Săptămâna a -XXII-a anului 2022- Înălţarea Domnului binecuvântează şi Ziua Copilului

Săptămâna a -XXII-a anului 2022- Înălţarea Domnului binecuvântează şi Ziua Copilului

Cuvântul Părintelui Arsenie:- la 1 Iunie:” Pe copii de pildă Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei, deşi nu înţeleg prea mult şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică cred totul şi pun întrebări uimitoare din credinţă. Pentru copii existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină e un lucru de la sine înţeles. Lăsaţii copii să vină la mine a proclamat Domnul Iisus. Sunt multe legende cu sâmbure de adevăr despre copilăria dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos. Verbul „lăsaţi” se referă și la timpul viitor în sensul de a nu ucide în pântece pruncii, ci a-i lăsa să se nască. Aceasta este poruncă divină. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La 1 Iunie sărbătorim Ziua Copilului. A fost întemeiată de pastorul englez Charles Leonard în a 2 duminică din Iunie în anul 1857. La Geneva a fost amintită în 1925 și proclamată în cadrul Conferinței pentru bunăstarea copiilor. Să ne îngrijim copii, căci sunt iubiți de Dumnezeu.

Iată că în ziua de 2 Iunie adică Joi sărbătorim Înălțarea Domnului. Anul trecut scriam:” Înălțarea Domnului urmare a Unirii ipostatice”. Rezumăm: Firea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu s-a unit cu firea omenească luată prin naștere din Fecioara Maria, în mod neamestecat, neschimbat, neâmpărțit, nedespărțit. Așa a formulat Sinodul al-VI ecumenic de la Calcedon în anul 451. Învierea lui Iisus cerea cu necesitate ca El să se înalțe la cer de-a dreapta Tatălui, pentru că și-a împlinit jertfa și răscumpărarea omenirii în fața lui Dumnezeu. De ce s-a înălțat doar la 40 de zile după înviere? Pentru că în acest răstimp le-a dovedit apostolilor dumnezeirea Sa dar și îndumnezeirea naturii umane din Persoana Sa. A mâncat pește, pâine, fagure de miere și desigur a băut apă și vin spre a dovedi că nu e duh sau fantomă ci Om adevărat. A pătruns prin ziduri și ușile încuiate, a parcurs drum în secunde plecând de lângă apostoli, am zice noi astăzi s-a teleportat. În cele 40 de zile care au o simetrie cu Postul lui Moise pe Sinai, cu Postul lui Iisus în pustia Carantania, și-a afirmat atât dumnezeirea cât și umanitatea. El a dovedit că a îndumnezeit natura umană și că a deschis calea orcărui om care crede în El spre îndumnezeire. Înălțarea la cer a lui Iisus demonstrează puterea lui Dumnezeu dar și ridicarea naturii umane în intimitatea Sfintei Treimi , la starea de cinste, putere și suveranitate deplină, cum a proiectat-o Creatorul atunci când l-a creat pe om. Ea face posibilă înălțarea oamenilor la cer dacă cred în Iisus și se botează în numele lui începând din ziua pogorâri Duhului Sfânt. Înălțarea este urmată de Pogorârea duhului Sfânt la 50 de zile de la învierea Domnului. Înălțarea Domnului este și temeiul cinstirii sfinților și al eroilor neamului. Să ne cinstim atât sfinții precum și eroii neamului. În tradiția românească înălțarea Domnului poartă numele Ispas. Să ne fie de folos la toți. 

Tot în 2 Iunie avem un sfânt cu mare rezonanță în credința românilor, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Acest creștin a trăit în jurul anilor 1300 de la Hristos. Lucra pe mare și pe uscat făcând comerț. Odată pe o corabie căpitanul francez care era catolic la provocat la un dialog despre credință. Ioan a susținut cu tărie punct cu punct credința ortodoxă față de cea catolică. Căpitanul s-a răzbunat și la predat pe Ioan cadiului turc (șeful religios mahomedan) în cetatea albă de pe malul Mării Negre. Acesta l-a forțat pe Ioan să treacă la credința lor. A pus să fie bătut crunt iar apoi l-au legat de coada unui cal care l-a purtat pe ulițele cetății. În cartierul cu mulți evrei un locuitor i-a tăiat cu sabia capul. L-au lăsat acolo și nimeni nu îndrăznea să se atingă de trupul sfântului, multe minuni s-au făcut atunci pe loc. Erau mulți îngerii care cântau imnuri și tămâiau cu cădelnițele. Un stâlp de foc ardea până la cer. Noaptea căpitanul de corabie a venit să privească aceste minuni, a vrut să fure trupul ca să-l vândă. Dar anunțați de îngeri în vis, creștinii au venit și au luat trupul pe care l-au îngropat în altarul bisericii. Aici a locuit sfântul Ioan cu trupul neputrezit 70 de ani. Se făceau multe minuni mai ales se arătau mulțime de îngeri care cântau imnuri de slavă. Auzind despre aceste minuni Voievodul Alexandru cel Bun, Domn al Moldovei a cumpărat sfintele moaște și le-a adus în cetatea Suceava. O perioadă sfintele moaște au fost duse în Polonia până când Bucovina a fost ocupată de Imperiul Austriac. Venind împăratul Austriei Iosif în Bucovina a aflat despre moaștele sfântului Ioan. La cererea românilor credincioși a dat poruncă să fie readuse moaștele în Cetatea Sucevei. De atunci din 1783 Sfântul Ioan cel Nou străjuiește Suceava, Bucovina și toată țara românească. Să ne rugăm Sfântului Ioan cel Nou și noi sibienii. 

Sâmbătă 4 Iunie avem patru sfinți dobrogeni: Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Au fost martirizați în vremea persecuției împăraților romani Dioclețian și Maximian înainte de anul 313. Erau ostași în armata romană. Au fost judecați în cetatea Noviodunun de lângă Isaccea din județul Tulcea. Tradiția spune despre ei că făceau multe minuni în locul unde fuseseră ascunse osemintele lor, într-o stâncă de cretă în care era săpată o bisericuță. În 1971 în urma ploilor abundente pârâul Niculițel a dat la iveală un sicriu comun cu osemintele mucenicilor. Atunci s-au aflat și numele lor scrijelite în cretă pe peretele acelei basilici. După 1989 întreaga locație a fost curățată și acoperită cu o structură specială din plăci de sticlă pentru a fi protejată. Sfintele lor moaște au fost depuse într-o raclă scumpă în biserica Mânăstirii Cocoș din apropiere. Avem și noi sibienii părticele din sfintele moaște ale martirilor dobrogeni în frumoasa casetă din Catedrala Mitropolitană alături de o bucățică din lemnul Sfintei Cruci. Ne-au fost aduse în dar de preasfințitul Visarion episcopul Tulciei cel născut în Tălmaciu. Să ne rugăm și noi sibienii acestor sfinți dobrogeni. Dar să și rostim: Înălțatu-te-ai întru mărire Hristoase Dumnezeul nostru… și să ne înălțăm sufletele în această săptămână binecuvântată de Dumnezeu.

Preot Streza Nicolae

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
03 iunie 2022 la 09:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.