Consiliul Județean Sibiu reamintește operatorilor economici interesați că luni, 28 iulie 2025 este ultima zi în care pot depune oferte în cadrul procedurii de achiziție pentru furnizarea și distribuția de lapte și produse lactate, fructe și produse de panificație destinate preșcolarilor și elevilor din județul Sibiu, pentru perioada 2025–2029.
Achiziția este realizată în cadrul Programului pentru Școli al României, program național prin care sunt încurajate alimentația sănătoasă și obiceiurile nutriționale echilibrate în rândul copiilor.
Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 48,33 milioane lei și 59,07 milioane lei (fără TVA), în funcție de numărul de beneficiari, estimat la maximum 43.968 de copii.
Pentru lapte și produse lactate:
Valoare între 26,16 milioane lei și 31,97 milioane lei (fără TVA)
Pentru fructe:
Valoare între 6,63 milioane lei și 8,10 milioane lei (fără TVA)
Pentru produse de panificație:
Valoare între 15,54 milioane lei și 18,99 milioane lei (fără TVA)
Documentația de atribuire și detaliile complete privind participarea pot fi consultate în platforma SEAP.
Sursa foto: Arhiva