Sibiu, al doilea oraș din țară cu pasaj pietonal subteran. Ambițiile anului 1972

Sibiu, al doilea oraș din țară cu pasaj pietonal subteran. Ambițiile anului 1972

Cele mai cunoscute pasaje pietonale subterane ale Sibiului sunt cele din Piața Unirii, intrate în conștiința publică drept Bulevard (după numele hotelului) și Dumbrava (după numele magazinului). 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pasajul de la Bulevard împlinește zilele acestea 48 de ani de la punerea în funcțiune, însă despre necesitatea lui s-a vorbit public încă din 1972. Era momentul când Piața Unirii de astăzi abia se contura, când tocmai începuseră lucrările la Blocul plombă (Milea/ Noica de astăzi), când încă nu existau Casa de Cultură a Sindicatelor (Centrul Ion Besoiu de astăzi), Dumbrava, Casa Modei și nici Continentalul.  Atunci, într-un interviu din  Tribuna, arhitectul șef al Sibiului, Ionel Vitoc, anunța lărgirea la patru benzi a ceea ce astăzi știm ca fiind bdul Vasile Milea și bdul Corneliu Coposu (operațiuni care s-au petrecut, totuși, mult mai târziu), dar și construirea  pasajului de la Bulevard.

˝… pe sub strada Lenin  (Andrei Șaguna de astăzi-n.n.) se va construi, potrivit unei recente hotărâri a Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean, un pasaj subteran pietonal care va permite sporirea fluenţei traficului în acest nod rutier. Sibiul va deveni, astfel, al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, care va dispune de un pasaj subteran pentru circulaţia pietonilor˝- spunea arhitectul în Tribuna din 26 februarie 1972.

Lucrările la pasajul de la Bulevard au început, însă, mult mai târziu,  în 1976. Mai exact, pe 11 octombrie. 

˝ Era într-o Iuni, 11 octombrie 1976. Ziua în care, în plin centrul Sibiului, se năştea un nou şantier. Cu primul târnăcop izbit în asfaltul şosetei începea să se scrie, de fapt „istoria" primului pasaj subteran de la Sibiu˝ – povestea într-un articol, după inaugurare,  jurnalistul Mircea Bițu  cel care avea să devină, zeci de ani mai târziu, director al Tribunei. 

Sub intersecția străzilor Lenin/ Victoriei (Andrei Șaguna/Victoriei de astăzi) se aflau rețele de apă, gaz, electricitate și telefonie și, așa cum avea să se constate, un canal mort din beton, rezistetnt la forța excavatoarelor. Muncitoriii l-au distrus cu  ciocanele pneumatice, operațiune care a durat două săptămâni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conductele de apă (două la număr) și cele de gaz (trei) au fost deviate și înlocuite, cuplarea realizându-se într-o singură zi (într-o duminică) pentru a nu afecta funcționarea unităților de stat  racordate. Circulația rutieră deasupra pasajului s-a reluat la nici trei luni de la deschiderea șantierului, în a două jumătate a lunii decembrie 1976. 

Pasajul era programat a se deschide în iunie 1977, însă a fost inaugurat în martie.

Pasajul de la Dumbrava a urmat ritmul construcției Magazinului Dumbrava (despre care Tribuna a scris pe larg  aici)  și s-a inaugurat aproximativ în același timp cu acesta. Tribuna publica o fotografie (realizată de maestrul Fred Nuss) cu pasajul funcțional, în ianuarie 1979.

 

PRIMUL PASAJ AL SIBIULUI ESTE  DE FAPT, ALTUL!

Sibiul de astăzi mai are două pasaje pietonale subterane: pasajul Lupeni și cel din interiorul Gării. Acesta din urmă este, de fapt, primul din istorie! A fost inaugurat în ianuarie 1975.

Pasajul Lupeni (Moara de Scoarță) a avut o istorie ceva mai zbuciumată. A fost început înainte de Revoluția din 1989 și a fost inaugurat în 1990, însă a fost vreme (până puțin înainte de anii 2000) în care  sibienii mai degrabă îl evitau din cauza condițiilor insalubre și a lipsei iluminatului public.

Nicolae EREM

20 martie 2025 la 09:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
CSU Sibiu câştigă în overtime, pe terenul Rapidului, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph = 47 puncte
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 20 ore
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Un fost finanţator de la FC Hermannstadt sare la gâtul federaţiei şi exclude vehement o eventuală revenire în fotbal. “Plângi la moartea căprioarei”. Câţi bani susţine că a pierdut…
Claudiu Rotar, fost finanţator la AFC Hermannstadt, susţine că a pierdut circa două milioane de euro după desfiinţarea...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
Cum s-a văzut din tribună meciul Inter – Mediaş, sau cronica încă unei ocazii ratate de sibieni pentru a obţine prima victorie în micul derbi judeţean
Echipa lui Cosmin Vâtcă a repetat scorul de acum un an, de pe ”Municipal”, când s-a impus cu...
Actualitate
• 11 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Peste 80 de sibieni au transformat Catanul într-o zi de strategie, magie și prietenii noi
„Vrei fân?”, „Îmi dai o oaie pe un fân?” sau „Mai am nevoie de o cărămidă!” au fost...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.