Salvatorul anului în Sibiu, un pompier care a plecat cu autospeciala de stins incendii să salveze un bărbat înecat cu mâncare

Plutonierul Sebastian Mărgărit a fost desemnat „Salvatorul Anului” pentru 2022.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 17 august 2022, subofițerul era încadrat pe o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Avrig, iar un bărbat în vârstă de 75 de ani s-a înecat cu mâncare. În momentul primirii apelului, în zonă nu era disponibil nici un echipaj SMURD, toate echipajele fiind la intervenții în acel moment.

„Colegul nostru nu a ezitat nici un moment și a plecat cu autospeciala de stingere să salveze bărbatul. La fața locului bărbatul se afla în stop cardio-respirator. Sebastian, a aplicat de îndată manevrele pentru dezobstrucția căilor aeriene (extragerea corpului străin), iar ulterior manevrele de resuscitare. În urma manevrelor aplicate cu promptitudine și profesionalism, acestea au dat rezultate și bărbatul a fost salvat”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Această întâmplare au confirmat, o dată în plus, că aplicarea corectă și la timp a protocolului de resuscitare poate face diferența dintre viață și moarte.

Subofițerul Sebastian Mărgărit își desfășoară activitatea în cadrul ISU Sibiu din anul 2016. El este comandant de echipaj și conducător de autospeciale la Detașamentul de Pompieri Sibiu.

Reprezentanții ISU Sibiu i-au transmis mulțumiri plutonierului pentru profesionalismul, spiritul de inițiativă și devotamentul arătat.

 

Autor
01 martie 2023 la 13:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Pepenii din import în „prim-plan” pe tarabele din Piața Cibin. Cireșele și roșiile românești s-au mai ieftinit
În plin sezon de vară, pepenii au început să apară pe tarabele din Piața Cibin, însă nu cei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 4 ore
Junii Sibiului participă la două festivaluri de tradiție, în weekend
Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cindrelul-Junii Sibiului” va evolua, duminică, 22 iunie, pe scena prestigiosului Festival Internațional de Folclor ”Muzici...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
175 de dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și a drogurilor
În perioada 16–18 iunie polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu au desfășurat acțiuni ample de prevenire a accidentelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Incendiul de la Săcădate a fost lichidat. O casă și patru anexe gospodărești, mistuite de flăcări
ISU Sibiu transmite în jurul orei 22:40 că incendiul de la Săcădate a fost lichidat. În urma acestuia...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Cum a condus uciderea unei sibience la cea mai mare eroare judiciară din România
Familia unor sibieni respectabili era zguduită acum 48 de ani, în 1977,  de vestea asasinării singurei  lor fiice, tânăra de...
Actualitate
7 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Trei monumente istorice din județ vor fi restaurate
Consiliul Județean Sibiu susține salvarea și punerea în valoare a monumentelor istorice din județul Sibiu, drept pentru care...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Începe FITS 2025 – Sibiul devine o scenă imensă: spectacole impresionante, instalații remarcabile și sute de artiști stradali din toată lumea
Vineri începe cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Şi în acest an...
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Tensiunile din Filarmonica Sibiu, evaluate de un subsecretar de stat
„Dialogul social privind susținerea Filarmonicii de Stat Sibiu pentru identificarea soluțiilor legale și echitabile în interesul angajaților, al...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un sfert din populația Sibiului are legitimație la Selgros
Deschis recent pe Calea Șurii Mari, Selgros Sibius-a bucurat de mare interes din partea sibienilor, încă dinaintea inaugurării....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
O femeie s-a răsturnat cu motocicleta în afara drumului, lângă Dârlos
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un autoaccident produs pe DJ 142A, în afara localității Dârlos. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire între două mașini la Mediaș. O femeie a fost rănită
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident produs pe strada Târgului din municipiul Mediaș. „Din primele verificări efectuate...
Actualitate
1 min de citit