Diplomaţia nu trebuie să anihileze (sau să traducă cinic) ceea ce nu convine, sau neputinţele Externelor şi altor "Agenţii" de a se exprima deschis şi concis: NU, DESTUL, NEPERMIS, IMORAL şi INTOLERABIL. Exact despre ce noi tăcem şi rămânem consecvenţi, şi pretenţiile altora, deja acceptate, moral şi fizic, sunt uitate sau trecute la capitolul ajutor umanitar. Nu aşa se discută! Unii zburdă, alţii adună şi, dacă nu le este de ajuns, devin obraznici.

Zelenski are mesaje când întristate şi neapărat cu penetrare vizualizată, când obraznice şi, pe alocuri, sulfilate cinic. Nu e un personaj de cooptat într-o discuţie unde doar el prefigurează ceea ce numai el aşteaptă. Mai grav, el confundă ironia cu morala istorică, ceea ce îi afectează "repertoriul" de actor omniprezent, când pe front, când la conferinţe-video, când oferă "interviuri" pe străzile din Kiev. Individul, conform Dicţionarului Neexplicativ al Patologiei Sinelui- care ar trebui să se afle pe noptiera oricărui preşedinte şi, tocmai de aceea nu a fost tipărit-deci, Zelenski e o persoană revoltătoare. Încep să-l privesc cu tot mai rezervată compasiune, în timp ce dioptriile sale s-au aplatizat, de la o apariţie până la posterizarea de erou anti-rusesc şi negociator mercantil cu Occidentul, prea sensibil cu unele solicitări. Pe de altă parte, cu bătaie mai lungă, a cerut "un mesaj foarte clar" din partea NATO, privind primirea Ucrainei-e drept, "după război"-ceea ce încurcă logica garanţiilor de securitate din partea unei semi-Europe timide, nedispuse la riscuri, sau doar nepregătită pentru o "discuţie" cu cei dintr-o falsă geografie, dincolo de Uralii încă semeţi şi sovietizaţi.

Individual, sunt nervos, dar nici influenţabil. Ajutorul pecuniar (voalat sau direct), facilităţile (uneori discrete, câteodată la limita legală), banii reali şi buna-credinţă ale românilor sunt, pentru Zelenski, victime colaterale şi forme expresive ale protestelor sale. Tot "protest" se numeşte sistarea exportului de zahăr pentru România? Cine şi de ce nu-şi asumă logica reversului, în situaţia în care şi noi ne putem nevroza, şi deloc influenţabili?

Se prefigurează o certitudine. Unii o pot confirma, cei indiferenţi au dreptate şi alţii nu acceptă să le fie răstălmăcite intenţiile. Toţi au dreptate în această discuţie cu multe versiuni (câteodată disimulate), de ambele părţi ale unei frontiere de unde participăm, de dragul incertitudinii, dar nu e cazul să fim influenţabili. Totul se discută prin pluralul-singular, unde s-au acumulat obiceiuri şi pretenţii, şi noi le acceptăm, şi le mai şi povestim, sub forma simptomatică a tăcerii.

Totuşi, nu e cum îşi doreşte Zelenski, când ne condiţionează prin fibrilaţii ideologizante şi teatralizate prin impact mediatic. El doar îşi închipuie-ceea ce poate să transmită cu destulă îndreptăţire-că are "drept de autor" pentru dialogul cu oricine e dispus să-i asculte monologul exclamativ, estetizat în timp de război şi deja visceral, şi cu talent declamativ repetat, până la obsesia singuraticului misionar în propria ţară. Într-o discuţie cu cineva prea insistent, când doar cere, mai trebuie să şi tacă…