O tură pe la „Romaniacs” pe Coposu, când nu se întâmplă nimic și totuşi se petrece ceva

O tură pe la „Romaniacs” pe Coposu, când nu se întâmplă nimic și totuşi se petrece ceva

Am vrut să dau o tură pe Coposu, la RedBull Romaniacs, oricând numai când este show-ul principal („prologul” parcă îi spune) nu. Aceasta pentru a vedea ce e pe acolo atunci când nu sunt spectacole sau alte acrobaţii moto, în perioadele când de regulă, conform părerii generale, „nu se întâmplă nimic”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aici se întâmplă ceva chiar şi când nu e nimic în program

Da, am fost curios să simt atmosfera locului atunci când nu e neapărat ceva pe acolo şi chiar dacă „motoarele” nu fac parte dintre preocupările sau pasiunile mele. O atmosferă pe care nu o prinzi atunci când este „show” în zonă iar lumea este mult prea înghesuită pentru a defini ceva specific.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

În linii mari, atmosfera este cea a oricărui eveniment public din România, din seria „cu de toate”; dar mai ales având ca personaj principal vehiculele pe două roţi. Vizitatori în zonă? Mulţi spre foarte mulţi, cred că, per total, depăşeau mia. Care se comportau ca orice vizitatori: priveau, pozau, atingeau, voiau să cumpere sau să vadă măcar câte ceva (mai ales în zona standurilor cu vestimentaţie „specifică” şi a locurilor unde se vindea mâncare şi băutură). Categoriile de public? Ca la orice eveniment: participanţii, pasionaţii, curioşii, aflaţii în treabă, sau trecătorii prin zonă. Puteai vedea „bikeri” care se antrenau sau făceau paradă cu vehiculele lor. Biciclişti şi trotinetişti care hop şi ei, că vorba aia, tot de două roţi e vorba, o mulţime de jurnalişti şi superjurnalişti, români şi străini, mai ales de video, care filmau, live-uiau, podcast-ereau sau doar erau preocupaţi. Puberi care aveau şi ei pretext să arate lumii că au trotinete. Organizatori care, fiind în perioadă ne-de foc, stăteau şi ei la umbră, cu o bere la draft în dotare. Oameni care s-au oprit şi ei să vadă „ce e aici”. Copii pentru care orice are roţi şi bârâie, este fascinant (toţi am fost aşa, chiar şi eu). Şi mai ales un băiat care făcea acrobaţii cu un mini ATV-electric şi culmea, le făcea şi bine.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deci chiar dacă scena principală era orice altceva decât centrul atenţiei, scena cealaltă, cea reală şi neregizată, era interesantă. Apropo, tot timpul am o compasiune pentru toţi copacii aceia tăiaţi pentru ca trunchiurile lor să fie folosite ca obstacole pentru show-uri de genul acesta. Da, ştiu, e legal, e în numele unei cauze super şi supra-nobile, era efectiv imposibil şi era compromis totul fără ei. Dar parcă totuşi, mai bine ţi-i imaginezi în picioare dând umbră şi răcoare decât feliaţi ca să muşte anvelopele din ei. Apropo, un coleg m-a întrebat dacă sunt şi motoare electrice. Am râs la momentul acela dar aici am văzut că da. Sunt şi „motoare” electrice.

A, de remarcat prezenţa recuperatorilor de ambalaje, profesionişti chiar dacă nu autorizaţi şi acreditaţi, care pieptănau tot teritoriul evenimentului, umplând saci întregi de „sticle de plastic”, numai bune să blocheze automatele de colectare. Pe de altă parte, nu e ca în alte dăţi, când erau plasticurile grămezi pe aici. Şi să vrei să mai faci asta, nu mai ai cum…

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

O perioadă cam naşpa pentru spaţiul verde

…Nu că ar fi aici pădurea pădurilor, dar totuşi, ceva spaţiu verde tot e pe Coposu. Şi ca de obicei, cu această ocazie e cam în suferinţă. Bun, e neplăcut şi să fii trotuar, mai ales când celor de la gardurile dinspre Piaţa Unirii nu le vine să le mişte puţin să mai elibereze ceva bikeri, iar aceştia o taie, frumos, fix pe trotuar printre cetăţenii plătitori de taxe şi impozite.

La fel, fix pe spaţiul verde de sub zidul de fortificaţie au fost aşezate la umbră mai multe motociclete alături de mai multe ambalaje de lichide. La fel ceva mai încolo, parcate tot sub zid. Unul dintre participanţi chiar exersează o coborâre pe panta cu iarbă, deşi avea loc şi prin altă parte.

Aici poţi să şi consumi…

Asta dacă ţii neapărat să consumi aici. De obicei, participanţii şi staff-ul par a fi clienţii cei mai fideli. Preţuri ca la evenimente şi ca în centru. Aflu astfel că a reapărut berea „3 Stejari” (care NU se fabrică la „3 Stejari” că acum finalmente se mişcă ceva pentru un nou Lidl despre care am şi uitat de când am scris că se va construi). Care face 20 de lei. Un şpriţ, 14 lei paharul de 400. 150ml de vin – 14 lei, un RedBull, -10 lei. O apă plată sau minerală, 5 lei jumătatea, cam cât era înainte de pandemie la Zilele Săliştei. Cafeaua este la preţuri decente raportate cu cele din centru, adică 10 – 20 de lei, în funcţie de sortiment. Un fresh sau o limonadă, 15 lei. O sticlă de vin – 75 de lei. Un Ciuc la draft, 15 lei. Fanta/Cola – 12 lei.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Spre amuzamentul meu, pe lângă Piaţa Teatrului, răsuna în boxe o superbă muzică hip-hop, numai bine să-mi dea peste cap toate concepţiile mele învechite despre motocicliştii care consumă doar metale grele. În definitiv aici s-a jucat şi populară cu motoarele deasupra capului, aşa că ce e de mirare?

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
22 iulie 2025 la 17:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 3

  1. sibianul realist

    S-a pastrat un moment de reculegere in memoria lui Felix?

  2. George

    Cea mai mare bătaie de joc la adresa sibienilor,oraș blocat, poluare fonica ,noxe la greu,în loc sa scoată evenimentul în afara,sau de tot

  3. un sibian

    o MEGA TAMPENIE de care chiar ne putem lipsi!!!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 8 minute
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
• acum 12 ore
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Două mașini s-au ciocnit pe Bulevardul General Vasile Milea: la volanul uneia se afla un adolescent de 16 ani
Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs la intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu străzile Moldoveanu și...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 20 ore
Se scumpește depozitarea deșeurilor în județul Sibiu
Tariful pentru depozitarea deșeurilor reziduale din județul Sibiu ar urma să crească, de la 1 ianuarie 2027, de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Weekend cu sport și petrecere la Cisnădioara: jandarmii sibieni anunță măsuri de ordine
Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la mai multe evenimente sportive și culturale programate...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.