SELECȚII CU PROBLEME LA COMPANIILE STATULUI, INCLUSIV ROMGAZ MEDIAȘ. PNL (SIBIU), PSD ȘI UDMR ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

SELECȚII  CU PROBLEME LA COMPANIILE STATULUI, INCLUSIV ROMGAZ MEDIAȘ. PNL (SIBIU), PSD ȘI UDMR ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

România riscă să piardă bani din cauza nerealizării reformei privind managementul în companiile de stat. Hotnews.ro anunța că  pierderea la care se așteaptă Guvernul poate atinge 500 de milioane de euro (parte din cele 2,7 miliarde euro cât reprezintă valoarea totală a cererii de plata tranșa a treia din PNRR).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

˝Comisia Europeană consideră că la unele companii, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Transelectrica au fost numite, în consiliile de administrație, persoane care sunt incompatibile cu funcțiile pe care le dețin, iar procedurile de selecție nu au fost suficient de transparente˝- scrie Hotnews.ro care completează că autoritățile nu dau semne că ar dori să schimbe ceva în bine, nici prin perfectarea legislației și nici prin îndepărtarea persoanelor care fac obiectul nemulțumirilor semnalate de la Bruxelles.

La ROMGAZ, cel mai mare angajator din județul Sibiu, Consiliul de Administrație  (CA) este format din șapte persoane dintre care trei cu apartenență politică: la PSD, UDMR și la PNL, mai exact la PNL Sibiu. Numele membrului CA care ocupă această poziție  susținut de liberalii sibieni este Gheorghe Silvian Sorici, fost consilier județean și fost consilier local la Cisnădie. Acesta a încasat  lunar, în 2023, aproximativ 15 mii de lei pentru activitatea în CA Romgaz.

Economedia a explicat în detaliu în  urmă cu două luni care sunt problemele în legătură cu selecțiile conducerilor societăților de stat. Practic, în cazul Romgaz, potrivit sursei citate, în ceea ce privește anunțurile   publice pentru ocuparea  posturilor din consiliul de administrație˝dovezile furnizate indică faptul că au fost plasate anunțuri banale în secțiunea „mică publicitate” a ziarelor˝. În plus, sunt sesizate ˝relații ierarhice sau influențe politice între candidați și membrii comitetului de selecție˝. 

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 octombrie 2024 la 16:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 8 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.