Sibiu a preluat beneficiari relocați din Bihor. Autoritățile se confruntă cu lipsa documentelor medicale

Sibiu a preluat beneficiari relocați din Bihor. Autoritățile se confruntă cu lipsa documentelor medicale

Relocarea persoanelor vulnerabile din județul Bihor în Sibiu a adus provocări majore pentru autorități. Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, numeroși beneficiari au fost preluați fără documente medicale sau sociale, iar în prezent cinci dintre ei sunt internați pentru investigații și tratament.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

DGASPC Sibiu a transmis că 21 de beneficiari au fost repartizați în serviciile sociale administrate de instituție, iar alți 12 au fost cazați în centre sociale administrate de furnizori privați din județ, în cadrul măsurilor dispuse de autoritățile competente. Dintre cele 21 de persoane preluate de DGASPC Sibiu, 14 sunt încadrate în grad de handicap grav, iar 12 au peste 65 de ani. Totodată, opt beneficiari nu sunt asigurați medical, iar cinci sunt internați în unități medicale, unde sunt supuși unor evaluări pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului.

Reprezentanții instituției spun că procesul de preluare a fost îngreunat de faptul că, în cele mai multe cazuri, beneficiarii au ajuns fără istoricul medical și social, având asupra lor doar o carte provizorie de identitate sau un card bancar. Din acest motiv, una dintre prioritățile autorităților este refacerea istoricului medical, evaluarea stării de sănătate și asigurarea tratamentului necesar, în special pentru persoanele care nu beneficiau de asigurare medicală.

,,Procesul de preluare a beneficiarilor a ridicat provocări semnificative, generate de lipsa documentelor medicale și sociale. În majoritatea cazurilor, beneficiarii au fost preluați doar cu o carte provizorie de identitate și /sau cu un card bancar, după caz, fără documentația necesară privind istoricul medical și social”, se arată în comunicatul de presă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Specialiștii încearcă să identifice persoanele care au nevoie de măsuri de ocrotire juridică și să ia legătura cu rudele sau aparținătorii acestora, acolo unde există. DGASPC atrage atenția că lipsa documentelor și a informațiilor despre beneficiari îngreunează aceste demersuri și poate prelungi perioada necesară finalizării procedurilor.

Instituția a solicitat, totodată, emiterea unor proceduri speciale pentru gestionarea unor astfel de situații de urgență, apreciind că legislația actuală reglementează în principal cazurile obișnuite și nu oferă suficiente soluții pentru relocări de amploare. DGASPC Sibiu precizează că va continua colaborarea cu autoritățile și furnizorii de servicii sociale pentru asigurarea îngrijirii medicale și sociale a persoanelor relocate, cu respectarea drepturilor și a vieții private a acestora.

Context

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ancheta îl vizează pe Viorel Pașca, coordonatorul unei asociații umanitare care administra centre fără autorizație. Deși acesta este susținut de o parte a comunității locale pentru că a oferit adăpost persoanelor fără sprijin, procurorii susțin că activitatea s-ar fi desfășurat în afara cadrului legal și că ar fi generat venituri importante. Guvernul a anunțat că va finanța serviciile sociale și pregătește o reformă a sistemului de asistență socială pentru a preveni astfel de situații.

Autor - Ștefania VESA
07 iulie 2026 la 08:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Doru

    Ce viață grea, ce soartă cruntă. Din când în când, tu, ca angajat al unei instituții, mai ai și de lucru. E greu….
    Mai ales fără istoric medical…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 minut
Testul de la stână pe Via Transilvanica: Cum negociem cu câinii de pe traseu la atelierul „Anii Drumeției”
Programul regional de turism „Anii Drumeției” organizează duminică, 11 octombrie, un atelier practic dedicat siguranței pe traseele montane....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ce rămâne după PNRR în județul Sibiu. Investiții de peste 688 de milioane de lei în școli, spitale și transport
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 14 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 15 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.