Sibiencele Karina Criste și Raluca Bucată, medaliate la Campionatele Mondiale de Karate Kyokushin Budokai

Sibiencele Karina Criste și Raluca Bucată, medaliate la Campionatele Mondiale de Karate Kyokushin Budokai

Karina Criste a devenit campioană mondială în proba de Kata, la categoria de vârstă 8-9 ani, iar Raluca Bucată este noua vicecampioană mondială tot de Kata, la 11-12 ani. Performanțele celor două sportive legitimate la Budosib Dojo Sibiu sunt cu atât mai importante cu cât ele au fost obținute în cadrul unei competiții la care au participat peste 1.400 de sportivi reprezentând 36 de țări de pe întreg mapamondul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Karina Criste a impresionat juriul prin reprezentația sa de o precizie rar întâlnită la această categorie de vârstă, în vreme ce Raluca Bucată a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere în urma unei evoluții sigure și de un nivel tehnic foarte ridicat, înfruntând unele dintre cele mai valoroase sportive ale lumii.

Campionatul Mondial de Karate Kyokushin Budokai s-a desfășurat sâmbătă, 29 noiembrie, în Polonia, la Grodzisk Mazowiecki.

”Fetele au muncit enorm pentru acest moment, iar rezultatele vorbesc de la sine. Suntem foarte mândri de copiii noștri, pentru că au reprezentat România cu succes la un asemenea nivel care implică atâta seriozitate, putere de sacrificiu și determinare”, susține unul dintre părinții sportivelor medaliate la Mondialul din Polonia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
01 decembrie 2025 la 13:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 9 minute
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 37 minute
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 47 minute
ŞURA MARE: Informare privind taxa specială de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
VIDEO | Mașinile viitorului se concep la Sibiu. Marquardt a ajuns la 20 de ani de producție în România și crează tehnologiile care vor schimba automobilul
În urmă cu două decenii, Marquardt ridica prima hală în Zona Industrială de Vest a Sibiului. Astăzi, compania...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 oră
GURA RÂULUI: Duminică, Ziua Vecinătăţii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 2 ore
SADU: Ziua Universală a Iei, sărbătorită în centrul comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Un muncitor a murit după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul A13
Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața joi, în urma unui accident de muncă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Mediaș: Aproape 40 de milioane de lei în transportul public: depou nou, troleibuze electrice și stații moderne
Municipiul Mediaș pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în transportul public local. Cu o...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Lucrări la rețeaua de apă pe Calea Poplăcii. Probleme de alimentare în mai multe zone din Sibiu
Apa Canal Sibiu anunță că luni, 22 iunie, între orele 08:00 și 16:00, vor fi efectuate lucrări de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Femeie de 83 de ani, lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Sibiu
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită joi, în urma unui accident rutier produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 ore
MOȘNA: Apel către localnici pentru folosirea cu responsabilitate a rețelei de canalizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.