Articol
De la sintagma (de-acum) prăfuită „mâncare ca la mama acasă”, la enunțul „legume cu gust de grădină” nu e decât un pas pe drumul nostalgiilor ce țopăie pe cerul gurii și în memoria gusturilor din copilărie. Preparatele „ca la mama acasă” se strecoară printre cele de import, clasice sau readaptate, mai mult sau mai puțin rafinate. Roșiile, castraveții, ardeii sau vinetele românești se uită, prin ochii consumatorului, cu superioritate la suratele din import. Există încetățenită în conștiința colectivă ideea că legumele provenite din afara UE conțin tot felul de substanțe nesănătoase, că aspectul lor ademenitor s-ar datora unor tratamente chimice neprietenoase cu sănătatea omului. În general, cumpărătorii se feresc de legumele din Turcia sau Maroc, considerându-le nu foarte bine controlate. O fi așa, n-o fi, numai cei ce le analizează conținutul pot spune. Au existat în trecut exemple de produse contaminate (legume și fructe) provenite atât din spațiul comunitar, cât și din afara lui, așa că oamenii au tot dreptul să fie suspicioși. În privința roșiilor, ardeilor, castraveților, cepei sau usturoiului din România mulți au mai multă încredere în ele decât în cele din străinătate. E un mit că sunt sănătoase ori, într-adevăr, așa este? Dacă vrem să nu ne amăgim, să nu tragem o beție cu apă rece de izvor, ar trebui să admitem că și printre cultivatorii noștri sunt destui băieți „descurcăreți” care, chiar dacă nu au avut medii mari la chimie și biologie în școala generală și liceu, au învățat să combine anumite substanțe pentru a obține recolte mai mari, mai frumoase. Am fi naivi să credem că toți producătorii din România îngrașă pământul pe care îl cultivă, cu balegă și n-ar stropi cu substanțe chimice roșiile, nici să-i pici cu ceară. Că nea Costică își crește în grădină pentru consumul propriu, al familiei, legume fără otrăvuri ce le accelerează creșterea, e una. Cu totul și cu totul altfel stau lucrurile când vorbim despre agricultura practicată la scară largă. Te pomenești că producătorii români renunță la eficiență, la profit, doar pentru a duce pe piață legume cu totul și cu totul curate. Nu generalizăm, nu înseamnă că nu sunt și cultivatori autohtoni cu recolte neotrăvite, dar să nu ne iluzionăm că orice legumă crescută din pământul patriei e neatinsă de chimicale. Întrebarea e cât de afectate sunt de tratamentele aplicate, produsele vândute în piețe și magazine, pentru că există și aici niște limite, anumite restricții în privința utilizării unor substanțe. Dacă uneori gustul roșiilor sau ardeilor românești ne poartă îndărăt, în zilele fără griji ale copilăriei, e foarte bine. Totul e să nu ajungem să ne amăgim cu acele gusturi, când ele sunt doar rodul unor prejudecăți. Nu e vorba despre a-i denigra pe producătorii autohtoni, dimpotrivă, ei trebuie promovați și sprijiniți. Însă doar atunci când produsele lor sunt pe măsura așteptărilor consumatorilor.