SĂPTĂMÂNA A CINCEA A ANULUI 2022

SĂPTĂMÂNA A CINCEA A ANULUI 2022

Vasile-cunoscător de oameni; Grigorie-cunoscător de Dumnezeu; Ioan-propovăduitor al mântuirii. Oare de ce ordinea asta? Sfinţii propovăduiesc pe Dumnezeu cu îndrăzneala şi cu preţul vieţii. De fapt Dumnezeu Se propovăduieşte pe Sine prin mijlocirea Sfinţilor".
În 30 ianuarie îi sărbătorim pe cei Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, patriarhul Constantinopolului şi Ioan Gură de Aur (Hrisostom).
Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 în Cezarea Capadociei dintr-o familie bogată şi cu frică de Dumnezeu. A făcut studii la Constantinopol şi la Atena, unde a fost coleg şi prieten cu Iulian, care va ajunge împărat al Romei, dar se va răzvrăti împotriva lui Hristos devenind Iulian apostatul. S-a călugărit şi a dus o viaţă de ascet lângă un râu. Împărat era Valens, care căzuse în erezia ariană. Vasile a ajuns preot şi apoi episcop în Cezarea-azi în Turcia. A fost primul între episcopi care a întemeiat spitale, azile de bătrâni şi cămine pentru fetele aduse de pe străzi, care aici învăţau o meserie şi o viaţă morală. A scris mult: Despre Sfântul Duh, o carte numită Hexaimeron în care explică cele şase zile ale createi. A scris pentru călugări două cărţi cu Regule. Dar pentru toţi creştinii cea mai importantă este Liturghia, precum şi Molitvele de dezlegare din lucrarea dracilor, plus sute de Epistole. A scris despre Maica Domnului şi despre Sfinţi. A dat temelie dogmatică cinstirii şi pictării icoanelor, aceasta fiind folosită de către sfinţii părinţi în apărarea cultului icoanelor, împotriva iconoclastmului care a cuprins o parte din creştinătatea răsăritană în secolele VII-IX. Toţi l-au citat, în special cuvintele: "cinstea icoanei urcă la prototip". A murit în 379.
Sfântul Grigorie Teologul s-a născut în cetatea Nazianz în anul 328 a trăit pe vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodose cel Mare (379-395). A studiat la Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei, Alexandria din Egipt şi Atena. A fost sfinţit episcop pentru cetatea Sasima de către prietenul său Vasile cel Mare. Era un cuvântător minunat. A ajuns patriarhul Con­stan­tinopolului. A fost instalat chiar de împăratul Teodosie, la 27 noiembrie 380. A condus lucrările Sinodului al doilea ecu­menic de la Constantinopol, când s-au formulat ultimele articole din Crezul Ortodox-Simbolul de credinţă. Fiind o firă blândă, pentru pacea Bisericii s-a retras de bună voie din scaun la o proprietate a lui, unde moare în anul 390. A scris cinci Cuvântări teologice în care apără Dogma Sfintei Treimi şi multe epistole.
Sfântul Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 344 în Antiohia din Siria din părinţi creştini, Secundus şi Antusa. S-a botezat creştin la 22 de ani şi a urmat şcolile de filozofie din Antiohia, pentru că mama sa rămase văduva la 20 de ani nu l-a lăsat să plece la Atena. În anul 386 a fost hirotonit preot de episcopul Flavian. A început să scrie comentarii la cărţile Bibliei. În anul 396 a fost chemat la Constantinopol şi făcut arhiepiscop, primind şi titlul de patriarh, dar s-a comportat foarte critic faţă de împărăteasa Eudoxia, văduva împăratului Teodosiev şi de societatea bogată din capitala imperiului pentru că împărăteasa i-a cerut să-i binecuvânteze statuia şi el a refuzat, Eudoxia l-a urât de moarte. A intrat în conflict şi cu Teofil, patriarhul Alexandriei. La aceste întâmplări s-a mai adăugat şi faptul că un grup de călugări fugiţi de la Alexandria-numiţi fraţii lungi, care au fost persecutaţi şi excomunicaţi de Teofil, au fost primiţi şi apăraţi de Ioan. Noul împărat Arcadie (395-408) se lasă influenţat de Eudoxia şi de Teofil. Teofil vine la Constantinopol cu mulţi episcopi şi ţin un sinod la locul numit Stejar în 403 şi îl depun din scaun pe Ioan. Împărăteasa Eudoxia l-a trimis în exil. Dar s-a produs un mare cutremur de pământ şi s-au dărâmat multe clădiri din Constantinopol. Atunci l-au chemat înapoi. Dar el ţine o predică în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul în care o numeşte pe împărăteasa Irodiada – "din nou Irodiada se agită, din nou se tulbură, din nou dansează şi cere din nou capul lui Ioan pe tavă". Supărată foc Eudoxia cere fiului ei Arcadie să-l exileze pe Ioan. Împăratul îi cere să nu mai slujească. Dar Ioan nu se supune şi face slujba la băile publice şi urma ca de sfintele Paşti ale anului 404 să boteze 3000 de Catehume. Vine armata şi ucide mulţi creştini care îl apărau pe Ioan încât apa de la băi ce trebuia să fie apă de botez a fost înroşită de sânge. A treia zi de Paşti, Ioan este arestat în reşedinţa sa, a fost exilat la Cucuzis la marginea Armeniei mici, azi Turcia. Bolnav şi supărat şi trimis într-un exil pe coasta Răsăriteană a Mării Negre, la picioarele Caucazului, Ioan moare în
14 septembrie 407 la Comana.
A scris mult, Sfânta Liturghie, Molivtele, tratatul Despre Preoţie, trei cărţi despre Viaţa Monarhilor, o carte cu titlul "Contra Iudeilor şi a păgânilor despre divinitatea lui Hristos" şi multe Omilii şi cuvântări la Sfintele Evanghelii. A scris 250 de Omilii la Epistolele lui Pavel şi la multe sărbători. Ucenicul lui care se numea Proclus şi va ajungea patriarh a relatat că a văzut în multe nopţi când Ioan scria la lumina lumânărilor pe Sfântul Apostol Pavel venit din cer, care îi şoptea la ureche ce să scrie. Învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur este ortodoxă. Mai ales a explicat profund Sfânta Euharisite-Împărtăşania, afirmând precis realitatea prefacerii pâinii şi a vinului în trupul şi sângele lui Iisus Hristos. Teologii apuseni l-au numit "Doctor Eucharistie", pentru că Ioan a spus că a văzut în potir de multe ori un copil înjunghiat.
Timp de 33 ani de la moartea lui Ioan s-au petrecut minuni în cetatea din care a fost scos aşa încât peste 33 de ani în 440 i-au fost aduse moaştele la Constantinopol.
După cum se ştie în istoria Bisericii în vremea împăratului Alexios (1081-1118) creştinii erau divizaţi pentru faptul că unii se revendicau ai lui Vasile, alţii al lui Grigorie şi alţii al lui Ioan. Atunci Sfinţii s-au arătat mitropolitului Ioan din cetatea Evhaita, om îmbunătăţit şi prea înţelept nu în vis şi în realitate şi i-au spus: "noi precum vezi una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire… deci porunceşte să fim cinstiţi toţi deodată că să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire", acestea zicând ei s-au înălţat la cer. Şi astfel s-a rânduit ca cei trei ierarhi să fie prăznuiţi împreună pe 30 Ianuarie. Ziua lor a devenit şi hramul facultăţilor de teologie din Biserica Ortodoxă.
Am sărit în această săptămână din Ianuarie în Februarie. În 1 avem praznicul mucenicului Trifon care a fost ucis în Roma. El ne-a lăsat Moliftă contra lăcustelor. În doi avem praznicul împărătesc "Întâmpinarea Domnului". La 40 de zile pruncul Iisus a fost adus la Templu din Ierusalim de Fecioara Maria cu dreptul Iosif să împlinească legea prin aducerea şi închinarea celui nou născut lui Dumnezeu. A fost întâmpinat de bătrânul Simeon care era din grupul celor 70 de evrei cu multă carte care au tradus Cărţile Vechiului Testament din limba evreiască în limba grecească-Septuaginta, din porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, cu 360 de ani înainte de naşterea lui Mesia, domnul Iisus Hristos. Acest bătrân nu a crezut că Mesia se va naşte din Fecioară şi el traducea textul din profetul Isaia, prin cuvântul femeie, nu fecioară, atunci îngerul Gavriil l-a pedepsit să trăiască atât de mult până va vedea cu ochii lui pe Mesia. Deci când l-a văzut a strigat: "Acum slobozeşte pe robul Tău stăpâne… ", rugăciune pusă în slujba Vecerniei. L-a întâmpinat şi proorociţa Ana, o bătrână văduvă de peste 80 de ani care şi ea credea că pruncul Iisus adus la Templu este Mesia.
Nu o uităm pe Sfânta muceniţă Agata, care a pătimit în vremea împăratului Deciu (249-251) şi pe Sfânta muceniţă Teodula, arsă de vie în cuptor pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Şi încheiem cu ale lor rugăciuni săptămâna aceasta. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
30 ianuarie 2022 la 22:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 7 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 10 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 11 ore
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Șoferul autobuzului implicat în accidentul din Mediaș, alcoolemie de 1,26 mg/l. A lovit 12 mașini. Patru persoane au ajuns la spital
Polițiștii au oferit noi informații despre accidentul grav produs joi pe strada Mihai Eminescu din Mediaș, în apropierea...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.