📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Un proiect important de stocare a energiei electrice în baterii, amplasat în Șelimbăr, județul Sibiu, ar putea intra într-o tranzacție de vânzare în perioada următoare. Electro-Alfa International a semnat un document de intenție privind vânzarea participației de 100% pe care o deține în compania Solar Technologies Consulting, societatea care controlează drepturile și autorizațiile necesare dezvoltării proiectului.
Investiția vizează realizarea unui sistem de stocare a energiei în baterii, de tip BESS, cu o capacitate de aproximativ 50 MW și 100 MWh. Electro-Alfa și partenerul contractual intenționează să continue dezvoltarea proiectului, urmând ca o eventuală tranzacție să fie realizată după îndeplinirea mai multor condiții convenite între cele două părți, potrivit Ziarului Financiar.
Proiectul se află în prezent în faza de dezvoltare, iar transferul companiei Solar Technologies Consulting și al proiectului de la Șelimbăr depinde de obținerea aprobărilor necesare și de parcurgerea etapelor prevăzute în documentele semnate.
Electro-Alfa International este unul dintre producătorii români de echipamente electrice și a raportat venituri totale consolidate de 364,3 milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 18,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net al companiei a ajuns la 27,9 milioane de lei, în creștere cu 8,4%.
Fondatorul companiei, Gheorghe Ciubotaru, deține 52% din acțiunile Electro-Alfa. În ultimele șase luni, acțiunile companiei s-au apreciat cu aproximativ 44%, capitalizarea bursieră depășind 3 miliarde de lei.
Nekta Ioana DEDU
Adrian POPESCU
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Răzvan NEGRU
Răzvan NEGRU