Scribul de marţi: Timpul mai şi tace (poţi să auzi şi ce nu se vede)

Scribul de marţi: Timpul mai şi tace (poţi să auzi şi ce nu se vede)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Trăim (vorba vine) într-un fel de staţie unde nu mai opreşte nici timpul, întârziat în vagoanele goale din garnitura memoriei şi ne holbăm la punctul acela suspendat între de unde şi spre ce se întâmplă. De fapt, e un refugiu în care aşteptăm răbdători, să nu se întâmple nimic.

Suntem mai complicaţi decât protestele mute ale timpului, atunci când ne-a fost tăiată perspectiva cu o baionetă, atunci când s-a încercat obturarea vederii cu-n pumnal ideologizat. Suntem mai adaptaţi la complicitate pasivă, decât antologica inversării timpului în care ne destăinuim, fără nicio şansă de ratificare a restului vieţii. Sau, de recuperare a "lestului" vieţii dinaintea timpului ce ni s-a permis să-l survolăm. Atunci când eram, suntem şi în continuare, şi în timp real, în aer, nu încercam, şi nu vom reuşi să încercăm găsirea unui punct fix de unde să revenim.

Cine îşi închipuie că ar fi posibil să ne revenim nu este un vizionar de nădejde între rotunjimile memoriei şi posibilitatea unui pătrat vidat de a deveni vizibil. E posibil să fim în căderea timpului într-o spirală de unde am început să auzim ceea ce ne-ar conveni să vedem. Şi invers, pânăî vom auzi ceea ce ne interesează să vedem. Plus reversul, complicat dacă nu-l auzi: ca o bufnitură "naturală" când te izbeşti de parcarea (disfuncţională) a cuvintelor neauzite. Ne-am buşit de poarta timpului, abia întredeschisă. Ne-au izbit de timpul prestabilit pentru că nici ei nu ştiau când se opreşte a treia variantă a timpului, deja consumat într-o aşteptare dintr-un refugiu. Ne izbim, între noi, într-o staţie unde ecoul este al altora, cei care au ocupat timpul altora. Ne-ar fi fost bine dacă ne ocupau "pagubele" din timpul fără identificare într-o frază: Când vine vorba despre timpul aşteptat, în aceeaşi "staţie", se poate întâmpla să pierzi timpul dintre ADN-ul vorbelor şi codul prin care se identifică aerul…

Câteodată (vine vorba – dedusă prin tăcere) chiar suntem atemporală, ca într-un viitor tăcut: timpul nu este responsabil, e doar o trecerea în revistă a uitării viitoare.

Timpul mai şi tace. Din când în când mai şi picură, dacă i se tescuieşte amintirea sub presiunea vorbelor. Ceea ce nu se vede s-ar putea nici să se audă în timpul nostru, uitat într-un refugiu unde vor supravieţui doar aşteptările, în urma cărora nu se va întâmpla nimic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor -
18 iulie 2022 la 18:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 ore
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 ore
ŞURA MARE: Informare privind taxa specială de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
VIDEO | Mașinile viitorului se concep la Sibiu. Marquardt a ajuns la 20 de ani de producție în România și crează tehnologiile care vor schimba automobilul
În urmă cu două decenii, Marquardt ridica prima hală în Zona Industrială de Vest a Sibiului. Astăzi, compania...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 5 ore
GURA RÂULUI: Duminică, Ziua Vecinătăţii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 6 ore
SADU: Ziua Universală a Iei, sărbătorită în centrul comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Un muncitor a murit după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul A13
Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața joi, în urma unui accident de muncă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Mediaș: Aproape 40 de milioane de lei în transportul public: depou nou, troleibuze electrice și stații moderne
Municipiul Mediaș pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în transportul public local. Cu o...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Lucrări la rețeaua de apă pe Calea Poplăcii. Probleme de alimentare în mai multe zone din Sibiu
Apa Canal Sibiu anunță că luni, 22 iunie, între orele 08:00 și 16:00, vor fi efectuate lucrări de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Femeie de 83 de ani, lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Sibiu
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită joi, în urma unui accident rutier produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 8 ore
MOȘNA: Apel către localnici pentru folosirea cu responsabilitate a rețelei de canalizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.