Rețeaua de gaz din Mărginime este realizată în proporție de 98%

Rețeaua de gaz din Mărginime este realizată în proporție de 98%

Introducerea gazului în Jina, Poiana Sibiului, Tilișca și Rod a devenit o certitudine și a intrat pe ultima sută de metri. De curând, a fost semnat și actul adițional prin care este asigurată finanțarea proiectului. Banii sunt acordați de Administrația Fondului pentru Mediu, iar plata efectivă va fi făcută prin intermediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrările de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale în cele trei comune sunt în etapa de finalizare, fiind realizate în proporție de aproximativ 98%. La Stația de Reglare-Măsurare (SRM) au fost făcute și testele de presiune, funcționarea fiind în parametri normali.

”Este un obiectiv pentru realizarea căruia am muncit foarte mult. Îi mulțumesc, pentru implicare, deputatului Bogdan Trif. Atunci când lucrurile au intrat în impas, am fost împreună cu el de mai multe ori la premierul României, Marcel Ciolacu, la fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu, dar mai ales la Laurențiu Neculaescu, președintele AFM în mandatul căruia a fost adoptat actul normativ prin care AFM asigură finanțarea proiectului nostru. Acestea sunt lucruri care nu s-au văzut, dar au fost decisive pentru ca proiectul nostru să aibă banii necesari pentru a fi continuat și finalizat”, explică Adrian Iovi, primarul comunei Poiana Sibiului.

”Le-am promis jinarilor că o să fie racordați la rețeaua de gaz și, ca de obicei, mă țin de cuvânt. În curând, jinarii vor renunța la buteliile pentru bucătărie și, poate, chiar la sobele pe lemne. A fost o muncă asiduă și vreau să le mulțumesc în special domnului Teodor Banciu – consultantul Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Transalpina Gaz, care a depus proiectul, domnului consilier județean Dumitru Beschiu și domnului deputat Bogdan Trif, cel care a pus umărul la continuarea demersurilor noastre atunci când eram în impas. De curând, am semnat alături de ministrul Marcel Boloș actul adițional al contractului. În data de 24.04.2025 vom avea licitația de concesiune a rețelei de gaz, urmând a fi desemnată firma care va face distribuția. Cele 3.300 de gospodării se vor racorda în mod gratuit la rețea, costurile fiind acoperite din finanțarea proiectului”, precizează Vasile Beschiu, primarul comunei Jina.

”Mă bucur că am putut să le fiu de folos autorităților locale din Mărginimea Sibiului în acest proiect extrem de important pentru cetățeni și pentru dezvoltarea întregii zone. Îi felicit pe ambii primari – Adrian Iovi și Vasile Beschiu -, care au luat atitudine atunci când lucrurile au fost blocate, nu au stat în expectativă, s-au luptat și iată că rezultatul este unul pe măsură”, subliniază deputatul Bogdan Trif.

 PSD Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
16 aprilie 2025 la 11:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 3 ore
ADVERTORIAL PSD: Proiectul minier din Rășinari dezbătut cu Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Ieri, am fost la Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, unde am abordat subiectul proiectului minier privind exploatarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Radu Vancu, Raluca Turcan și Nicu Ștefănuță, critici după conferința lui Nicușor Dan: „Nu-mi aduc aminte să fi văzut una mai dezastruoasă”
Conferința de presă susținută marți seara de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în care acesta a încercat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 zile
Reforma administrativă, în atenția primarilor din județul Sibiu. A fost constituită o nouă ligă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 3 zile
ADVERTORIAL PSD: Rășinărenii au decis! Referendumul a fost realizat la presiunile social – democraților!
Prezența la urne a depășit 50%, în condițiile în care numeroși locuitori ai comunei sunt plecați la muncă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
Proiectul minier de la Rășinari nu are statut strategic european. Nicu Ștefănuță prezintă răspunsurile Comisiei Europene
Proiectul minier Valea Dobra–Rășinari–Săliște nu se află pe lista proiectelor strategice europene și nu beneficiază de finanțare prin...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 4 zile
Preferințele electorale ale Sibiului: de la Gheorghe Funar, la Călin Georgescu | Anul în care aproape 80 de mii de sibieni au votat Vadim Tudor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Medicamentele pentru menopauză lipsesc din farmacii. Ruxandra Cibu-Deaconu cere explicații ministrului Sănătății
Mai multe medicamente prescrise femeilor aflate la perimenopauză și menopauză sunt greu de găsit în farmaciile din România,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 1 săptămână
ADVERTORIAL: LEVEL UP – Proiect PSD Sibiu | Prevenția împotriva bolilor începe cu informarea!
LEVEL UP – Proiect PSD Sibiu - Prevenția împotriva bolilor începe cu informarea! Sănătatea este, fără îndoială, unul dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Florian Giubega a depus jurământul și a preluat funcția de prefect al județului Sibiu
Florian Giubega a depus luni, 2 noiembrie, jurământul de învestire în funcția de prefect al județului Sibiu, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 săptămâni
Florian Giubega este noul prefect al județului Sibiu. Numirea a fost aprobată astăzi de Guvern
Florian Giubega a fost numit vineri, 30 octombrie, în funcția de prefect al județului Sibiu, prin hotărâre de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.