S-au stabilit preşedinţii de şedinţă pentru 2023, la Consiliul Local Avrig

S-au stabilit preşedinţii de şedinţă pentru 2023, la Consiliul Local Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 11 din cei 17 membri ai Consiliului Local al oraşului Avrig vor conduce şedinţele forului legislativ local ce se vor desfăşura pe parcursul acestui an.

Conform unei hotărâri adoptate cu prilejul ultimei şedinţe ordinare, în stabilirea ordinii consilierilor locali care vor avea şi calitatea de preşedinte de şedinţă a fost aplicat criteriul vârstei (în ordine descrescătoare a vârstei).

Ca urmare, în acest an, şedinţele Consiliului Local al oraşului Avrig vor fi conduse de următorii consilieri: Gheorghe Farcaş –  PNL (februarie(, Sanda Maria Grigoraş – PNL (martie), Alexandru Paraschiv – PSD (aprilie), Teodor Lăzăroaie -PNL (mai), Ionel Spiridon Gafton – consilier independent (iunie), Ionuţ Halmaghi – PNL (iulie), Claudiu Prisăcariu – PNL (august), Gheorghe Daniel Stoica – PMP (septembrie), Alexandru Căbuz – PMP (octombrie), Dakmar Verdoni – FDGR (noiembrie) şi Vasile Gavrilă – FDGR (decembrie).

Modalitatea de alegere a preşedintelui de şedinţă a fost stabilită prin Hotărârea nr. 31/2021, referitoare la aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al oraşului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
01 februarie 2023 la 18:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 minute
VIDEO | Progres de 13% pe primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Se lucrează la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din România
Lucrările la primul tronson al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns la un stadiu fizic de peste 13%,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 minute
Circulație închisă pe strada Gării din Mediaș în acest weekend. CFR anunță lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată
Șoferii din Mediaș trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic în acest weekend. Compania Națională de Căi...
Actualitate
1 min de citit
acum 38 minute
ANUNȚ Direcţia Silvică Sibiu
Direcţia Silvică Sibiu cu sediul în Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, nr. 140, organizează Licitaţie intermediară pentru vânzarea de masă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 58 minute
Val de căldură peste Sibiu: urmează două zile cu temperaturi ridicate
Meteorologii anunță un weekend cu temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat în județul Sibiu și în mare parte...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
acum 1 oră
Constructorii au ajuns manageri de crize Cosmin Vîlcu, Conlan Group: „Antreprenorul a ajuns să fie orice, mai puțin constructor”
Industria construcțiilor este obligată să funcționeze într-o stare permanentă de alertă. În cadrul Forumului Construcțiilor 2026, lideri ai...
Actualitate
6 min de citit
acum 1 oră
Lucrări la rețeaua de transport apă potabilă în zona Calea Poplăcii – Stația de Tratare Apă Potabilă Dumbrava
Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 22.06.2026, intre orele 08.00 – 16.00, vor fi executate lucrari de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Femeie de 74 de ani, lovită pe trecerea de pietoni în Sibiu
O femeie în vârstă de 74 de ani a fost rănită vineri într-un accident rutier produs în municipiul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
AFT angajează soldați profesioniști. Sunt disponibile șase posturi
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a anunțat deschiderea concursului pentru ocuparea a șase posturi vacante de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 3 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 18 ore
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.