Recuperarea a doi gînditori controversaţi: Nae Ionescu şi Vasile Băncilă

Recuperarea a doi gînditori controversaţi: Nae Ionescu şi Vasile Băncilă

Mentorul generaţiei lui Mircea Eliade. Ca autor cu vocaţii paralele – id est: metafizician, publicist redutabil sau teolog laic, Nae Ionescu (1890-1940) nu poate fi eludat dintr-o istorie a gândirii şi culturii spaţiului românesc. A întemeiat singura şcoală filosofică de la noi şi a avut discipoli care să justifice o atare structură. Ceea ce nu s-a întâmplat însă cu nici unul din ucenicii săi, singurul care a fost ispitit de ideea unei asemenea şcoli fiind Constantin Noica, tentativă care nu a trecut, din păcate, de pragul unor încercări paideice, aşa cum au fost cele consumate la Păltiniş pe vremea regimului totalitar.   
De ce un alt eseu despre această personalitate controversată?! De ce nu?! – cum nuanţa „de-ce”-ul Lucian Blaga. După ce Dora Mezdrea şi Marin Diaconu au restituit vreo şaptesprezece volume din truda spirituală a autorului, exegeza urmei lăsate de profesor, gazetar şi teolog se cuvine resetată, pentru a avea un update al opiniilor/judecăţilor de valoare asupra operei sale în mare parte orale. Este ceea am încercat în cele peste şase sute de pagini ale volumului Nae Ionescu. Între metafizică, politică şi teologie (Editura Muzeul Literaturii Române, 2022).  Placa turnantă a exegezei mele reprezintă analizele din cartea bicefală (Nae Ionescu şi Emil Cioran) numită Hîrtia de turnesol (Sćculum, 2000), text însă mult adnotat, îmbogăţit cu constatările făcute de atunci încoace, iar ultimul capitol al cărţii, cel despre publicistica teologică, este integral inedit, o trăsătură a ceea ce reprezintă peste 60% din economia demersului de acum.
Contextul vieţii şi activităţii lui Nae Ionescu a fost unul în care Universitatea, politica (deloc străină de fenomenul legionar), ziarul Cuvântul, unde a fost şi director, şi relaţiile nu doar cu discipolii sunt principalele toposuri care pot hrăni autenticul exerciţiu hermeneutic recuperator. Am stăruit astfel asupra nucleului dur al meditaţiei originale, metafizica şi istoria ei întreţinute de un „patos al absolutului”, dar nu am evitat nici avatarurile unei „experienţe a temporalului” (v. Julien Benda) sau prestaţia cumva de răscruce a unui teolog laic situat în pridvorul bisericii.
Totodată, nu am pus între paranteze tectonica raportului dintre gânditor şi Elena-Margareta Ionescu, soţia lui, relaţii iremediabil alterate de forţele unui neavenit triunghi conjugal, în care „soţul” Nae s-a transformat în ipostaza regretabilă a unui „partener”, şi acesta mai mult virtual. Dovezile ne sînt furnizate de viaţa pe care a dus-o Nae Ionescu şi, în egală măsură, de tulburătoarea corespondenţă dintre cei care, la început, au format cu adevărat un cuplu. În pofida destrămării însă a relaţiilor dintre cei doi, deasupra tuturor dezamăgirilor pe care filosoful i le-a pricinuit ani la rînd, în forul intim al Elenei-Margareta Ionescu, iubirea ei pentru Nae a rămas neştirbită, încremenită în apogeul ei. De aici sentimentul propriei extincţii, surparea enormă pe care o simte la dispariţia fizică a celui pe care l-a iubit mai presus de orice: „Nu tu ai murit azi, ci eu. Tinereţea mea, viaţa mea toată se stinge azi. Toate iluziile mele şi toate visurile mele au murit azi, fiindcă eu nu am trăit decât pentru tine şi pentru copilaşii noştri (s.n., ID).” şi în alt loc: „Oamenii ne-au despărţit, dar în eternitate nu ne poate despărţi nimeni.”
Pe de altă parte, figura publicistului Nae Ionescu este cu adevărat impunătoare. Cine vrea să respecte sau poate chiar să repete esenţialul lecţiei sale de gazetărie (fie el jurnalist profesionist sau în formare), lecţie care primeşte inevitabil şi benefic seva unui determinism sau nex cauzal specific unui alt spirit al timpului, ei bine, acela trece dincolo de mecanismul tranzacţional al lui do ut des şi iese dintr-un atare interstiţiu, indubitabil, sporit cu asupra de măsură profesional şi moral. Dar şi civic. Ceea ce, să recunoaştem, nu este deloc puţin, dimpotrivă. Deviza unei asemenea gazetării exersate în grila lui ca şi cum ar fi literatură este un patent împrumutat de la Caragiale: „Cinste şi gramatică”.
Multe lucruri nu s-au spus însă pînă la capăt despre acest personaj cu totul insolit, un intelectual care, cum se poate observa din foişorul obiectiv al istoriei, a avut în cultura română un rol similar cu cel pe care l-a îndeplinit Titu Maiorescu în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Sunt, amîndoi, funcţii ale spiritului românesc, unul pentru cultura română modernă întemeiată după Unirea de la 1859, celălalt pentru renaşterea religioasă şi identificarea, poate pentru prima dată, a specificului dat de Ortodoxie spiritualităţii răsăritene (un fel de replică la teoria formelor fără fond), ca şi pentru originalitatea reflecţiei sale metafizic-culturale de după Marea Unire de la 1918. Şi Nae Ionescu a fost contra unei direcţii în cultura noastră, încercuind ca nimeni altul Grundul ei autohton, suport fecund pentru o reconstrucţie cu adevărat modernă a culturii şi civilizaţiei. Un proces profund care făcea din ortodoxie semnul identităţii româneşti.
Publicistica teologică a autorului a fost însă, în mare parte, tendenţios ignorată. Trebuie să spun că Nae Ionescu rămâne un teolog pe care-l întîlnim în spaţiul sacru concret al Bisericii. El a fost un credincios practicant, îi zărim silueta de lumină şi în toposul virtual al acestui lăcaş sfînt, judecând din interior, cu comprehensiune şi adîncime de specialist greu de egalat, greu de înţeles lucruri dumnezeieşti.
Este Nae Ionescu un teolog din afara bisericii şi care ne vorbeşte din pridvorul acesteia? Dacă da, cu atât mai bine, căci textele sale încărcate cu substanţa religiosului scapă, în acest mod, de apăsarea a varii pre-judecăţi, de subiectivisme îngust-deformatoare, de miopie axiologică în evaluarea multiplelor, complexelor şi complicatelor aspecte care descriu viaţa bisericii ortodoxe, viaţa slujitorilor ei, viaţa credinciosului şi chiar a laicului care mai ajunge, din cînd în cînd, în spaţiul naosului şi în faţa altarului unei biserici.
Precursor al neopatristicii româneşti, cum apreciază Dora Mezdrea, spirit neliniştit al valorificării tradiţiei teologice răsăritene, Nae Ionescu se cuvine revendicat de biserica noastră strămoşească, primit „în rîndul coliturghisitorilor săi” ca pe un „adevărat bărbat apostolic”. Căci ce-ar fi fost Biserica Ortodoxă Română fără acţiunea restauratoare a lui Nae Ionescu?!
 Un anahoret la domiciliu. Cu doi ani în urmă, tot la Editura Muzeul Literaturii Române, am tipărit monografia Post-restant. „Cazul” gînditorului Vasile Băncilă”, demers care a pătruns acum pe piaţa receptării europene şi transatlantice – Vasile Băncilă. An ethnic-spiritualist metaphysics banned the totalitarian regime (Vernon Press, 2022; trad. de Ian and Anne Marie Browne). Este prima întreprindere de acest fel în marginile unor scrieri lăsate de autor, cele mai multe, în fază de şantier.
Aproximîndu-i scrierile la vreo 32 de volume, aceeaşi Dora Mezdrea a îngrijit pînă acum cam jumătate din ele. Este aici un „cutremur al nervilor” foarte greu de egalat. Ca şi mulţi intelectuali, Vasile Băncilă (1897-1979) a fost ostracizat de regimul totalitar, chiar dacă lesa a fost puţin mai lejeră în ultimii ani de viaţă ai filosofului. Blaga l-a văzut pe Băncilă ca pe o ameninţare pentru spiritele culturii noastre de vîrf, istoricul filosofiei N. Bagdasar îl considera „cel mai fecund creator” al generaţiei sale, iar Nichifor Crainic îi aprecia, neprotocolar, „onestitatea intelectuală”.
Am scris cu alt prilej despre construcţia monografiei mele, aşa încît, acum, dincolo de semnalarea variantei engleze a acesteia, voi invoca, pentru gestul meu de recuperare a unui gînditor cu fibră metafizică, rîndurile pe care le-a scris criticul Dan C. Mihăilescu pe coperta a IV-a a cărţii:
„Poet la fire, filosof ca pregătire şi profesor universitar la rostire, Ion Dur, deşi doctor în filosofia lui Constantin Noica, pare şcolit în stilul sobru şi eficient catalitic al filosofiei culturii lui Tudor Vianu, într-atât e de bun mijlocitor între datele subiectului şi aşteptările ezitante ale publicului. El îi face dreptate, după o sută de ani, lui Vasile Băncilă, un eseist învecinat intelectual cu Mircea Vulcănescu, Anton Golopenţia şi Dumitru Cristian Amzăr, familiar deopotrivă cu trăirismul metafizicianului Nae Ionescu, cu lirismul lui Lucian Blaga şi cu etnopsihologia sociologică a echipelor regale coordonate de Dimitrie Gusti, în constelaţia Titu Maiorescu, C. Rădulescu-Motru, Vasile Pârvan, Simion Mehedinţi.
Bun pedagog şi analist empatic, Ion Dur demonstrează convingător, explicit sau indirect, cum a ajuns Vasile Băncilă să scrie Lucian Blaga, energie românească şi cum a ajuns Blaga să specifice pe pagina de gardă a Spaţiului mioritic, în 1936, „Lui Vasile Băncilă”.
Descopciat din etichetele tendenţioase aplicate de reducţionismul corectitudinii politice postmoderne (naţionalism, ortodoxism, gândirism), Vasile Băncilă devine abia acum, odată cu hărnicia editorială a Doinei Mezdrea şi cu monografia lui Ion Dur, un membru cu drepturi depline în cuprinsul generaţiei ’27.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
22 noiembrie 2022 la 20:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.