Scribul de marţi: Încolo nimic, doar zile goale (de joi până luni)

Timpul comprimat e doar încă o vulgaritate a trecutului deja acceptat şi firesc, încât nici destăinuirea nu mai are suportul autenticităţii. Prin furie autoimpusă, timpul tamponează perspectivele şi obiceiurile, şi acumulează riscuri şi se descarcă între complicităţi fatidice. Timpul nu temperează uitarea, cu sinceritate habotnică, nici nu se poate reproduce-ceea ce este un beneficiu al uitării disponibile exact în momentul când amintirea e doar un fenomen individualizat. Aşa devine timpul, mecanic sau biologic, un exces în uitare.

***

Greva generală din învăţământ a fost "educativă" pentru cei dinafara sistemului pedagogic şi o proiecţie de sine a Preşedintelui, care a invitat coaliţia guvernamentală la detensionarea conflictului, de parcă ar fi oferit o favoare timpului expirat. Fără nicio legătură (aparent) politică, "invitaţia" (aproape nevrotică) a fost, mai degrabă, o repetiţie prin care finalizarea grevei va fi considerată prima măsură social-morală a următorului guvern.

A fost ca altădată: între libertăţile copilăriei şi improvizaţiile resetate ale evadaţilor din falsele adolescenţe, prin uşa de rezervă a copilăriei politice din groapa cu nisip- s-au înmulţit zilele libere din programul naţional de atemporalizare. Unii au fost indiferenţi, aşa cum ceilalţi au aflat că o săptămână are cinci zile libere. Dacă numeri invers, dinspre luni spre fosta joie a tineretului, totul s-a petrecut într-un "consens" prin negocierea unei "greve educaţionale".

A fost încă o întâmplare care a destabilizat timpul, în desfăşurarea calendaristică a adevărului dintr-o falsă săptămână suspendată înafara timpului care ne convine. E greu să constaţi-şi, apoi, să te bucuri-ce a fost posibil să se fi întâmplat, cu repetiţie în timpul rămas, nu ar fi avut rost să ne pierdem restul zilelor. În doar cinci zile, viaţa a fost ocupată cu educarea timpului comprimat într-o grevă uzuală.

Timpul dintre joia trecută şi lunea de ieri a fost gol, plat şi torsionat, aşa cum se întâmplă în "zilele libere", câştigate prin sudoarea uscată pe frunţile dintre punţile altor timpuri. Într-o săptămână (aproape liberă) nu s-a petrecut nimic. Încolo, totul, ca şi restul, a părut acceptabil şi configurat ca o improvizaţie între nicăieri şi tot acolo, de unde încep libertăţile guvernamentale, prin cooptarea celor creştine, şi nimeni nu e mai presus de legea timpului comprimat şi constituţionalizat, când e vorba de libertăţi needucative…