Sibiul a încheiat COMMHERITOUR, proiectul european dedicat lânii și tradițiilor din Mărginime

Sibiul a încheiat COMMHERITOUR, proiectul european dedicat lânii și tradițiilor din Mărginime

După doi ani și jumătate de activități desfășurate în mai multe țări europene, proiectul COMMHERITOUR, din care a făcut parte și județul Sibiu, a ajuns la final. Proiectul a urmărit să arate cum tradițiile și meșteșugurile locale pot deveni resurse pentru comunități, educație și turism.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consiliul Județean Sibiu a participat, în 12 și 13 mai, la conferința finală organizată în Ungaria, la Jászberény, alături de parteneri din 11 țări din Regiunea Dunării.

În cadrul proiectului, Sibiul a ales să pună accent pe lâna și tradițiile pastorale din Mărginimea Sibiului, prin pilotul „Wool – a fibre to build communities”. Inițiativa a urmărit să readucă în atenție activități precum torsul, țesutul, croșetatul sau împâslirea și să le transforme în experiențe interactive pentru public și generațiile tinere.

Una dintre componentele principale ale proiectului a fost amenajarea unui spațiu dedicat prelucrării lânii în Muzeul ASTRA, în gospodăria din Tilișca. Aici au fost organizate ateliere, demonstrații și activități practice prin care vizitatorii au putut descoperi tehnicile tradiționale folosite în satele din Mărginime.

În prezentarea susținută în cadrul conferinței finale, Paul Mureșan, managerul proiectului din cadrul Consiliului Județean Sibiu, a vorbit despre nevoia de a privi tradițiile dincolo de ideea de conservare pasivă și despre potențialul lor adevărat de a genera dezvoltare locală, produse contemporane și experiențe turistice autentice.

„Patrimoniul nu este păstrat doar dacă îl depozităm. Este păstrat atunci când îl folosim, îl împărtășim și îl integrăm în viața comunităților de astăzi”, a fost unul dintre mesajele centrale ale prezentării susținute.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe parcursul proiectului au avut loc întâlniri cu meșteșugari, activități de documentare în satele din Mărginimea Sibiului și ateliere dedicate tinerilor, cu scopul de a transmite mai departe aceste tradiții.

COMMHERITOUR este finanțat prin Programul Interreg Danube Region Programme și reunește parteneri din mai multe țări europene, având ca obiectiv valorificarea patrimoniului cultural și a meșteșugurilor tradiționale în dezvoltarea comunităților rurale.

19 mai 2026 la 15:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 34 minute
Organizatorii Sibiu Open anunţă măsuri speciale după ce turneul a fost amânat din cauza ploii. Terenuri acoperite şi facilităţi indoor. Premii dublate pentru sibieni
După amânarea de săptămâna trecută a celei de-a XV-a ediţii a Sibiu Open, cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Un medieșean, pe lista Guvernului Luca Niculescu
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, ar fi propunerea pentru funcția de ministru al Energiei în Guvernul Luca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
AȚEL: Astăzi, ultima zi pentru înscrierea la racordarea gratuită la rețeaua de apă
Locuitorii comunei Ațel și ai satului aparținător Dupuș mai au timp doar astăzi, 15 octombrie, să se înscrie...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
MOHU: Petrecere de Halloween la Căminul Cultural. Concursuri de costume pentru copii și adulți
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
SĂLIȘTE: Administrația locală, parteneră într-un proiect de digitalizare de peste două milioane de lei
Orașul Săliște este partener într-un proiect de digitalizare a administrației publice, cu o valoare de peste două milioane...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ajutorul pentru încălzire în sezonul rece 2026–2027. Ce venituri trebuie să aibă solicitanții
Persoanele cu venituri reduse pot depune, începând din octombrie, cereri pentru ajutorul de încălzire aferent sezonului rece 2026–2027...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 2 ore
(P) PSD a decis să intre la guvernare!
Nu pentru a continua politica austerității, ci pentru a pune capăt măsurilor care au lovit în populație și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Astăzi este Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini: recomandările Spitalului Județean Sibiu pentru prevenirea infecțiilor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu marchează astăzi Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini.  Într-un spital, unde se...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Adrian Bibu cere reevaluarea meciurilor cu risc ridicat pe Stadionul Municipal din Sibiu, după incidentele dintre galerii
Administratorul public al Județului Sibiu, Adrian Bibu, cere o analiză a incidentelor violente dintre suporterii echipelor Steaua București...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Daniela Cîmpean anunță o finanțare de aproape 500.000 de lei pentru Biserica Azilului din Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a obținut o finanțare nerambursabilă de 499.989 de lei pentru lucrările de urgență la Biserica...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 4 ore
Inaugurare la Sibiu: Investiție „Transelectrica” de importanță națională | Banii sunt europeni, comunicarea nu
Noua instalație de reglare a tensiunii din stația electrică Sibiu Sud se inaugurează peste o oră, în prezența...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.