europeanului”, Nani a plecat discret din această lume, sperăm într-una mai bună. Cu un simț al umorului înnăscut și cultivat în prelungite șuete cu prietenii, morocănos în aparență, dar jovial și cald în esență, talentat cum puțini gazetari au avut Sibiul și țara, N.I.Dobra a reușit în peste cele cinci decenii de jurnalism să-i facă și pe cei pe care îi critica să îl simpatizeze.

 

Asta spune multe, dacă nu totul despre omul pe care l-a pierdut Sibiul miercuri, pe-nserat. De multe ori acid, ironic, Nani nu a abdicat niciodată de la principiile lui, simțind că locul său e în slujba Cetății, nu pe la mesele unde potentații vremurilor băteau palma în aplauzele surde ale oportuniștilor. Poate că unora li s-a părut prea insistent în apărarea unor cauze, pe alocuri încăpățânat, dar tot ce scria izvora din conștiința lui, din dorința de a împinge lucrurile către normalitate și decență. Cei ce l-au cunoscut știu că era un prieten devotat și că nu ducea lipsă de virtuți, stilul său unic, un amestec de formule fine și abrupte, i-a făcut pe mulți cititori să declare: „Domnule, eu cumpăr Tribuna ca să citesc ce scrie Dobra în coloana lui!”. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am putea spune că odată cu plecarea la cele veşnice a colegului şi prietenului N.I. Dobra, o parte din Tribuna nu va mai fi. Partea aceea din pagina 4, coloana din dreapta, 22 de quadraţi cu titlu cu tot. Partea aceea de Tribuna numită "Citite, Auzite", "Ochiul şi urechea" sau "Cu cărţile pe faţă". Şi aşa este. Odată cu Nani Dobra pleacă o parte din Tribuna. Rămâne însă Tribuna şi ceea ce a scris în ea, decenii la rând.

 

Am putea spune că N.I. Dobra a fost (vedeţi, asta e dificil: să treci de la "este" la "a fost" când e vorba de un om) şi încă este cel mai cunoscut jurnalist sibian de până acum, din TOATĂ presa locală. Şi nu am greşi. Întrebaţi pe oricine, oriunde pe stradă, în parc sau în alte locuri, dintre cei care (încă) mai citesc ziare, de vreun jurnalist din Sibiu. Automat ar fi pronunţat "domnul Dobra de la Tribuna (Sibiului)". Îmi pot permite să spun că, dacă ar fi trăit/creat la Bucureşti, ar fi surclasat pe mulţi dintre faimoșii comentatori, cu rubrici în media, cu pagina proprie de facebook cu postări conform modei social-politice  şi emisiuni la televiziunile de succes. Dar a rămas în Sibiu, un oraş inert mai ales când e vorba de promovat alte persoane decât cele din grupările de prieteni. Şi a rămas la Tribuna pentru a o îmbogăţi cu stilul său direct, uneori vesel, alteori brutal, dar totdeauna aducător de bucuria lecturii pentru orice om, de la muncitor la universitar. Şi da, a fost şi este un celebru gazetar sibian.     

 

Am putea spune că a fost din start prietenul nostru, al "tinerilor" (pe atunci) de la Tribuna, în perioada în care eram la început de drum într-un mediu care cu greu ne accepta şi care ne trata în general cu răceală politicoasă sau chiar ostilitate. Spunea că se simte mai bine cu noi. Aşa cum şi noi ne simţeam mai bine cu el decât cu alţii. Şi aşa au trecut peste 20 de ani, iar noi nu am mai fost aşa de "tineri". Şi aşa e. A fost din start prietenul nostru.

 

Am putea spune făţarnic că ne-a învăţat, îndrumat, ghidat în cariera noastră jurnalistică, pe drumul perfecţionării, etc etc. Nu ştiu cât adevăr am spune. Nu a fost nici dascăl, nici mentor, nu ne-a ţinut lecţii. A fost pur şi simplu şi din start, unul "de-al nostru", ignorând total diferenţa de vârstă. Un coleg. Un bun prieten. Nu ne-a fost dascăl, dar a fost cu noi mai mult decât un dascăl. Ceea ce a contat mult mai mult.

 

Acum, omul N.I. Dobra a plecat, aşa cum îi e dat fiecăruia să plece din lumea asta. Un gând bun, amintiri frumoase şi Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. A rămas în schimb ceea ce a scris. Articole şi cărţi. Ce a scris este viu, poate fi citit şi oricât de vechi ar fi calendaristic, nu e nici demodat, nici expirat. Ei, prin acestea N.I Dobra nu este mort. Doar a plecat dintre noi. 

 

Dumnezeu să îți vegheze pașii și să te așeze lângă el, la o șuetă, prieten drag! Sibienii te salută și te vor păstra în minte, unii dintre ei sigur și în suflet!

 

Ai tăi colegi și prieteni pentru totdeanuna de la Tribuna

 

 

26 iunie 2024 la 17:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 minute
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.