„Satul Speranței” se va construi la Rădăuți cu case modulare de la Sibiu

„Satul Speranței” se  va construi la Rădăuți cu case modulare de la Sibiu

Containere modulare au fost încărcate în TIR-uri și au plecat din Sibiu spre Rădăuți, în județul Suceava. Casele modulare vor forma Satul Speranţei, un sat special creat pentru refugiaţii din Ucraina. Casele au paturi, masa, scaune și chiar și sistem de aer condiționat, care poate fi folosit și pentru încălzire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antena 3, în parteneriat cu Fundația Mereu Aproape și IGSU, construiește Satul Speranţei! Aceasta este o amplă acțiune de implicare civică, în ajutorul copiilor și femeilor nevoiți de război să-și abandoneze casele.

Satul Speranței va fi adăpostul sigur în așteptarea întoarcerii acasă.

Practic, 60 de case modulare pentru 240 de persoane vor fi ridicate de Antena 3 și administrate de IGSU în municipiul Rădăuți. Totul s-a realizat cu ajutorul Fundației Mereu Aproape și al donatorilor.

La câțiva kilometri de graniţa cu Ucraina, Satul Speranței poate asigura un spațiu de cazare mai confortabil decât cel din corturi, pe termen scurt, mediu și lung, pentru copii și femei din Ucraina, refugiați de război.

Potrivit Antena 3, casele modulare vor fi utilate și mobilate. Satul va fi racordat la utilități, apa, curent electric și va fi asigura confortul pentru o adaptare mai ușoară a refugiaților cu noua lor viață.

Oricine poate fi parte din acest proiect amplu. Puteți dona în conturile Fundației Mereu Aproape, atât în lei cât și în euro, în următoarele conturi:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

DONAŢII – CONT LEI | RO05BRDE450SV07295334500

DONAŢII – CONT EURO | RO31BRDE450SV23761534500

 

16 martie 2022 la 13:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Sibianul Robert Frăţilă, performanţă extraordinară pentru România: e triplu vicecampion mondial
Culturistul sibian Robert Frăţilă a obţinut, în prima zi a Campionatelor Mondiale de la Santa Susanna, din spania,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă cu 5-0 meciul cu Carpaţi Covasna şi urcă pe loc de play-off în Seria 2
Interul revine pe "Municipal" cu o victorie la scor, cu Carpaţi Covasna, echipă din subsolul clasamentului. Ionuţ Bărculeţ...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 17 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.