Respirația dificilă nu este doar un semn al vârstei. Medicii din Sibiu recomandă consultul pneumologic la primele simptome

Respirația dificilă nu este doar un semn al vârstei. Medicii din Sibiu recomandă consultul pneumologic la primele simptome

Mulți adulți pun lipsa de aer pe seama înaintării în vârstă, însă medicii Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu atrag atenția că acest simptom poate ascunde afecțiuni respiratorii sau cardiovasculare care necesită diagnostic și tratament.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit specialiștilor, dificultatea de a urca câteva trepte, nevoia de a face pauze în timpul mersului sau imposibilitatea de a desfășura activități obișnuite fără senzația de sufocare nu trebuie considerate normale, mai ales dacă simptomele se accentuează în timp.

„Este important ca pacienții să facă diferența între oboseala obișnuită și lipsa de aer. Oboseala poate apărea după un efort susținut și se ameliorează după odihnă, însă dispneea este senzația că nu mai ai suficient aer pentru a respira normal. Dacă activități pe care înainte le realizați fără dificultate – cum ar fi urcatul unui etaj, mersul într-un ritm obișnuit sau treburile casnice – devin tot mai greu de efectuat din cauza respirației, este indicat consultul medical”, explică dr. Adriana Rădulescu, medic primar pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Potrivit specialiștilor, dispneea poate fi unul dintre primele semne ale unor afecțiuni precum boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), astmul bronșic, fibroza pulmonară, pneumoniile, dar și ale unor boli cardiovasculare. Cu cât diagnosticul este stabilit mai devreme, cu atât tratamentul poate controla mai eficient evoluția bolii și poate îmbunătăți calitatea vieții pacientului.

„Pacienții tind să se adapteze treptat simptomelor și ajung să evite efortul fizic fără să își dea seama că organismul transmite un semnal de alarmă. Nu este normal să renunțați la activitățile cotidiene pentru că rămâneți fără aer. O evaluare pneumologică efectuată la timp poate identifica cauza simptomelor și poate preveni agravarea unor boli respiratorii”, subliniază dr. Adriana Rădulescu.

Medicii avertizează că dispneea poate fi unul dintre primele semne ale unor boli precum bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), astmul bronșic, fibroza pulmonară, pneumonia sau ale unor afecțiuni cardiovasculare. Depistarea timpurie permite inițierea tratamentului și poate încetini evoluția bolii.

Specialiștii recomandă prezentarea la medic dacă lipsa de aer apare la eforturi din ce în ce mai mici sau chiar în repaus, persistă mai multe săptămâni, se agravează ori este însoțită de tuse cronică, respirație șuierătoare, dureri în piept sau expectorație cu sânge. Pentru stabilirea diagnosticului, pneumologul poate recomanda investigații precum spirometria, radiografia toracică, tomografia computerizată sau alte teste, în funcție de simptomatologia fiecărui pacient.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O atenție deosebită ar trebui să acorde acestor simptome fumătorii și foștii fumători, persoanele expuse profesional la praf și noxe, precum și cei cu antecedente de boli respiratorii.

Potrivit dr. Adriana Rădulescu, BPOC afectează în special persoanele vârstnice, cea mai mare prevalență fiind înregistrată la categoria de peste 70 de ani, unde reprezintă peste un sfert din totalul cazurilor. Medicul subliniază că mulți pacienți ajung târziu la specialist deoarece confundă simptomele bolii cu manifestările firești ale îmbătrânirii.

Autor - Ștefania VESA
05 august 2026 la 13:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
CSU Sibiu câştigă la o diferenţă de 24 de puncte în Banat. ”Galben-albaştrii”, procentaj de 60% la aruncările de la distanţă
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 94-70 la Timişoara, împotriva echipei lui Dragan Petricevici. ”Galben-albaştrii” au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Stâlpii de iluminat de pe bulevardul Vasile Milea, recondiționați și vopsiți în gri antracit
Primăria Sibiu a început vineri, 6 noiembrie, lucrările de recondiționare și vopsire a stâlpilor de iluminat public de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Opt percheziții în județul Sibiu, în dosare privind deținerea ilegală de arme. Șase arme, ridicate de polițiști
Polițiștii sibieni au efectuat sâmbătă, 7 noiembrie, opt percheziții domiciliare în Mediaș și în localitățile Moșna, Curciu, Dumbrăveni,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 7 ore
Locuri pe unde tu nu te plimbi. Ogorului, o stradă frumoasă care nu e din Sibiu
Poți să fii născut-crescut sibian, dar să nu ai idee despre un anumit loc din orașul tău. Fie...
Actualitate
• 11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa, la Șura Mare. A fost găsit carbonizat de pompieri
Un bărbat a murit, sâmbătă, 7 noiembrie, într-un incendiu care i-a cuprins locuința din Șura Mare. Pompierii l-au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
SĂLIȘTE: Micii artizani se pregătesc de Crăciun. Înscrieri deschise pentru târgul din decembrie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
MICĂSASA: Masă caldă pentru 155 de copii din comună, până la finalul anului școlar
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 11 ore
Capital austriac de 16,6 miliarde de euro în România. „Cei mai mulți directori din aceste firme sunt români”, a declarat ambasadoarea Austriei la Sibiu
Peste 4.000 de firme austriece venite în România din 1992, investiții de 16,6 miliarde de euro și peste...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.