Săptămâna a -XXVI-a anului 2022- Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în săptămâna Sfinţilor Românii

Săptămâna a -XXVI-a anului 2022- Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în săptămâna Sfinţilor Românii

Cuvântul Părintelui Arsenie: "Apostolii erau ferm convinşi de asistenţa Duhului Sfânt, fapt ce le dă curajul propovăduirii pe faţă a lui Iisus. La împotrivirile de tot felul ei erau pe deplin liniştiţi că biruinţa ultimă este a lui Dumnezeu. Din acest motiv nu se prindeau în controverse cu împotrivitorii… Petru şi Pavel sunt ucişi în aceeaşi zi de 29 Iunie în Roma din porunca împă­ratului Nero. Anul poate fi 66 după naşterea lui Hristos. Petru este răstignit iar Pavel care era cetăţean roman primeşte moartea prin tăierea capului cu sabia."
Săptămâna aceasta este sub ocrotirea celor 2 mari Apostoli Petru şi Pavel căci aşa pică 29 Iunie dar şi sub ocrotirea Duminicii Tuturor Sfinţilor Români, căci aşa pică a doua duminică de după Rusalii. În 1991 Sfântul Sinod a hotărât această prăznuire pentru sfinţii din neamul nostru, începând cu primii martiri din Dobrogea.
Iată deci ce putere harismatică are săptămâna aceasta pentru noi românii.
Viaţa, activitatea şi sfârşitul Sfinţilor Petru şi Pavel. Petru s-a numit Simon şi era frate cu Andrei cel întâi chemat de Domnul Hristos la apostolie. Când Petru a mărturisit către Iisus: "Tu esti Hristosul Fiul lui Dumnezeu", atunci Domnul i-a schimbat numele şi i-a zis Petru. În limba aramaică, dialect în care vorbeau este numele Chefa tradus apoi în Petru de la cuvântul piatră. Sfântul Petru trăieşte multe minuni pe lângă Domnul Iisus. Odată însă în curtea arhiereului unde Iisus era acuzat şi lovit, se leapădă de teamă. Dar după înviere Domnul îl iartă de trei ori şi îl trimite la predicare prin cuvintele: "Paşte oile mele." De aici Petru devine patron al oierilor şi păstorilor de oi în lumea creştină dar mai ales la noi românii. Oierii din Mărginime prăznuiesc şi Lanţul Sfântului Petru.
În ziua de Rusalii, în Ierusalim  Petru ţine o predică profundă din punct de vedere teologic, deşi 
fusese doar un simplu pescar. Atunci s-au botezat 3000 de bărbaţi, multe femei şi copii. Poporul român l-a introdus în basmele şi legendele lui. Poveştile încep aşa: "Când Dumnezeu se plimba cu Sfântul Pătru pe pământ." Avem şi câteva localităţi: Sân Petru.
Sfântul Pavel a fost acel tânăr evreu Saul din Tars în Cilicia. Avea o şcoală înaltă, învăţase cu marele rabin evreu Gamaliel. Saul mergea spre Damasc cu un grup înarmat să îi ucidă pe creştini. Era un fanatic în Legea lui Moise. Pe drumul Damascului, deci prin Siria o lumină orbitoare l-a lovit şi a orbit. Chiar Iisus l-a întrebat: "Saule de ce mă prigoneşti?" şi apoi i-a spus să se boteze. A fost botezat creştin cu numele Pavel sau Paulus prin naştere era cetăţean roman. S-a afundat prin pustie trei ani apoi s-a întâlnit cu apostolii; a luat parte la Sinodul Apostolilor în Ierusalim în anul 49. Şi-a impus poziţia ca cei care vin dintre popoarele păgâne la Biserica lui Hristos să nu fie obligaţi la tăierea împrejur.
De acum Pavel călătoreşte în tot spaţiul Imperiului Roman. Intră în marile oraşe Efes, Corint, Tesalonic, Atena şi apoi la Roma. Cartea Faptele Apostolilor ne istoriseşte despre activitatea Sfântului Pavel. Apoi aflăm alte amănunte chiar din cele XIV- Epistole scrise de el şi trimise bisericilor. Ajuns la Filipi în Serbia de azi trimite ucenici să predice în zona Dunării la strămoşii noştri traci şi daco-geţi. A purtat lanţuri până la Roma. Aici a fost judecat şi i s-a tăiat capul. În Vieţile Sfinţilor se spune că atunci când i-a fost tăiat capul a curs sânge cu lapte. Creştinii i-au luat Sfântul lui trup şi l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru. Îm­preună cu Sfântul Apostol Petru au fost cinstiţi din primele veacuri cu împreună sărbătoarea din 29 Iunie şi cu icoana comună în care uneori apar îmbrăţişaţi iar alte ori ţinând în mâini o biserică. Şi în Roma, alături de Sfântul Petru care are Catedrala vestită San Pietro, are şi Sfântul Paulus ridicate biserici. În ţara noastră avem şi localităţi cu numele Sân Paul.
Să ne rugăm celor doi mari Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel să ceară de la Iisus Hristos multă milă şi pace pentru toţi creştinii. Celor care poartă cele două nume sfinte le dorim toate cele bune şi La mulţi ani!.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preot Streza Nicolae Pavel Zian

28 iunie 2022 la 00:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 45 minute
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.